Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”

Comisia Națională pentru Integrare Europeană: 8 acțiuni, necesare pentru integrarea europeană, realizate până în prezent

24 noiembrie 2022, ora 14:14

Planul de acțiuni privind implementarea recomandărilor UE în contextul acordării Republicii Moldova a statutului de țară candidată a fost discutat de șefa statului, Maia Sandu, cu Comisia Națională pentru Integrare Europeană (CNIE).

Potrivit unui comunicat emis de Președinția Republicii Moldova, din cele 35 de acțiuni care urmează să fie finalizate până la sfârșitul anului curent, au fost realizate opt. În luna decembrie urmează să fie încheiate încă 11, iar 16 dintre ele comportă un risc minor de realizare. În total, Planul de acțiuni pentru implementarea condițiilor înaintate în contextul acordării Republicii Moldova a statutului de țară candidată la UE conține 60 de acțiuni.

Membrii Comisiei au analizat nivelul de realizare a deciziilor luate la ședința precedentă, din august, când a fost aprobat Planul de acțiuni și a fost discutat mecanismul interinstituțional de coordonare a procesului de integrare europeană. La fel, au fost trasate mai multe măsuri care trebuie realizate până la sfârșitul acestui an și modalitățile în care pot fi accelerate progresele pe unele dintre acțiuni.

Președinta Maia Sandu a menționat că este important ca majoritatea măsurilor rămase pentru 2023 să fie adoptate si implementate până la începutul primăverii anului viitor, pentru a putea invita cât mai rapid Comisia Europeana să evalueze progresele noastre. Șefa statului a menționat în acest context că este nevoie de mai multă muncă și mai multă implicare, din partea tuturor instituțiilor, pentru a avansa într-un ritm susținut în pofida circumstanțelor complicate din prezent.

Agenda ședinței a vizat și măsurile anticorupție, la toate nivelurile, prin realizarea de anchete proactive și eficiente, precum și prin obținerea unui bilanț credibil al urmăririlor penale și al condamnărilor. La fel, s-a vorbit și despre finalizarea reformei gestionării finanțelor publice, punându-se accent pe îmbunătățirea achizițiilor publice la toate nivelurile de guvernare. 

Un aspect important discutat a fost și realizarea angajamentului de „deoligarhizare” a Republicii Moldova, care este și una dintre recomandările formulate în luna iunie de Comisia Europeană.

Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”
Spînu promite până în 2025 două centrale termoelectrice cu o capacitate de 55 MW/h și 43 Gcal/h
Spînu promite până în 2025 două centrale termoelectrice cu o capacitate de 55 MW/h și 43 Gcal/h
Deputatul fugar Ilan Șor cere să fie numit prim-ministru, în locul Nataliei Gavrilița. Mesajul transmis mulțimii adunate la Orhei
Deputatul fugar Ilan Șor cere să fie numit prim-ministru, în locul Nataliei Gavrilița. Mesajul transmis mulțimii adunate la Orhei
Salariul minim pe țară va crește până la 4 mii de lei. Proiectul bugetului pentru 2023, aprobat după 4 ore de consultări publice
Salariul minim pe țară va crește până la 4 mii de lei. Proiectul bugetului pentru 2023, aprobat după 4 ore de consultări publice

/VIDEO/ Misterul rachetei căzute lângă Briceni: Singurul detaliu nou comunicat de premierul Natalia Gavrilița

07 decembrie 2022, ora 23:07

Deși au trecut trei zile de la descoperirea unei rachete într-o livadă de lângă orașul Briceni, autoritățile evită să spună dacă aceasta a fost lansată de ruși sau de ucraineni. 

Singurul detaliu nou, pe care l-am aflat de la prim-ministra Natalia Gavrilița, este că ambasadorul Federației Ruse la Chișinău va fi convocat la Ministerul de Externe pentru o discuție la acest subiect.

Racheta, care a băgat frică și panică în rândul populației, a fost descoperită, luni, într-o livadă din apropierea orașului Briceni, de către polițiștii de frontieră, care, din cauza bombardamentelor rusești, și-au intensificat gradul de atenție în zonă. 

La fața locului s-au deplasat geniștii, care au găsit mai multe fragmente din rachetă, iar din această cauză, aria cercetărilor a fost extinsă.

Dacă în cazul rachetei rusești, căzută la Naslavcea, s-a vehiculat imediat că a fost lansată de Rusia, de data aceasta, autoritățile sunt mai rezervate în declarații. 

Ambasadorul Rusiei la Chișinău a fost convocat ultima oară la Ministerul de Externe, la sfârșitul lunii noiembrie. 

Asta după ce, din cauza atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice din Ucraina, Republica Moldova a rămas fără energie electrică pentru aproximativ trei ore.

Nu se știe dacă racheta căzută la Briceni a fost lansată de ruși sau ucraineni. Oamenii sunt speriați
Chișinăul, criticat de Arestovici pentru lipsă de reacție după ce o rachetă a căzut la Briceni. „Eu, cel puțin, nu am auzit-o”
Ministerul de Externe, după ce o rachetă a căzut lângă Briceni: „Atacurile, o dovadă de agresiune inacceptabilă ce afectează RM”
Cine este moldoveanul periculos căutat de polițiștii din Franța și prins în România: "Nu e greu să omori un om"
Cine este moldoveanul periculos căutat de polițiștii din Franța și prins în România: "Nu e greu să omori un om"
Cei neînregistrați pe compensatii.gov.md ar putea rămâne fără ajutor în facturi din ianuarie: Cum va fi în noiembrie și decembrie
/VIDEO/ Cei neînregistrați pe compensatii.gov.md ar putea rămâne fără ajutor în facturi din ianuarie: Cum va fi în noiembrie și decembrie
/VIDEO/ Cutia Neagră Plus: Un an de stare de urgență. Deciziile controversate luate de Comisia Situații Excepționale
/VIDEO/ Cutia Neagră Plus: Un an de stare de urgență. Deciziile controversate luate de Comisia Situații Excepționale
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
/VIDEO/ Momentul prăbușirii rachetei la Briceni: S-au auzit două explozii puternice lângă casele localnicilor
/VIDEO/ Momentul prăbușirii rachetei la Briceni: S-au auzit două explozii puternice lângă casele localnicilor
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram