Război în Ucraina, ziua 217: Mesajul lui Zelenski pentru Putin și rezultatele referendumului. CIA: Armata rusă are multe probleme

social

Premieră culturală la Chișinău! Teatrele Naționale Românești de pe ambele maluri ale Prutului se reunesc într-un festival inedit

12 septembrie 2022, ora 14:17
Distribuie:

17 teatre naționale din Republica Moldova și România s-au reunit la cea de-a VII-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești. Evenimentul, o premieră pentru Chișinău, se va desfășura în perioada 15-28 septembrie 2022 sub genericul „ARTIȘTII PENTRU PACE, LIBERTATE, SPERANȚĂ”.

Evenimentul este organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău cu sprijinul Ministerului Culturii din România, Ministerului Culturii din Republica Moldova, Institutului Cultural Român din București, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.

Pentru al doilea an consecutiv, Reuniunea Teatrelor Naționale se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintelui României, Klaus Iohannis.

În contextul războiului declanșat în Ucraina și a amenințărilor externe reale la adresa democrației și a valorilor europene, cultivarea prin artă a libertății de expresie și de creație, a gândirii independente, a spiritului critic a devenit o prioritate.

Organizatorii spun că evenimentul se vrea mai mult decât un festival de teatru. Ei își doresc să transforme reuniunea într-un spațiu al contactelor între oamenii de cultură și spectatori, să încurajeze dezbaterile libere, diversitatea de opinii, de forme și de limbaje.

Alaturi de Teatrul Național „Mihai Eminescu”, gazda evenimentului, la reuniune va fi prezent și Teatrul Național „I. L. Caragiale” București, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara, Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, Teatrul Național Radiofonic din București – Radio România, Teatrul de Stat din Constanța, iar din Republica Moldova vor participa: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Bălți, Teatrul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Cahul, Teatrul National „Eugène Ionesco”, Teatrul Național „Satiricus”, Teatrul „Luceafărul”, Teatrul „Alexei Mateevici”, Teatrul Fără Nume din Chișinău.

În semn de solidaritate cu cetățenii Ucrainei și de afirmare a unor idealuri comune, în cadrul Reuniunii va participa Teatrul Național Dramatic Academic „Ivan Franko” din Kiev.

Programul Reuniunii va include 24 de spectacole în sălile de teatru, 9 audiții ale spectacolelor radiofonice, lansări de carte, proiecții de film, expoziții de fotografie, ateliere și masterclass-uri, evenimente on-line, discuții.

Mai multe detalii și programul detaliat al Reuniunii poate fi gasit pe: www.icr.ro/chisinau și www.tnme.md/programul-reuniunii

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

social

Maia Sandu, vizită de lucru după renovarea liceului din Holercani: „Toți copiii din R. Moldova merită condiții mai bune de studii”

28 septembrie 2022, ora 14:50
Distribuie:

Maia Sandu a participat la inaugurarea unui proiect de eficiență energetică la școala din Holercani, raionul Dubăsari. Cu ajutorul Uniunii Europene și al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, care a efectuat lucrările de renovare, clădirea liceului este izolată termic, au fost înlocuite ușile și ferestrele, iar panourile fotovoltaice acoperă integral necesitățile de energie electrică ale instituției.

„Am fost astăzi la Holercani, raionul Dubăsari, unde au fost prezentate rezultatele proiectului de sporire a eficienței energetice a liceului din localitate ... A fost redus semnificativ consumul de electricitate al liceului și au fost create condiții mai bune de studii și de muncă pentru elevi și profesori”, a scris președinta pe pagina sa de Facebook.

Șefa statului a precizat că asigurarea securității energetice este o prioritate a actualei guvernări. 

„Investițiile în eficiența energetică a clădirilor publice, a caselor și a întreprinderilor ne vor ajuta să diminuăm costurile pentru resursele energetice, dar și să răspundem provocărilor de mediu, tot mai frecvente din cauza schimbărilor climatice. Mă bucur că, datorită partenerilor noștri de dezvoltare, proiecte similare sunt realizate în zeci de localități ale țării, urmând să schimbe în bine viața a mii de oameni”, a mai menționat șefa statului. 

Maia Sandu nu a uitat să le mulțumească locuitorilor din Holercani pentru că au contribuit și ei ca acest proiect să fie realizat. 

„Acesta este un exemplu de implicare comunitară foarte bun, pentru că toți copiii din Republica Moldova merită condiții mai bune de studii”, a conchis președinta Republicii Moldova.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Sandu spune că nu există certitudinea că Gazprom va respecta contractul. „Vom pune în aplicare celelalte planuri”

26 septembrie 2022, 12:09

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram