Război în Ucraina, ziua 582: Numiri noi la Kiev și probleme cu muniția! Un ex-șef al spionilor SUA anunță cele mai rele scenarii

/VIDEO/ Voronin, ironii în adresa lui Dodon. În schimb, președintele PCRM i-a luat apărarea Marinei Tauber

18 septembrie 2022, ora 09:20

Vladimir Voronin, cel care i-a luat apărarea lui Igor Dodon atunci când a fost reținut, acum ironizează pe seama fostului coleg de bloc. În sarcasm sau nu, Voronin a spus că Dodon stă acasă și se îngrașă. Mai mult, s-a arătat revoltat și-l acuză pe Dodon că ar conduce, din umbră, socialiștii, deși, oficial, numai figurează ca lider. Pe de altă parte, președintele comuniștilor i-a luat apărarea deputatei Partidului Șor, Marina Tauber, pe care, de altfel, o critica în trecut. Șeful comuniștilor a spus că s-a bucurat să afle că aceasta a fost eliberată din penitenciar.

Vladimir Voronin i-a luat apărarea Marinei Tauber, pe care, anterior, a criticat-o. Liderul comuniștilor crede că deputata, cercetată penal în cadrul unui dosar pornit cu privire la finanțarea ilegală a Partidului Șor, a fost reținută pe nedrept, așa că s-a bucurat că i-a fost modificată forma preventivă de arest.

În ultima perioadă, Partidul Șor, dar și cel al Comuniștilor au organizat mai multe proteste anti-guvernare. De la manifestații au lipsit, de fiecare dată, socialiștii, care sunt colegi de bloc cu PCRM. 

Invitat, la emisiunea Cutia Neagră cu Mariana Rață de la TV8, vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrâncea a declarat că, deși, cele două formațiuni au semnat un acord, totuși, pe unele subiecte au abordări diferite. Iar în ce privește apropierea de partidul Șor a colegilor lor de bloc, Bătrâncea a declarat că socialiștii pledează pentru un protest național.

Socialiștii și comuniștii au creat un bloc permanent, în luna februarie a acestui an, după o ședință comună a executivelor. Atunci, atât Vladimir Voronin, cât și Vlad Bătrâncea au declarat că cele două formațiuni au fost „obligate” să-și consolideze forțele din cauza „situației tragice care s-a creat în Republica Moldova”. 

Scrisoare din închisoare. Tauber îi mulțumește lui Voronin și PCRM: „Ați demonstrat calitatea unui adevărat patriot”
Voronin comentează reținerea lui Dodon: Vina acestuia trebuie demonstrată într-un proces de judecată, cu ușile deschise
Elevii din Văsieni se întorc în bănci! „Consiliul raional s-a angajat să acopere cheltuielile pentru funcționarea clasei a X-a”
/VIDEO/ Elevii din Văsieni se întorc în bănci! „Consiliul raional s-a angajat să acopere cheltuielile pentru funcționarea clasei a X-a”
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ O nouă colaborare muzicală. Trupa Akord și Mihaela Tabură, cu un remake al unui hit pe versurile lui Grigore Vieru
/VIDEO/ O nouă colaborare muzicală. Trupa Akord și Mihaela Tabură, cu un remake al unui hit pe versurile lui Grigore Vieru
/VIDEO/ Cum răspunde ministrul Educației la întrebări de cultură generală: Întrebările ce l-au pus în dificultate
/VIDEO/ Cum răspunde ministrul Educației la întrebări de cultură generală: Întrebările ce l-au pus în dificultate
Marș în memoria copiilor morți în accidente! Părinții de îngeri fac apel la acțiune: Când va înceta calvarul dezlănțuit pe 4 roți?
/VIDEO/ Marș în memoria copiilor morți în accidente! Părinții de îngeri fac apel la acțiune: Când va înceta calvarul dezlănțuit pe 4 roți?

Actualul primar al Capitalei a depus dosarul de înscriere în cursa electorală. Vrea un nou mandat în fruntea Primăriei Chișinău

28 septembrie 2023, ora 12:36

Actualul primar al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a depus dosarul la Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinău, pentru a fi înscris în cursa electorală.  Este cel de-al 17-lea dosar înregistrat de către membrii organului electoral. 

Ceban va candida din partea partidului „Mișcarea Alternativa Națională”, pe care l-a lansat în august 2022.

De menționat că primul mandat de primar l-a obținut după ce a câștigat alegerile locale general din 2019. Atunci, Ceban fiind candidatul Partidului Socialiștilor, a câștigat fotoliul de primar al capitalei, cu un rezultat de 52,39%, devansându-ul pe contracandidatul său,  Andrei Năstase, candidatul Blocului ACUM, care a obținut un rezultat de 47,61%. 

La alegerile generale locale din acest an, Ceban va concura cu peste 20 de participanți care au anunțat că vor să-și încerce puterile în cursa pentru fotoliul de primar. 

/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni

/VIDEO/ Imagini noi cu accidentul mortal de la Anenii Noi. Surse: Șoferul din Renault ar fi suferit un stop cardiac
/VIDEO/ Imagini noi cu accidentul mortal de la Anenii Noi. Surse: Șoferul din Renault ar fi suferit un stop cardiac
/VIDEO/ Cum răspunde ministrul Educației la întrebări de cultură generală: Întrebările ce l-au pus în dificultate
/VIDEO/ Cum răspunde ministrul Educației la întrebări de cultură generală: Întrebările ce l-au pus în dificultate
/VIDEO/ Experiment TV8, la Piața Centrală: Câți vânzători eliberează bonul de casă, după reforma patentei
/VIDEO/ Experiment TV8, la Piața Centrală: Câți vânzători eliberează bonul de casă, după reforma patentei
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram