Fostului deputat democrat, Vladimir Andronachi i s-a atribuit statutul de învinuit în dosarul denumit generic „Consulatul Moldovei la Odesa”.
Potrivit PCCOCS, acesta este învinuit de faptul că a exercitat rolul de conducător în tentativa de deposedare a Moldovei de bunul imobil amplasat în Odesa, Ucraina, aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în care își are sediul consulatul Moldovei.
Infracțiunea cercetată s-ar fi desfășurat cu participarea altor persoane, inclusiv cu funcții publice – membri ai unui grup criminal organizat.
Contactat de TV8, avocatul fostului deputat, Oleg Mîța, a precizat că Vladimir Andronachi nu-și recunoaște vina în dosarul Consulatului de la Odesa.
„Da, într-adevăr, dumnealui a fost pus vineri sub acuzație. Dumnealui nu-și recunoaște vina nici pe acest capăt de acuzare. La etapa de urmărire penală nouă ni s-a adus la cunoștință doar ordonanța de punere sub învinuire. Vom face cunoștință cu dosarul după finisarea urmăririi penale”, a spus avocatul Oleg Mîța.
În prezent, în dosarul investigat sunt șase învinuiți, care în acest stadiu al investigațiilor se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
TV8.md reamintește că Andronachi a ajuns pe mâna autorităților din Republica Moldova la 2 noiembrie curent, după ce a fost predat de către Serviciile de Securitate ucrainene, care l-au declarat persoană indezirabilă și l-au expulzat din țară. Despre aceasta a anunțat șefa Procuraturii Anticorupție, într-un briefing de presă.
Vladimir Andronachi a precizat pentru TV8.md că ar fi fost pus sub învinuire la comandă politică.
Andronachi este unul dintre cei mai controversați politicieni. A fugit din Republica Moldova imediat după alegerile parlamentare câștigate de cei care au declarat război corupției, în aceeași perioadă cu Veaceslav Platon și Gheorghe Cavcaliuc este bănuit de spălare de bani în dosarul „Metalferos”.
În luna septembrie 2021, procurorii anticorupție au descins cu percheziții acasă la fostul democrat. Acțiunile au avut loc în cadrul dosarului fraudei bancare, în care Andronachi este cercetat penal.
Jurnaliștii de la Cutia Neagră PLUS au scris mai multe investigații despre proprietățile ascunse de fostul deputat democrat, castelul pe care și-l construia în cel mai luxos cartier al Capitalei, firme off-shore implicate în furtul miliardului, dar și în export de cărbune de la companii rusești acuzate de extracții ilegale din Donbas.
Vladimir Andronachi, economist de profesie, deputat în două legislaturi din partea Partidului Democrat, este asociat de opinia publică drept persoană de încredere a oligarhului fugar Vlad Plahotniuc, partener de afaceri cu controversatul deputat fugar Ilan Șor, apropiat din 2020 de Partidul Socialiștilor și Igor Dodon. Andronachi este acuzat de implicare în scheme imobiliare, energetice, extracție de zăcăminte, export de fier uzat, furtul miliardului.