Război în Ucraina, ziua 278: Pisaniile lui Ștefan cel Mare sunt la Herson. Șeful NATO: "Nu îl putem lăsa pe Putin să câștige"

Rusia a oferit peste 80 mii de pașapoarte rusești cetățenilor din zonele anexate din Ucraina

Foto: Profimedia Images
24 noiembrie 2022, ora 14:56

Rusia a anunţat joi că a distribuit paşapoarte ruseşti pentru peste 80 mii de locuitori din patru zone ale Ucrainei pe care Moscova afirmă că le-a anexat teritoriului său, anexare nerecunoscută de comunitatea internațională, informează AFP, citat de Agerpres.

„De când cele patru regiuni au fost alipite Federaţiei Ruse şi în conformitate cu legea, peste 80.000 de persoane au primit paşapoarte în calitate de cetăţeni ai Federaţiei Ruse”, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne rus, citat de agențiile de presă locale.

În septembrie, Rusia a organizat „referendumuri” denunţate drept „simulacre” de ţările occidentale şi menite să facă teritorii ruseşti zonele pe care ea le controlează în Ucraina în regiunile Doneţk şi Lugansk (est), precum şi în Zaporojie şi Herson (sud).

Aceste anexări, validate prin lege de Moscova la începutul lui octombrie, au fost puternic condamnate de comunitatea internaţională şi nu sunt recunoscute pe plan mondial. După anunţarea acestor anexări, forţele ruse au cedat teren în faţa armatei ucrainene, retrăgându-se incluisv din capitala regională Herson.

Chiar înainte de începutul ofensivei împotriva Ucrainei, în februarie, Moscova distribuise deja sute de mii de paşapoarte în zonele separatiste din estul acestei ţări vecine.

După declanşarea asaltului împotriva Ucrainei, Kremlinul a facilitat şi mai mult obţinerea cetăţeniei ruse de către ucraineni.

În opinia unor observatori, Rusia încearcă prin această strategie să-şi întărească pretenţiile asupra zonelor din Ucraina pe care ea le revendică, afirmând că ele sunt populate de cetăţeni ruşi recent naturalizaţi.

/VIDEO/ 9 luni de război în Ucraina: Frig, beznă și cadou macabru din Rusia pentru UE. Zelenski cere ONU să pedepsească Moscova
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 278: Pisaniile lui Ștefan cel Mare sunt la Herson. Șeful NATO: "Nu îl putem lăsa pe Putin să câștige"
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 278: Pisaniile lui Ștefan cel Mare sunt la Herson. Șeful NATO: "Nu îl putem lăsa pe Putin să câștige"
/VIDEO/ Cum a continuat schema de la ASP după fuga lui Plahotniuc din Moldova: Conexiunile cu Andronachi și Vîlcu
/VIDEO/ Cum a continuat schema de la ASP după fuga lui Plahotniuc din Moldova: Conexiunile cu Andronachi și Vîlcu
/VIDEO/ Altercații și îmbrânceli pe scări la Procuratura Generală: Momentul în care o bătrână e doborâtă de un bărbat
/VIDEO/ Altercații și îmbrânceli pe scări la Procuratura Generală: Momentul în care o bătrână e doborâtă de un bărbat
/VIDEO/ Anvelopele nimănui: Mormane de cauciucuri sunt aruncate prin râuri și păduri! Doar 2000 de tone se reciclează
/VIDEO/ Anvelopele nimănui: Mormane de cauciucuri sunt aruncate prin râuri și păduri! Doar 2000 de tone se reciclează

Republica Moldova, „o preocupare foarte specială” pentru România. Iohannis: „Discutăm cu aliații pentru a găsi căi de a-i ajuta”

28 noiembrie 2022, ora 19:07

Klaus Iohannis a declarat luni, 28 noiembrie, la Palatul Cotroceni, în prezența secretarului general al NATO, că Republica Moldova trece printr-o perioadă dificilă și că este important să rămână angajată parcursului proeuropean, democratic și pro-reformă, scrie b1tv.ro.

„Moldova este o preocupare foarte specială pentru noi, pentru mine, și nu doar începând din acest an când au intrat în mari dificultăți îi ajutăm, ci de când este România un stat democratic și Moldova s-a angajat foarte ferm pe calea proeuropeană. Moldova are o președintă și o majoritatea parlamentară proeuropeană, pro-reformă.

Suntem bucuroși și îi încurajăm această cale. Facem un pic mai mult decât să îi încurajăm, îi ajutăm cu expertiză, cu lucruri foarte concrete: energie electrică, carburant, lemn, gaz…însă suntem conștienți că pentru oamenii simpli din Republica Moldova lucrurile sunt complicate și de aceea, discutăm cu toți aliații pentru a găsi împreună căi de a-i ajuta. Nu am semne că s-ar prefigura schimbări în abordarea Republicii Moldova”, a precizat Iohannis.

Klaus Iohannis, despre criza energetică din Moldova: „Noi ajutăm, dar trebuie realizate mai multe interconectări”
Președinta s-a întâlnit cu Iohannis: „România este pentru noi un avocat important”. La ce s-a referit șefa statului
Energia electrică s-ar putea scumpi din nou: Care sunt tarifele solicitate de Premier Energy și FEE Nord
/DOC/ Energia electrică s-ar putea scumpi din nou: Care sunt tarifele solicitate de Premier Energy și FEE Nord
„Sunt deja hazlii”: Ce spune Andrei Spînu după ce Platforma DA i-a cerut demisia în urma unei avarii la Termoelectrica
/VIDEO/ „Sunt deja hazlii”: Ce spune Andrei Spînu după ce Platforma DA i-a cerut demisia în urma unei avarii la Termoelectrica
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 273: Atac masiv cu rachete și pană de curent uriașă în Moldova. UE declară Rusia „sponsor al terorismului”
Război în Ucraina, ziua 273: Atac masiv cu rachete și pană de curent uriașă în Moldova. UE declară Rusia „sponsor al terorismului”
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram