Război în Ucraina, ziua 215: Avertisment din SUA, cozi la vamă și noi gropi comune. NATO are un răspuns în caz de atac nuclear

social

Măsuri de sprijin pentru agricultori! Rata de creditare va fi micșorată cu 8,5 puncte procentuale

13 septembrie 2022, ora 15:12
Distribuie:

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea a anunțat că Guvernul elaborează în continuare măsuri de sprijin pentru agricultori. Potrivit lui Vladimir Bolea, rata de creditare a producătorilor agricoli va fi micșorată din data de 25 august curent. 

„Se aplică această prevedere de scădere cu 8,5 puncte din data de 25 august 2022. Așa că dragi agricultori, vă rugăm să țineți cont că aceasta decizie a fost luată, și rata care, ați fost informați că a fost majorată, rata dobânzii, ea va fi micșorată începând cu data de 25 august cu 8,5 puncte procentuale”, a declarat Vladimir Bolea.

Ministerul Agriculturii intenționează să schimbe și programul de subvenționare prin noul Regulament, care va fi aplicat. El prevede, potrivit ministrului, dublarea sumei care este subvenționată la dobânzi. 

„Toate aceste măsuri sunt făcute pentru reducerea impactului extrem de negativ al secetei și majorării ratelor dobânzii, în plus și pentru că agricultorii din Republica Moldova duc o lipsă acută astăzi de surse financiare, datorită vânzărilor foarte mici sau chiar deloc”, a adăugat Vladimir Bolea.

O altă măsură este derogarea de la codul fiscal. După discuțiile avute cu Ministerul Finanțelor s-a decis ca acest subiect să fie pus la vot la următoare ședință a CSE. Astfel, termenul achitării impozitelor pe bunurile imobiliare de către persoanele fizice și juridice este de 25 noiembrie curent.

În plus procesatorii de fructe și legume, precum și procesatorii de sfeclă de zahăr și producătorii de zahăr vor beneficia de rambursarea accizei. Potrivit ministrului, întreprinderile din domeniul producerii zahărului au renunțat la gaz și au trecut la păcură. Decizia privind rambursarea accizei urmează să fie votată, la fel, la următoarea ședință a CSE.

Ministrul Bolea a mai anunțat că pe data de pe 11 octombrie urmează să plece într-o vizită în Egipt pentru a discuta despre exportul de fructe în această țară, Ministrul speră ca până la finele acestui an să fie semnat Acordul de liber schimb cu Egiptul, pentru exportul de fructe. Vladimir Bolea a vorbit și despre problema producătorilor de mere. El a dat asigurări că se depun eforturi pentru a majora volumul exporturilor, inclusiv pe piața românească. Anul trecut în România au fost exportate cca 8000 de tone de mere. Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a mai declarat agricultura liberă de politică pentru anul 2022-2023 și a făcut un apel ca problemele din domeniu să nu fie politizate. 

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

social

/VIDEO/ Interpreta Kătălina Rusu, însărcinată pentru a treia oară. „Este frumos, este o binecuvântare”

26 septembrie 2022, ora 18:13
Distribuie:

Interpreta Kătălina Rusu trăiește unul dintre cele mai frumoase momente din viața unei femei. Artista, mamă a două fete, este însărcinată pentru a treia oară și așteaptă încă o fetiță. 

Dezvăluirea a fost făcută în cadrul ediției de duminică, 25 septembrie, a emisiunii „Iubește Viața” la TV8. „Este frumos, este o binecuvântare când se întâmplă. Important e să fim sănătoase”, a spus Kătălina.

Cântăreața spune că deși diferența de vârstă dintre fetițele ei este mică, a treia sarcină a fost planificată, dar și că nu își mai dorește alți copii. „Ne oprim la trei copii”, a povestit Kătălina Rusu. 

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram