/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 219: Putin anexează 4 regiuni, Zelenski cere aderarea la NATO, iar SUA anunță noi sancțiuni

sport

Liga Campionilor revine cu un duel de cinci stele: Bayern Munchen se confruntă cu Barcelona

13 septembrie 2022, ora 15:49
Distribuie:

Liga Campionilor intră în această seară în faza a doua a grupelor A, B, C și D. Cel mai captivant duel va fi cel din Germania unde Barcelona va întâlni pe gazda Bayern Munchen. 

Bayern - Barcelona va fi cel mai interesant duel din această seară de Champions League, acesta fiind un meci foarte special și pentru Robert Lewandowski. 

Polonezul se întoarce pe Allianz Arena, de această dată ca adversar al bavarezilor, după opt sezoane petrecute în tricoul lui Bayern Munchen. 

Odată cu transferul său pe Camp Nou, superstarul polonez se alătură listei jucătorilor care au îmbrăcat tricoul ambelor super-cluburi. 

Înainte de transferul lui Lewandowski la Barcelona au existat șapte fotbaliști care au jucat atât pentru echipa bavareză, cât și pentru cea catalană. 

Un alt duel de urmărit este cel dintre Liverpool și Ajax Amsterdam. 

Cormoranii traversează o formă foarte slabă şi au fost învinşi în prima etapă din competiţie de Napoli cu 1-4. 

În partea opusă, „lăncierii” s-au distrat cu Rangers, 4-0. 

Dacă nu va reuși să câștige, Liverpool poate rata clasarea printre primele două locuri, iar scaunul lui Jurgen Klopp s-ar putea clătina. 

Alfred Schreuder, antrenorul lui Ajax, a declarat la conferința de presă premergătoare partidei că s-a inspirat de la meciul câștigat de Manchester United în campionat cu Liverpool, scor 2-1, iar elevii săi ar putea practica un joc asemănător cu cel al trupei lui Erik ten Hag.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

sport

/VIDEO/ Moldova a obținut aurul la un turneu internațional de gimnastică ritmică: Marea problemă a sportivelor care au învins Franța

29 septembrie 2022, ora 22:06
Distribuie:

Țara noastră este plină de talente în proba gimnastică ritmică. Sportivele Școlii Sportive a Rezervelor Olimpice au urcat pe prima treaptă a podiumului la un turneu internațional care a avut loc în Spania. Marea problemă a gimnastelor noastre este că nu au o sală personală unde să se antreneze, ele fiind nevoite să se pregătească de competiții în sala luptelor greco-romane. 

Pe piesa „Trenulețul” a formației Zdob și Zdub și frații Advahov, tinerele noastre gimnaste cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani au evoluat în premieră la un turneu internațional în Spania în această lună în orașul Figueres. 

În proba de ansamblu, talentatele sportive de la Școala Sportivă a Rezervelor Olimpice au reușit să încânte asistența și au urcat pe prima treaptă a podiumului după ce sau impus în fața unor țări ca Franța, Ucraina, Spania sau Italia. Foarte modeste din fire, gimnastele au declarat că nu s-au așteptat la un asemenea rezultat, însă sunt fericite că au dat lovitura. 

Majoritatea fetelor au revenit cu medalii. Sunt gimnaste care s-au remarcat, iar altele au cucerit aurul.

Tinerele gimnaste se antrenează zilnic în locul unde, de regulă, se pregătesc luptătorii de stil greco-roman. 

Sportivele, dar și antrenorii se plâng că nu dețin cele mai bune condiții de antrenament, iar cea mai mare problemă este că nu au o sală proprie. 

Chiar dacă nu dețin o sală personală de antrenament, gimnastele noastre revin de fiecare dată cu numeroase medalii de la turneele internaționale. 

Începând cu grupele preventive de pregătire până la avansați, Școala Sportivă a Rezervelor Olimpice deține aproximativ 150 de gimnaste. 

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram