Război în Ucraina, ziua 224: Atac cu drone și ironia de la Londra. Putin a promulgat anexările, iar Zelenski cere tribunal special

social

Tânăr de 25 de ani, condamnat la 8 ani de închisoare: A bătut doi bărbați în Capitală, după care i-a jefuit

19 septembrie 2022, ora 16:21
Distribuie:

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, a fost condamnat la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea a două episoade de jaf, săvârșite la câteva zile între ele, în centrul Capitalei. Judecătorul a dispus și încasarea din contul inculpatului în beneficiul celor două părți vătămate a prejudiciului material de 3.454 de lei, și respectiv 11.200 de lei.

În primul caz, i-a sustras în mod deschis unui bărbat telefonul mobil și portmoneul în care se aflau 3.454 de lei. De asemenea, a furat toate actele de identitate, aplicând violența asupra acestuia, în timp ce victima se afla în scara unui bloc locativ din sectorul centru al Capitalei.

În cel de-al doilea caz, inculpatul profitând de faptul că victima se afla într-o subterană din centrul capitalei, fiind în stare de ebrietate, i-a aplicat ultimului o lovitură în regiunea feței, la ce acesta și-a pierdut cunoștința, după care i-a sustras un telefon mobil, o tabletă și un card bancar, astfel cauzându-i victimei o daună materială considerabilă în sumă totală de 11.200 de lei.

Precizăm că, examinarea cazului a avut loc în lipsa inculpatului, având în vedere faptul eschivării acestuia de a se prezenta în ședința de judecată. În asemenea circumstanțe, instanța de judecată a dispus aplicarea în privința inculpatului a măsurii preventive sub formă de arest preventiv, până la intrarea în vigoare a sentinței de condamnare, cu anunțarea în căutare a acestuia.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

/VIDEO/ Tânăr, reținut pentru jaf: Ce bunuri în valoare de peste 6.000 de lei a furat din două magazine alimentare

19 august 2022, 10:08

Jaf într-o benzinărie din Sîngera: Au atacat doi soți și au furat un lănțișor de aur. Ce arată camerele de supraveghere

15 august 2022, 12:08

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

social

/FOTO/ O mașină a fost cuprinsă de flăcări în localitatea Băcioi: Pompierii au intervenit la fața locului

05 octombrie 2022, ora 15:55
Distribuie:

O mașină a fost cuprinsă de flăcări în localitatea Băcioi. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 14:01.

Imediat la fața locului a intervenit o echipă de pompieri. 

„Pompierii au reușit lichidarea arderii la ora 14:14. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit. Potrivit IGSU, focul a afectat secțiunea motorului”, precizează IGSU.

Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite. 

Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 17 situații de risc.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram