Război în Ucraina, ziua 215: Avertisment din SUA, cozi la vamă și noi gropi comune. NATO are un răspuns în caz de atac nuclear

politic

/VIDEO/ Deputații PAS cer din nou opoziției să condamne războiul din Ucraina. Batrîncea: „Nu faceți propagandă ieftină”

15 septembrie 2022, ora 14:56
Distribuie:

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritatea au cerut din nou parlamentarilor din opoziție să condamne războiul pornit de Federația Rusă împotriva Ucraina. Deputatul Boris Marcoci a venit cu această solicitare chiar la începutul primei ședințe plenare din sesiunea de toamnă.

„Stimați deputați, la hotarul țărișoarei noastre și astăzi se mai luptă. Acești bravi ucraineni apără poporul de invazia rusească. După eșecul suferit la Harkov, armata rusă a început a bombarda diferite obiecte civile care au lăsat zeci de mii de oamenii fără apă, căldură și electricitate... Stimați colegi din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, îmi aduc aminte că și data trecută a fost pusă întrebarea de către colegii mei. Spuneți-mi vă rog, dumneavoastră susțineți invazia rusă sau o condamnați”, a declarat Marcoci. 

Deputații BCS nu s-au încumetat să ofere un răspuns întrebării oferite de către colegul lor din opoziție, astfel, după votarea primului proiect de lege, un alt deputat PAS a cerut opoziției să denunțe public războiul din Ucraina.

„Anterior colegul meu a acordat o întrebare care a fost lăsată sub o tăcere rușinoasă de către colegii din BCS. În contextul în care în țara învecinată au fost omorâți de către armata putinistă zeci de mii ce civili, a fost distrusă infrastructura  și blocurile locative, rețeaua de electricitate cu intenția de a lăsa oamenii în beznă și frig... Spuneți-mi vă rog, ce atitudine aveți dumneavoastră față de atacul criminal al Rusiei putiniste asupra Ucrainei?”, a întrebat deputatul PAS, Andrian Cheptonar.

Cu replică a venit vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, care a catalogat întrebările colegilor din opoziție drept „propagandă ieftină”.

„Văd că o căutați din nou în sesiune da? Stimate coleg, întâi că ați ajuns în Parlament vă sugerez să faceți cunoștință cu Regulamentului Parlamentului și să interveniți pe ordinea de zi. Doi, atunci când eu împreună cu colegii mei și cu administrația locală pe care dumneavoastră în raionul Ungheni o atacați josnic, noi am primit sute de mii de refugiați și am îndeplinit cu brio o misiune umanitară atunci când vă aflați pe rețelele de socializare Facebook.

Republica Moldova este o țară neutră și noi dorim să păstrăm pacea în țara noastră și contribuim la acest lucru. Ceea ce se întâmplă este o dramă și noi dorim pace și dialog cât mai repede. Și câți mai puțini provocări și promovatori. Nu continuați să faceți propagandă ieftină pe acest subiect deosebit de sensibil”, a răspuns Vlad Batrîncea.

Cu o replică la acest subiect a venit și deputatul Oazu Nantoi.

„În Africa de Sud exista un episcop și el a spus următoarele: dacă în condițiile nedreptății te poziționezi ca neutru, ești de partea răului”, a conchis depuattul.

TV8.md reamintește că la sfârșitul ședinței plenare de joi, 28 iulie, deputatul Radu Marian a criticat dur opoziția pentru că nu condamnă războiul din Ucraina și pentru că au ales să părăsească ședința înainte de a se examina proiectul privind prelungirea stării de urgență cu 60 de zile pe întreg teritoriul țării. 

De critici nu a scăpat nici fostul președinte Vladimir Voronin, despre care deputatul PAS a declarat că „doarme la modul propriu la ședințe”.

Totodată, amintim că pe 1 iulie, deputatul Radu Marian a cerut membrilor Partidului Socialiștilor și celor din Partidul Comuniștilor să denunțe public războiul din Ucraina, dar și să condamne actele teroriste comise de armata rusă în țara vecină. 

Doar după ce deputata  Alla Dolință a anunțat că renunță la mandatul de deputat, dar și la calitatea sa de membră a Partidului Socialiștilor din Moldova, pentru că nu este de acord cu poziția formațiunii față de războiul din Ucraina, socialistul Vlad Batrîncea a venit cu o reacție și a declarat că PSRM a avut o abordare sănătoasă față de războiul din Ucraina.

„PSRM a luat o poziție foarte responsabilă vizavi de războiul din Ucraina. Aceste două popoare frățești, care au aceeași cultură, istorie și credință...e grav ce se întâmplă între ei și le dorim dialog și pace cât mai rapid... Este o poziție corectă, unica posibilă pentru un partid sănătos, atunci când devenim părtinitori, apar dubii referitor la capitolul neutralității noastre”, a declarat pe 13 iulie Vlad Batrîncea.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Marian insistă ca opoziția să condamne războiul din Ucraina. Batrîncea:„Nimeni din colegii noștri nu va veni la raport”

29 iulie 2022, 11:07

Batrîncea insistă că PSRM a avut o abordare sănătoasă față de războiul din Ucraina. „Este o poziție corectă”

13 iulie 2022, 13:07

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

politic

Dodon, convins că nu există probe în dosarul Energocom: „Toată învinuirea se bazează pe un aviz originalul căruia nu există”

26 septembrie 2022, ora 17:31
Distribuie:

Fostul șef de stat, Igor Dodon, învinuit în dosarul Energocom, este convins că procurorii nu dețin probe pertinente. Ex-președintele susține că avocații săi vor solicita ca dosarul să fie făcut public.

„Dacă faci atâta gălăgie, trebuie să ai ceva. Toată învinuirea lor se bazează pe un aviz originalul căruia nu există. În Ministerul Economiei de pe atunci așa document nu există, originalul nu este și avem tot dreptul să considerăm că a fost un aviz falsificat. Alte dovezi nu au”, a declarat Igor Dodon. 

„Nicio probă pertinentă nu am văzut...O să cer să fie public dosarul și noi o să îl publicăm pentru că el trebuie să fie public, pentru a vedea cine sunt cei care ar putea fi trași la răspundere”, a adăugat Dodon. 

Expertul în energetică, Sergiu Tofilat, cel care a scos la iveală schema Energocom susține la rândul său că toate probele sunt publice de 4-5 ani. 

„Toată investigația a fost făcută încă în 2008, noi cu colegii am făcut o solicitare la ANRE să ne dea cine a furnizat energie în 2008. Am acumulat probe și am depus denunț la PA”, a spus Tofilat. 

„Probele pe care le avem noi, sunt prezentate în instanțe, considerăm că avem suficiente probe. Ce se incriminează a fost mediatizat în comunicatul PG”, a menționat procurorul Ion Crihan. 

Igor Dodon s-a prezentat luni, 26 septembrie, în fața judecătorilor Judecătoriei Buiucani în dosarul Energocom în care are statut de învinuit. Ședința a fost amânată după ce unul dintre judecătorii din complet nu a fost prezent, aflându-se într-o deplasare de serviciu. Anterior, magistratul a depus la CSM o cerere în care a declarat abținere, însă CSM nu i-a dat curs. 

Cauza penală în care învinuirea adusă fostului șef de stat se referă la acțiunile acestuia în perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, va fi examinată de judecătoarea Angela Catană.

pe 9 septembrie, Procuratura Generală a trimis în judecată dosarul „Energocom”, în care este vizat Igor Dodon, pentru examinarea în fond. În cadrul acestui dosar penal, fostului șef de stat i se incriminează săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat.

Mai exact, Dodon este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, deținând funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom” cu o companie străină din Ungaria, a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar prevederilor legale ce viza la acel moment activitatea autorității publice centrale de administrare a energeticii în persoana Ministerului Economiei și Comerțului și în special atribuțiile funcționale al Ministrului Economiei și Comerțului.

Astfel, potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv, a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv, deși SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.

Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom”, i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11 927 173 de dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.

Potrivit procurorilor, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.

În prezent, socialistul Igor Dodon se află în arest la domiciliul, asta după ce pe 29 august, magistrații Curții de Apel au respins recursul avocaților privind anularea măsurii preventive de arest la domiciliu. Fostul președinte este cercetat penal pentru corupere activă, acceptarea finanțării partidului politic, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram