/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 219: Putin anexează 4 regiuni, Zelenski cere aderarea la NATO, iar SUA anunță noi sancțiuni

externe

/VIDEO/ Președinta Comisiei Europene: UE propune impunerea unei taxe pe profiturile excesive ale companiilor energetice

14 septembrie 2022, ora 11:54
Distribuie:

UE va propune măsuri de plafonare a veniturilor producătorilor de energie electrică care au costuri scăzute şi va forţa companiile care vând combustibili fosili să împartă profiturile pe care le fac de pe urma creşterii preţurilor energiei, a anunţat miercuri, 14 septembrie preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Declarațiile au fost făcute în cadrul discursului privind starea Uniunii Europene, susţinut în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, transmite Reuters, citat de Agerpres.

„În această perioadă este greşit să primeşti profituri şi venituri extraordinare record beneficiind de pe urma războiului şi pe spatele consumatorilor noştri. În această perioadă, profiturile trebuie împărţite, şi canalizate către cei care au cea mai mare nevoie”, a declarat von der Leyen.

Oficialul CE a adăugat că blocul comunitar discută de asemenea plafonarea preţurilor energiei şi lucrează la stabilirea „unui preţ de referinţă mai reprezentativ pentru gaze”, decât cel de la hub-ul TTF de la Amsterdam. 

În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un MWh.

Ursula von der Leyen și-a mai exprimat părerea și în ceea ce privește situația actuală dintre Rusia și Ucraina. Aceasta a mai spus că „Dacă găsim solidaritatea necesară Putin va eşua, iar Ucraina şi Europa vor izbândi”, mai scrie Agerpres.

„Acest Parlament nu a dezbătut niciodată starea Uniunii în stare de război pe teritoriul european. Ne amintim acea dimineaţă fatidică de 24 februarie când europenii s-au trezit în război. După acea zi, un întreg continent s-a ridicat în solidaritate. Străzile noastre s-au umplut de steaguri europene, şcolile noastre s-au umplut de copii ucraineni”, a spus şefa executivului UE în discursul său.

Ea a precizat că din acel moment UE s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor.

„Imediat ce trupele ruseşti au trecut frontiera Ucrainei, răspunsul nostru a fost puternic, hotărât şi imediat, şi cred că putem fi mândri de acest lucru. Am reuşit să regăsim puterea interioară a Europei şi vom avea nevoie de ea, pentru că timpurile care ne stau în faţă nu sunt uşoare. Miza este foarte mare, nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga Europă şi întreaga lume. Vom fi încercaţi de cei care vor să exploateze orice fel de diviziune între noi. E un război în energie, în economie, împotriva viitorului nostru, e vorba de autocraţia care se luptă cu democraţia. Dacă găsim solidaritatea necesară, Putin va eşua, iar Ucraina şi Europa vor izbândi”, a subliniat preşedinta CE.

Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei, asistă în hemiciclul de la Strasbourg la discursul anual privind starea Uniunii Europene susţinut de Ursula von der Leyen, primul de la declanşarea războiului din Ucraina, în 24 februarie 2022. Zelenska a fost aplaudată în picioare de eurodeputaţi, în frunte cu preşedinta Roberta Metsola.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

/LIVE/ Președinta Comisiei Europene susține un discurs despre starea Uniunii Europene. Elena Zelenski, invitată de onoare

14 septembrie 2022, 11:09

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

externe

/VIDEO/ Momentul în care Putin cântă pe scena din Piața Roșie. „Deținem adevărul. Victoria va fi a noastră”

30 septembrie 2022, ora 22:45
Distribuie:

Președintele rus, Vladimir Putin, a fost surprins cântând imnul Rusiei pe scena din Piața Roșie. Acesta a susținut și un discurs în fața mulțimii adunate pentru concertul la care rușii au sărbătorit anexarea teritoriilor ucrainene Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk.

Vladimir Putin a cântat imnul  alături de artişti şi de liderii pro-ruşi ai celor patru regiuni.

Concertul a fost transmis de televiziunea de stat din Rusia.

„Dragi prieteni, vom face totul pentru a ne susţine fraţii şi surorile în Zaporojie şi Herson, şi în Doneţk şi Lugansk. Vom face totul pentru a creşte nivelul de securitate în aceste teritorii pentru aceşti oameni. Vom face totul pentru a reface economia şi infrastructura, a construi şcoli, noi instituţii, spitale. Am devenit mai puternici pentru că suntem împreună. Deţinem adevărul. Şi adevărul înseamnă putere. Şi înseamnă victorie. Victoria va fi a noastră”, a mai declarat preşedintele rus, conform The Guardian.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Vrea sau nu Putin să refacă URSS? Președintele rus: Conflictul din Ucraina „e rezultatul destrămării URSS”

30 septembrie 2022, 21:09

Rușii sărbătoresc anexarea teritoriilor ucrainene. Putin, prezent la concertul din Piața Roșie: „O zi istorică”

30 septembrie 2022, 20:09

NATO condamnă anexările: „Putin a eșuat total”. Ce spune Stoltenberg despre o posibilă aderare a Ucrainei la Alianță

30 septembrie 2022, 19:09

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram