Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”

ANRE va sesiza Cancelaria de Stat și organele de drept privind legalitatea deciziei CMC de a majora tariful la apă și canalizare

25 noiembrie 2022, ora 17:01

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) afirmă că aprobarea majorării tarifului la apă și canalizare de către Consiliul Municipal Chișinău până la 24 de lei este ilegală, întrucât nu deține avizul ANRE. Astfel, instituția va sesiza Cancelaria de Stat și organele de drept.

„Potrivit normei legale, aprobarea tarifelor are loc în conformitate cu Metodologia de determinare, aprobare şi aplicare a tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate și doar după avizarea acestora de către ANRE. Prevederile cadrului legal în vigoare nu admit posibilitatea aprobării unor tarife provizorii”, se menționează într-un comunicat al instituției.

Astfel, ANRE va sesiza Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat cu referire la legalitatea Deciziei Consiliului municipal Chișinău.

„Oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat exercită controlul obligatoriu, sub aspectul legalității, a deciziilor consiliilor locale de nivelul întâi şi ale celor de nivelul al doilea. Totodată, ANRE va solicita organelor de drept examinarea acțiunilor persoanelor responsabile de calcularea și aprobarea nejustificată a tarifelor respective, prin prisma excesului de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu”, mai spune instituția.

TV8.md amintește că, Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a votat majorarea tarifului provizoriu la apă și canalizare până la 24 de lei. Se întâmplă după ce întreprinderea Apă-Canal a anunțat că are datorii externe pe care nu le poate achita, inclusiv către Premier Energy, și că ar urma ca întreprinderea să fie deconectată de la energie electrică în cazul neachitării. 

Potrivit proiectului, pentru consumatorii casnici, tariful mediu calculat pentru serviciul public de alimentare cu apă potabilă va constitui 16,32 lei/m3, iar pentru serviciul de canalizare – 6,62 lei. Respectiv, în total – 22,94 lei.

Radu Marian critică decizia CMC privind majorarea tarifului la apă: „Va fi contestată prin toate căile posibile”
Ultima oră! CMC a votat majorarea tarifului la apă și canalizare până la 24 de lei
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”
Spînu promite până în 2025 două centrale termoelectrice cu o capacitate de 55 MW/h și 43 Gcal/h
Spînu promite până în 2025 două centrale termoelectrice cu o capacitate de 55 MW/h și 43 Gcal/h
Deputatul fugar Ilan Șor cere să fie numit prim-ministru, în locul Nataliei Gavrilița. Mesajul transmis mulțimii adunate la Orhei
Deputatul fugar Ilan Șor cere să fie numit prim-ministru, în locul Nataliei Gavrilița. Mesajul transmis mulțimii adunate la Orhei
Salariul minim pe țară va crește până la 4 mii de lei. Proiectul bugetului pentru 2023, aprobat după 4 ore de consultări publice
Salariul minim pe țară va crește până la 4 mii de lei. Proiectul bugetului pentru 2023, aprobat după 4 ore de consultări publice

/VIDEO/ Activitatea Moldovagaz va fi verificată de ANRE? Borosan: Dacă vor fi depistate încălcări, vor fi aplicate sancțiuni

07 decembrie 2022, ora 22:41

Activitatea Moldovagaz va fi verificată de Autoritatea Națională de Reglementare în Energetică (ANRE). Potrivit secretarului de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Constantin Borosan, Autoritatea dispune de toate instrumentele și puterile necesare, iar în caz de încălcări, furnizorul poate fi sancționat. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 7 decembrie a emisiunii „Alternativa” de la TV8.

„Încă de anul trecut, Moldovagaz, care are responsabilitatea de a furniza ultima verigă, așa-numita furnizare a „ultimei speranțe” în cazul în care un furnizor nu este în măsură să acopere consumul de gaze naturale, a fost obligată potrivit deciziei ANRE, să găsească gaze naturale în orice situație și să acopere consumul.

Anul trecut am pus această întrebare și am apelat la ANRE să o analizeze și dacă sunt încălcări, să impunem sancțiuni”, a spus Borosan.

Potrivit acestuia, anul trecut nu au fost aplicate sancțiuni, dar în 2022, conform legii gazelor naturale, care a fost adoptată la sfârșitul lunii iulie a acestui an, au fost aprobate principiile „transparenței și incoruptibilității pieței gazelor naturale”.

Aceste modificări conferă Autorității de Reglementare dreptul de a investiga dacă participanții pe piață, inclusiv furnizorul, au folosit metode de manipulare a prețului și a pieței gazelor naturale.

Potrivit secretarului de stat la MIDR, autoritățile trebuie să verifice dacă în viitor Moldovagaz poate îndeplini acest rol de furnizor al ultimei verigi.

Putin: „Nu este clar de ce R. Moldova depozitează o parte din gazul rusesc în Ucraina”. A cerut Ministerului Energiei să cerceteze
Cine este moldoveanul periculos căutat de polițiștii din Franța și prins în România: "Nu e greu să omori un om"
Cine este moldoveanul periculos căutat de polițiștii din Franța și prins în România: "Nu e greu să omori un om"
Cei neînregistrați pe compensatii.gov.md ar putea rămâne fără ajutor în facturi din ianuarie: Cum va fi în noiembrie și decembrie
/VIDEO/ Cei neînregistrați pe compensatii.gov.md ar putea rămâne fără ajutor în facturi din ianuarie: Cum va fi în noiembrie și decembrie
/VIDEO/ Cutia Neagră Plus: Un an de stare de urgență. Deciziile controversate luate de Comisia Situații Excepționale
/VIDEO/ Cutia Neagră Plus: Un an de stare de urgență. Deciziile controversate luate de Comisia Situații Excepționale
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
/VIDEO/ Momentul prăbușirii rachetei la Briceni: S-au auzit două explozii puternice lângă casele localnicilor
/VIDEO/ Momentul prăbușirii rachetei la Briceni: S-au auzit două explozii puternice lângă casele localnicilor
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram