/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 219: Putin anexează 4 regiuni, Zelenski cere aderarea la NATO, iar Arestovici are o prognoză

politic

/VIDEO/ Președinta, după întâlnirea cu scântei din Găgăuzia: „Nu trebuie să judecăm întreaga Autonomie. Avem nevoie de pace și liniște”

13 septembrie 2022, ora 07:30
Distribuie:

Nu trebuie să judecăm întreaga Autonomie din cauza unor membri ai Adunării Populare a Găgăuziei. O spune președinta Maia Sandu, invitată în cadrul emisiunii „Новая неделя” с Анатолием Голя de la TV8.

Potrivit șefei statului, membrii Adunării Populare a Găgăuziei, care i-au adus reproșuri, au decis să câștige astfel puncte politice.

„Pur și simplu, nu au alte oportunități de a se exprima. Ei cred că dacă se vor certa cu Chișinăul, vor primi dividende politice. Poate că va funcționa la următoarele alegeri, dar nu va duce la nimic bun pentru cetățeni. Nu ar trebui să judecăm Găgăuzia pentru unii oameni, chiar dacă sunt membri ai Adunării Populare”, a menționat Maia Sandu, subliniind că unii reprezentanți au vorbit la ședință pe un ton inadecvat.

Președinta a mai spus că nu susține opiniile apărute în urma acestui scandal, cu privire la viitoarea soartă a Autonomiei Găgăuze.

„Acest lucru nu este bun. Avem nevoie de pace și liniște. La noi oamenii nu pot construi decât împreună un stat în care toată lumea să se simtă bine. Este imposibil ca oamenii să trăiască bine într-o parte și prost în alta sau invers. Trebuie să înțelegem că ar trebui să lucrăm împreună. Sunt sigură că și cei din Găgăuzia își doresc pacea și dezvoltarea țării noastre”, a subliniat Sandu, adăugând că va mai efectua vizite la Comrat.

TV8.md reamintește că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat vineri, 2 septembrie, o vizită de lucru la Comrat.

Subiectul prețului la gaze a stârnit scântei la întâlnirea Maiei Sandu cu deputații Adunării Populare Găgăuze. Aceștia i-au reproșat președintei că nu ar întreprinde nimic ca să scadă tariful la gaz, îndemnând-o să meargă la Moscova. În replică, Maia Sandu le-a spus că face tot posibilul să ajute cetățenii și că nu e suficient ca doar țara noastră să vrea o scădere a prețului, dar și rușii ar trebui să dorească acest lucru. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

politic

/FOTO/ Igor Grosu, la discuții cu un reprezentant al NATO: „Am vorbit despre statutul de neutralitate al Republicii Moldova”

30 septembrie 2022, ora 18:49
Distribuie:

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a purtat, pe 30 septembrie, discuții cu locțiitorul asistentului secretarului general NATO pe afaceri politice și politică de securitate, Javier Colomina. Aceștia au vorbit despre evoluțiile de securitate din regiune și necesitatea de a spori reziliența Republicii Moldova la riscurile curente. 

„Am subliniat importanța cooperării în cadrul programelor agreate în Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului Moldova - NATO, în mod special pe reforma militară, securitatea cibernetică și dezinformarea.

Alianța Nord-Atlantică este un partener de încredere a Republicii Moldova și de-a lungul anilor am realizat multe proiecte în beneficiul cetățenilor de rând”, a scris spicherul Parlamentului, pe Facebook.

În cadrul discuțiilor, s-a pus accent pe statutul de neutralitate al Republicii Moldova în noul context internațional, dar și despre suveranitatea și integritatea teritorială a țării, potrivit șefului Legislativului.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram