Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”

Deputat PAS: „Remanierile guvernamentale sunt necesare”. Un membru al Platformei DA numește miniștrii care ar trebui să plece

16 noiembrie 2022, ora 10:40

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Victor Spînu, spune că remanierile guvernamentale sunt necesare, însă miniștrii nu pleacă din motiv că sunt probleme cu ei, ci pentru că este loc de mai bine. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Freedom cu Dorin Galben, de la TV8.

„Aceste remanieri sunt necesare, însă oamenii care urmează să plece din acest Guvern, trebuie să fim recunoscători pentru efortul pe care l-au făcut și ei nu pleacă, pentru că noi am avea probleme majore cu ei. Noi am analizat foarte atent procesele care se întâmplă, credem că este loc de mai bine și acest lucru ni-l confirmă și societatea. Ne dorim să schimbăm anumite lucruri, iar atunci când vrei să schimbi lucrurile și să le îmbunătățești, ai nevoie, uneori, și de schimbarea membrilor echipei. Nu există nicio scindare, echipa PAS este mai puternică ca niciodată și mai decisă ca niciodată să facă față tutor provocărilor care există”, a declarat Victor Spînu.

Pe de altă parte, Stela Macari, membru al Platformei Demnitate și Adevăr a menționat în cadrul emisiunii că este salutabil ceea ce ar urma să se întâmple.

„Sperăm că vor fi schimbați miniștrii care într-adevăr nu au făcut față în această perioadă de mai mult de un an de zile. Poziția fracțiunii este că demisia incorpore nu trebuie să se întâmple acum, doar remanieri la unele Ministere, de exemplu Ministerul Economiei. Ministrul Economiei nu a făcut practic nimic pentru a combate creșterea inflației. Avem Ministerul Mediului, care este decapitat de câteva luni. Am vorbit și despre Andrei Spînu, din momentul în care a fost semnat contractul cu Gazprom”, a menționat Stela Macari. 

/VIDEO/ Primele declarații după ședința PAS de la Președinție: „Am discutat unele remanieri” și „îmbunătățirea actului guvernării”
Surse: Remanieri în Guvernul Gavrilița sau demisia în corpore. Cine ar putea fi următorul premier
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”
Spînu promite până în 2025 două centrale termoelectrice cu o capacitate de 55 MW/h și 43 Gcal/h
Spînu promite până în 2025 două centrale termoelectrice cu o capacitate de 55 MW/h și 43 Gcal/h
Deputatul fugar Ilan Șor cere să fie numit prim-ministru, în locul Nataliei Gavrilița. Mesajul transmis mulțimii adunate la Orhei
Deputatul fugar Ilan Șor cere să fie numit prim-ministru, în locul Nataliei Gavrilița. Mesajul transmis mulțimii adunate la Orhei
Salariul minim pe țară va crește până la 4 mii de lei. Proiectul bugetului pentru 2023, aprobat după 4 ore de consultări publice
Salariul minim pe țară va crește până la 4 mii de lei. Proiectul bugetului pentru 2023, aprobat după 4 ore de consultări publice

/VIDEO/ Misterul rachetei căzute lângă Briceni: Singurul detaliu nou comunicat de premierul Natalia Gavrilița

07 decembrie 2022, ora 23:07

Deși au trecut trei zile de la descoperirea unei rachete într-o livadă de lângă orașul Briceni, autoritățile evită să spună dacă aceasta a fost lansată de ruși sau de ucraineni. 

Singurul detaliu nou, pe care l-am aflat de la prim-ministra Natalia Gavrilița, este că ambasadorul Federației Ruse la Chișinău va fi convocat la Ministerul de Externe pentru o discuție la acest subiect.

Racheta, care a băgat frică și panică în rândul populației, a fost descoperită, luni, într-o livadă din apropierea orașului Briceni, de către polițiștii de frontieră, care, din cauza bombardamentelor rusești, și-au intensificat gradul de atenție în zonă. 

La fața locului s-au deplasat geniștii, care au găsit mai multe fragmente din rachetă, iar din această cauză, aria cercetărilor a fost extinsă.

Dacă în cazul rachetei rusești, căzută la Naslavcea, s-a vehiculat imediat că a fost lansată de Rusia, de data aceasta, autoritățile sunt mai rezervate în declarații. 

Ambasadorul Rusiei la Chișinău a fost convocat ultima oară la Ministerul de Externe, la sfârșitul lunii noiembrie. 

Asta după ce, din cauza atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice din Ucraina, Republica Moldova a rămas fără energie electrică pentru aproximativ trei ore.

Nu se știe dacă racheta căzută la Briceni a fost lansată de ruși sau ucraineni. Oamenii sunt speriați
Chișinăul, criticat de Arestovici pentru lipsă de reacție după ce o rachetă a căzut la Briceni. „Eu, cel puțin, nu am auzit-o”
Ministerul de Externe, după ce o rachetă a căzut lângă Briceni: „Atacurile, o dovadă de agresiune inacceptabilă ce afectează RM”
Cine este moldoveanul periculos căutat de polițiștii din Franța și prins în România: "Nu e greu să omori un om"
Cine este moldoveanul periculos căutat de polițiștii din Franța și prins în România: "Nu e greu să omori un om"
Cei neînregistrați pe compensatii.gov.md ar putea rămâne fără ajutor în facturi din ianuarie: Cum va fi în noiembrie și decembrie
/VIDEO/ Cei neînregistrați pe compensatii.gov.md ar putea rămâne fără ajutor în facturi din ianuarie: Cum va fi în noiembrie și decembrie
/VIDEO/ Cutia Neagră Plus: Un an de stare de urgență. Deciziile controversate luate de Comisia Situații Excepționale
/VIDEO/ Cutia Neagră Plus: Un an de stare de urgență. Deciziile controversate luate de Comisia Situații Excepționale
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
/VIDEO/ Momentul prăbușirii rachetei la Briceni: S-au auzit două explozii puternice lângă casele localnicilor
/VIDEO/ Momentul prăbușirii rachetei la Briceni: S-au auzit două explozii puternice lângă casele localnicilor
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram