/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 219: Putin anexează 4 regiuni, Zelenski cere aderarea la NATO, iar Arestovici are o prognoză

sport

/VIDEO/ Naționala Moldovei a ajuns la Riga: Victoria cu Letonia este singura opțiune pentru „tricolori”

21 septembrie 2022, ora 12:58
Distribuie:

Naționala Moldovei a ajuns aseară în Riga unde mâine va disputa penultimul meci din Liga Națiunilor împotriva Letoniei. Victoria este singura opțiune a „tricolorilor” pentru a mai spera la promovare. 

Zborul din Chișinău până în orașul Riga a durat 2 ore și 10 minute, cu 25 de minute mai rapid decât a fost planificat inițial. 

Astăzi seara este planificat antrenamentul oficial al echipei noastre pe stadionul Skonto, iar înainte de ședința tehnică va fi organizată conferința de presă a naționalei noastre cu participarea selecționerului Serghei Cleșcenco și a unui jucător. 

Fotbaliștii primei reprezentative mai au programate ședințe teoretice și de recuperare. 

Va fi al 5-lea joc direct între reprezentativele Letoniei și Moldovei şi al treilea desfăşurat la Riga. 

Echipele au fost adversare în grupa 2 din calificările pentru Mondialul din 2010, iar letonii s-au impus în ambele jocuri. 

„Tricolorii” au învins într-un meci amical jucat în anul 2007, la Riga, în timp ce letonii au mai câștigat un meci din actuala ediție a Ligii Națiunilor. 

Meciul Letonia – Moldova din cadrul grupei D1 a Ligii Națiunilor va avea loc pe 22 septembrie, cu începere de la ora 19:00. 

Pe 25 septembrie, naționala Moldovei va juca ultimul meci din actuala ediție a Ligii Națiunilor, cu Liechtenstein pe stadionul Zimbru. 

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

sport

/VIDEO/ Moldova a obținut aurul la un turneu internațional de gimnastică ritmică: Marea problemă a sportivelor care au învins Franța

29 septembrie 2022, ora 22:06
Distribuie:

Țara noastră este plină de talente în proba gimnastică ritmică. Sportivele Școlii Sportive a Rezervelor Olimpice au urcat pe prima treaptă a podiumului la un turneu internațional care a avut loc în Spania. Marea problemă a gimnastelor noastre este că nu au o sală personală unde să se antreneze, ele fiind nevoite să se pregătească de competiții în sala luptelor greco-romane. 

Pe piesa „Trenulețul” a formației Zdob și Zdub și frații Advahov, tinerele noastre gimnaste cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani au evoluat în premieră la un turneu internațional în Spania în această lună în orașul Figueres. 

În proba de ansamblu, talentatele sportive de la Școala Sportivă a Rezervelor Olimpice au reușit să încânte asistența și au urcat pe prima treaptă a podiumului după ce sau impus în fața unor țări ca Franța, Ucraina, Spania sau Italia. Foarte modeste din fire, gimnastele au declarat că nu s-au așteptat la un asemenea rezultat, însă sunt fericite că au dat lovitura. 

Majoritatea fetelor au revenit cu medalii. Sunt gimnaste care s-au remarcat, iar altele au cucerit aurul.

Tinerele gimnaste se antrenează zilnic în locul unde, de regulă, se pregătesc luptătorii de stil greco-roman. 

Sportivele, dar și antrenorii se plâng că nu dețin cele mai bune condiții de antrenament, iar cea mai mare problemă este că nu au o sală proprie. 

Chiar dacă nu dețin o sală personală de antrenament, gimnastele noastre revin de fiecare dată cu numeroase medalii de la turneele internaționale. 

Începând cu grupele preventive de pregătire până la avansați, Școala Sportivă a Rezervelor Olimpice deține aproximativ 150 de gimnaste. 

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram