Război în Ucraina, ziua 217: Mesajul lui Zelenski pentru Putin și rezultatele referendumului. CIA: Armata rusă are multe probleme

politic

Relația dintre Vlah și Sandu după scandalul de la Comrat. Bașcana: „Am început o pagină nouă, nu vreau să pierd timp în zadar”

23 septembrie 2022, ora 22:55
Distribuie:

Bașcana Găgăuziei, Irina Vlah, spune că a fost „puțin șocată” de scandalul ce a însoțit vizita președintei Maia Sandu la Comrat și a subliniat că „a uitat” de acest lucru, pentru că a „început o pagină nouă și noi trebuie să lucrăm pentru oameni și pentru țară”. Totodată, bașcana tinde să creadă că lipsa unor întrevederi cu președinta țării, Maia Sandu, „este doar o problemă de protocol”. 

„A fost situația care a fost, trebuie să învățăm lecțiile de după aceste situații și trebuie să fim mai constructivi, mai deschiși și trebuie să continuăm discuția și trebuie să construim podurile, doar așa putem construi o țară unită”, a comentat Vlah, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea.

„Noi am început o pagină nouă și noi trebuie să lucrăm pentru oameni și pentru țară. Dacă de fiecare dată ne vom stopa în aceste conflicte nu vom putea să mergem înainte. Noi avem puțin timp și multe planuri, acum vorbesc despre mine, pentru că 2023 este finalul mandatului meu. Eu nu vreau să pierd timp în zadar”, a adăugat Irina Vlah.

Aceasta susține că timp de doi ani, a avut o singură întrevedere oficială cu șefa statului. 

„În acești doi ani, noi am avut doar o întrevedere oficială. Au mai fost două vizite, una - la Ceadîr-Lunga, când dumneaei a venit la întâlnire cu primarii noștri. Nu am fost invitată, dar am decis că trebuie să vin”, menționează Vlah.

Cât despre relațiile cu Guvernul, Vlah nu poate spune la moment că sunt cele mai bune și explicația o găsește în „viziuni diferite pe subiectele discutate”. 

„Eu de fiecare spun că noi trebuie să vorbim cât mai mult. Nu toți știu ce înseamnă dialog constructiv, suntem oameni care folosesc uneori și atacuri și ură și insulte, dar trebuie să învățăm...”, este soluția propusă de bașcană pentru a ameliora situația.

TV8.md reamintește că ultima vizita a Maiei Sandu, la Ceadîr-Lunga, a generat un pin-ping de comentarii dintre aceasta și Irina Vlah.

Totodată, subiectul prețului la gaze a stârnit scântei la întâlnirea Maiei Sandu cu deputații Adunării Populare Găgăuze. Aceștia i-au reproșat președintei că nu ar întreprinde nimic ca să scadă tariful la gaz, îndemnând-o să meargă la Moscova. În replică, Maia Sandu le-a spus că face tot posibilul să ajute cetățenii și că nu e suficient ca doar țara noastră să vrea o scădere a prețului, dar și rușii ar trebui să dorească acest lucru. 

Nu trebuie să judecăm întreaga Autonomie din cauza unor membri ai Adunării Populare a Găgăuziei, a declarat președinta Maia Sandu, invitată în cadrul emisiunii „Новая неделя” с Анатолием Голя de la TV8.

Potrivit șefei statului, membrii Adunării Populare a Găgăuziei, care i-au adus reproșuri, au decis să câștige astfel puncte politice.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Sandu și Vlah, „întâlnire de gradul zero” la Comrat. Bașcana i-a reproșat președintei că nu a inclus-o pe agenda întrevederilor

02 septembrie 2022, 14:09

Președinta, după întâlnirea cu scântei din Găgăuzia: „Nu trebuie să judecăm întreaga Autonomie. Avem nevoie de pace și liniște”

13 septembrie 2022, 07:09

Întâlnire cu scântei: Deputații din Găgăuzia s-au arătat revoltați de prețul la gaz. Ce le-a spus președinta

03 septembrie 2022, 20:09

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

politic

Protestatarii Șor au trecut de la Parlament și Președinție la Guvern. Am venit să-i aducem premierului o bucată de pizza

28 septembrie 2022, ora 15:03
Distribuie:

Din fața clădirilor Parlamentului și a Președinției, protestatarii Partidului Politic Șor s-au mutat pentru puțin timp la Guvern. Manifestanții și-au lăsat corturile și au mers să protesteze în fața sediului Executivului, nemulțumiți că premierul Natalia Gavrilița a mâncat duminică, 25 septembrie, alături de deputatul PAS, Radu Marian, într-un local din centrul Capitalei, aflat la câțiva metri distanță de Legislativ, acolo unde săptămâna trecută au fost instalate corturi. 

„Premierul, dar și deputatul PAS, Radu Marian, în mod sfidător, au mâncat pizza și alte bunătăți, într-un restaurant situat la câțiva metri distanță de Parlament, acolo unde mii de oameni protestează non-stop față de guvernare și cer alegeri anticipate”, se menționează într-un comunicat al PP Șor. 

Manifestanții au adus cu ei un banner cu fotografia premierului Natalia Gavrilița, care ține în mâini o pizza, pe care scrie: Pizza -  „Vremurile bune” - fără gaz, lemne și cărbune! Oamenii au venit echipați cu vase goale și tacâmuri, cu scopul de a le atrage din nou atenția autorităților asupra faptului că, din cauza sărăciei din țară, au ajuns să nu mai aibă ce pune pe masă.

„Am venit să-i aducem o bucată de pizza premierului Natalia Gavrilița. A venit să-i reamintim că, dacă lucrurile nu se vor schimba, farfuriile oamenilor vor fi goale. Această guvernare trebuie să plece în demisie! Este absurd când premierul Gavrilița și deputatul PAS, Radu Marian, mănâncă pizza în preajma protestatarilor. Aceasta este încă o dovadă că lor nu le pasă de oameni, că nu reprezintă interesele poporului, că nu le ascultă doleanțele, că sunt indiferenți de soarta țării”, a spus un alt protestatar.

Partidul Politic Șor a organizat în ultimele două săptămâni proteste în centrului Chișinăului, la care, potrivit estimărilor poliției, au participat câteva mii de oameni. Reprezentanții formațiunii anunță că vor ieși la protest și duminica viitoare, 2 octombrie. Organizatorii acțiunilor de protest mai spun că cele câteva zeci de corturi pe care le-au instalat la Parlament vor rămâne acolo cel puțin până în 31 decembrie.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram