Război în Ucraina, ziua 278: Pisaniile lui Ștefan cel Mare sunt la Herson. Șeful NATO: "Nu îl putem lăsa pe Putin să câștige"

Directorul și managerul unei companii de turism, trimiși în judecată, după ce au prejudiciat peste 100 de clienți cu 4,6 mln lei

24 noiembrie 2022, ora 13:57

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii INI și DGUP din cadrul Poliției, au terminat urmărirea penală în privința directorului și managerului de vânzări al unei companii de turism, care au prejudiciat peste 100 de clienți cu peste 4,6 milioane de lei. Urmează ca dosarul să fie trimis în judecată, pentru examinarea în fond a cauzei penale.

Cele două învinuite au vârste de 55 și 32 de ani și sunt domiciliate în Chișinău. Potrivit Codului penal, escrocheria comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Dosarul de investigare a acestei scheme infracționale a fost transmis în conducerea PCCOCS la sfârșitul lui 2021, iar în februarie 2022, oamenii legii anunțau despre opt percheziții pe acest caz. Urmare a investigațiilor care au urmat, a fost totalizat numărul clienților înșelați și sumele de bani de care au fost privați, precum și au fost formulate învinuirile prezentate de către procurori celor două femei.

Schema a funcționat din 2019, atunci când clienții erau ademeniți prin prețuri atractive și destinații exotice. Ulterior, compania invoca diverse motive din care nu le puteau facilita călătoria și sejurul turistic promis, inclusiv pandemia, diverse erori tehnice sau că banii transferați nu ar fi fost primiți. În 2021, însă, clienții înșelați au început să depună plângeri, iar de curând, compania și-a sistat activitatea.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, asupra bunurilor învinuitelor au fost aplicate sechestre, în sumă de peste 2,2 milioane lei – automobile și încăperile locative și nelocative deținute de comun cu alte persoane.

Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 278: Pisaniile lui Ștefan cel Mare sunt la Herson. Șeful NATO: "Nu îl putem lăsa pe Putin să câștige"
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 278: Pisaniile lui Ștefan cel Mare sunt la Herson. Șeful NATO: "Nu îl putem lăsa pe Putin să câștige"
/VIDEO/ Cum a continuat schema de la ASP după fuga lui Plahotniuc din Moldova: Conexiunile cu Andronachi și Vîlcu
/VIDEO/ Cum a continuat schema de la ASP după fuga lui Plahotniuc din Moldova: Conexiunile cu Andronachi și Vîlcu
/VIDEO/ Altercații și îmbrânceli pe scări la Procuratura Generală: Momentul în care o bătrână e doborâtă de un bărbat
/VIDEO/ Altercații și îmbrânceli pe scări la Procuratura Generală: Momentul în care o bătrână e doborâtă de un bărbat
/VIDEO/ Anvelopele nimănui: Mormane de cauciucuri sunt aruncate prin râuri și păduri! Doar 2000 de tone se reciclează
/VIDEO/ Anvelopele nimănui: Mormane de cauciucuri sunt aruncate prin râuri și păduri! Doar 2000 de tone se reciclează

Câte persoane au participat la protestul organizat de Partidul Șor pe 28 noiembrie: Unele „instigau la dezordine”

Foto simbol
28 noiembrie 2022, ora 19:49

Circa 3.800 de persoane au participat la protestul organizat luni, 28 noiembrie, de Partidul Șor. Potrivit Poliției, încă de la începutul protestului s-au atestat o serie de provocări la adresa structurilor de forță și acțiuni cu scop de destabilizare a situației.

Totodată, cerințele legale ale organelor de forță au fost ignorate, fiind depistate în mulțime persoane care instigau la dezordine și periclitarea securității publice, persoane sub influența alcoolului și cu comportament dubios. 

Oamenii legii au documentat mai multe încălcări admise de participanții la protest. Au fost întocmite 11 procese-verbale pentru contravenții ce atentează la ordinea și securitatea publică. 

Oamenii legii amintesc că „persoanele care nu respectă conduita impusă de legea cu privire la întruniri și instigă sau comit acte de violență vor purta răspundere conform legislației. 

Totodată, organizatorii protestului, pentru faptele admise în cadrul acestuia, în funcție de caracterul și prejudiciul cauzat, sunt pasibili de răspundere în baza Codului Contravențional/ Penal”.

Protestul din fața Procuraturii Generale a luat sfârșit: Circulația transportului de pe bulevardul Ștefan cel Mare, reluată
/VIDEO/ „Scutul Poporului”, prezent la protestul din fața PG: Cine sunt bărbații îmbrăcați în uniformă și scumpi la vorbă
Energia electrică s-ar putea scumpi din nou: Care sunt tarifele solicitate de Premier Energy și FEE Nord
/DOC/ Energia electrică s-ar putea scumpi din nou: Care sunt tarifele solicitate de Premier Energy și FEE Nord
„Sunt deja hazlii”: Ce spune Andrei Spînu după ce Platforma DA i-a cerut demisia în urma unei avarii la Termoelectrica
/VIDEO/ „Sunt deja hazlii”: Ce spune Andrei Spînu după ce Platforma DA i-a cerut demisia în urma unei avarii la Termoelectrica
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 273: Atac masiv cu rachete și pană de curent uriașă în Moldova. UE declară Rusia „sponsor al terorismului”
Război în Ucraina, ziua 273: Atac masiv cu rachete și pană de curent uriașă în Moldova. UE declară Rusia „sponsor al terorismului”
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram