/LIVE TEXT/ Cutremur după cutremur în Turcia: Plânsete și țipete se aud de sub dărâmături. Bilanțul morților continuă să crească

Iarna, o armă cu două tăișuri pentru ucraineni: Cum ar putea fi influențat războiul de sezonul rece

Foto simbol
25 noiembrie 2022, ora 23:07

Generalul Iarnă, un aliat tradițional al Rusiei, ar putea schimba tabăra în această iarnă, în timp ce ucrainenii l-ar putea avea de partea lor pe Generalul Degerături. Președintele rus Vladimir Putin nu se mai poate baza pe vechiul aliat în circumstanțele actuale, când înghețul este mai degrabă un dușman decât un prieten pentru soldații ruși demoralizați și prost echipați, relatează Politico, potrivit adevarul.ro.

În pofida estimărilor analiștilor militari că venirea iernii va marca o încetinire a ritmului de luptă pe principalele fronturi, contrariul pare să se producă în măsura în care ambele părți vor încerca să se agațe de propriile avantaje: Rusia va căuta să îl arunce din nou în luptă pe Generalul Iarnă, în timp ce Ucraina, mult mai bine echipată să reziste temperaturilor negative datorită ajutorilor aliaților, va miza pe Generalul Degerăturilor, notează Politico.

Planul Rusiei este să frângă moralul civililor lăsându-i fără curent și căldură, în timp ce al Ucrainei este să lanseze atacuri cu ajutorul unităților de comando și să pună presiune pe recruții ruși ce intră în luptă slab echipați pentru ger.

„Bătăliile au loc zi și noapte, indiferent de vreme”, a declarat de pe câmpul de luptă pentru Politico fostul deputat Egor Firsov, în prezent medic militar.

„Acum sunt aproape de Bahmut. Situația de aici este foarte complicată. Se schimbă în fiecare zi oscilând ca un pendul - de la succesele noastre și euforia când avansăm, la situația dificilă când inamicul avansează”, a scris el.

Firsov a subliniat că pe front a nins, ceea ce e preferabil ploii înghețate, pentru că „nimic nu e mai rău” decât asta.

Ministerul ucrainean al Apărării a indicat la rândul său cu o ușoară ironie că „cei care discută în prezent despre o posibilă pauză a ostilităților din cauza temperaturilor de îngheț probabil că nu au stat la soare în ianuarie pe coasta sudică a Crimeei”.

Ucrainenii speră să-l atragă de partea lor pe Generalul Iarnă întrucât, în ciuda faptului că rușii au suplimentat armata cu rezerviști, aceștia se plâng deja de condițiile de luptă și de faptul că sunt lipsiți de provizii esențiale nemaivorbind de haine călduroase și protecție în fața gerului.

„Rușii își reiau și își intensifică operațiunile ofensive la sud-vest de provincia Donețk”, a subliniat Katerina Stepanenko de la Institutul pentru Studiul Războiului, care monitorizează situația luptelor folosind surse deschise. Ea a adăugat că rușii au adus parașutiști experimentați, eliberați pentru acest front de luptă în urma retragerii trupelor care apărau orașul Herson.

La rândul lor, ucrainenii au mutat forțe pentru a-și întări pozițiile defensive, a observat Nick Reynolds de la Institutul Regal al Serviciilor Unite din Marea Britanie, un grup de reflecție în domeniul securității care efectuează analize operaționale pentru Statul Major al Ucrainei.

O sursă de securitate ucraineană, care a cerut să rămână anonimă, deoarece nu este autorizată să vorbească cu presa, a declarat pentru Politico că avioanele de război rusești ar fi început să testeze apărarea aeriană ucraineană de-a lungul graniței. Bloggerii militari ruși au susținut pe conturile de Telegram că ucrainenii instalează mai multe posturi de observare a frontierei, echipate cu dispozitive electronice de ascultare, și că amplasează mine la nord de Cernihov.

Iarna, o armă cu două tăișuri pentru ucraineni

Ucrainenii ar putea avea sentimente amestecate în privința genului de iarnă pe care și-o doresc în contextul războiului și ar avantajelor pe care le-ar putea avea împotriva armatei ruse, notează Politico. O iarnă blândă ar fi în măsură să atenueze impactul bombardamentelor rusești asupra rețelei electrice a țării. Dar ar însemna și drumuri impracticabile din cauza noroiului, îngreunând deplasarea trupelor și a blindatelor pentru ambele armate.

Pe de altă parte, ucrainenii sunt cei ce caută să profite de impulsul pe care l-au obținut în ultimele săptămâni prin victoriile din Harkov, în nord-est, și, mai recent, în Herson, în sud. În plus, avansul câștigat prin eliberarea Hersonului a adus Crimeea în raza de acțiune a rachetelor lor.

O iarnă friguroasă, cu terenul înghețat, ar ajuta manevrelor ambelor părți, în timp ce temperaturile de îngheț ar avea probabil efecte asupra trupelor rusești și a echipamentului lor de proastă calitate. Rușii nu mai au copaci după care să-și ascundă tancurile și vehiculele. Iarna trecută, în timp ce încercau să avanseze asupra Kievului, rușii au fost afectați de defecțiuni mecanice din cauza echipamentelor de slabă calitate și a eșecului de a-și pregăti temeinic pentru iarnă tancurile și vehiculele blindate.

Într-o evaluare recentă, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din Washington a estimat că generalul Degerături îi va favoriza probabil pe ucraineni.

„Condițiile de iarnă ar putea afecta în mod disproporționat forțele rusești slab echipate din Ucraina”, a declarat ISW. 

Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării a făcut publice eforturile de a-și antrena și echipa mai bine trupele, cel mai probabil, potrivit evaluării ISW, rezultatul încercărilor „de a potoli nemulțumirea publică” din Rusia față de condițiile pe care soldații ruși sunt nevoiți să le suporte. Recent, recruții din Rostov au postat un videoclip pe Telegram în care se plâng de lipsa instruirii, a echipamentelor și a alimentației adecvate. „Ne plătim mâncarea din buzunar”, au spus ei.

Între timp, se pare că forțele rusești au început să primească veste antiglonț și căști de fabricație iraniană, notează Politico. Dar este puțin probabil ca acestea să egaleze calitatea hainelor și a echipamentului pe care aliații occidentali ai Ucrainei le-au trimis în grabă trupelor ucrainene, pe măsură ce vremea devine friguroasă.

Ministerul britanic al Apărării a raportat recent că a trimis 195.000 de seturi de iarnă, urmând să mai trimită și altele; alți parteneri occidentali furnizează la rândul lor țării invadate uniforme, generatoare mobile și corturi pentru 200.000 de soldați – printre aceste țări numărându-se Lituania, Germania, Danemarca, SUA, Suedia și Finlanda. Canada furnizează Ucrainei 500.000 de uniforme de iarnă.

Zelenski, după 9 luni de război: „De ce un stat terorist este încă membru al OSCE?” Ce putem face pentru a număra anii de pace
„Cea mai grea iarnă de după Al Doilea Război Mondial”: Kliciko vine cu o avertizare pentru locuitorii Kievului
/FOTO/ Cum arată Anastasia Fotachi la „6 luni de dragoste”: Modelul a publicat o fotografie cu burtica de gravidă
/FOTO/ Cum arată Anastasia Fotachi la „6 luni de dragoste”: Modelul a publicat o fotografie cu burtica de gravidă
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/LIVE TEXT/ Cutremur după cutremur în Turcia: Plânsete și țipete se aud de sub dărâmături. Bilanțul morților continuă să crească
/LIVE TEXT/ Cutremur după cutremur în Turcia: Plânsete și țipete se aud de sub dărâmături. Bilanțul morților continuă să crească
Război în Ucraina, ziua 349: Lege marțială extinsă, iar Rusia amenință cu o escaladare imprevizibilă. Alertă ONU: „Risc nuclear”
Război în Ucraina, ziua 349: Lege marțială extinsă, iar Rusia amenință cu o escaladare imprevizibilă. Alertă ONU: „Risc nuclear”
/HOROSCOP/ Vărsătorii au probleme cu iubirea de sine, iar Berbecii vor da ce au mai bun în inimă: Ce prezic astrele celor 12 zodii
/HOROSCOP/ Vărsătorii au probleme cu iubirea de sine, iar Berbecii vor da ce au mai bun în inimă: Ce prezic astrele celor 12 zodii

Război în Ucraina, ziua 349: Lege marțială extinsă, iar Rusia amenință cu o escaladare imprevizibilă. Alertă ONU: „Risc nuclear”

07 februarie 2023, ora 17:55

Rusia mobilizează trupe suplimentare în Donbas pentru o ofensivă masivă care ar putea viza regiunea Lugansk, în săptămânile următoare, au anunțat autoritățile ucrainene. Între timp, în Odesa, aproximativ 300.000 de oameni erau în continuare, luni, fără curent electric, din cauza unor defecțiuni la o centrală electrică. În Energodar, ocupat de ruși, locuitorii au rămas fără căldură și apă caldă.

Forţele ucrainene din oraşul Bahmut din estul ţării continuă să reziste atacurilor constante ale Rusiei, a declarat preşedintele ucrainean Volodir Zelenski într-un mesaj video. Depășiți numeric și epuizați, soldații ucraineni aflați pe frontul din Est se pregătesc pentru un nou atac rusesc, relatează New York Times.

UPDATE Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat marţi că Rusia va continua să ajute statul Mali să-şi amelioreze capabilităţile militare, un parteneriat care a provocat îngrijorări în Occident, relatează Reuters și Agerpres.

UPDATE Șefa diplomației de la Berlin a spus că „toţi actorii internaţionali, inclusiv Rusia, ar trebui să facă presiuni asupra regimului sirian pentru a se asigura că poate sosi ajutorul umanitar pentru victimele” cutremurului din 6 februarie.

UPDATE Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat marţi că livrările de arme occidentale către Ucraina antrenează efectiv NATO în conflict şi a avertizat că acest lucru ar putea duce la o escaladare "imprevizibilă", relatează Reuters.

UPDATE Legea marţială din Ucraina, impusă din cauza invaziei ruse, a fost extinsă de Parlamentul de la Kiev pentru alte 90 de zile, informează marţi dpa.

UPDATE Ultranaționaliștii reprezintă cea mai mare amenințare pentru Vladimir Putin, a apreciat un deputat rus pro-Kremlin, prevăzând un risc crescut odată ce nemulțumirile privind războiul se acumulează.

UPDATE Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut marți încetarea răspândirii „zvonurilor sau a oricăror alte pseudoinformații” care ar putea submina unitatea în războiul împotriva Rusiei, scrie Rador.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a emis un decret pentru a trimite ajutor umanitar în Turcia, după ce țara a fost lovită, luni, de un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade, urmat de un alt seism de 7,5 grade pe scara Richter, conform Sky News.

UPDATE Administraţia Vladimir Putin a denunţat, marţi, eforturile Statelor Unite şi ale aliaţilor occidentali de înarmare a Ucrainei, avertizând asupra escaladării conflictului spre un război cu NATO, în timp ce un oficial ucrainean susţine că Moscova pregăteşte o nouă mobilizare masivă a rezerviştilor, notează Mediafax.

UPDATE Asia a devenit principalul cumpărător de petrol rusesc, în contextul sancțiunilor Occidentale, iar circa 70% dintre transporturile expediate în ianuarie au fost destinate Indiei, potrivit Reuters.  

UPDATE Rusia a trimis întăriri în estul Ucrainei înainte de o posibilă nouă ofensivă, a declarat un guvernator ucrainean, dar serviciile de informaţii britanice au apreciat marţi că este puţin probabil ca Moscova să dispună de suficiente forţe pentru a influenţa într-un mod semnificativ cursul războiului în următoarele câteva săptămâni, relatează Reuters.

UPDATE Numele poetului român Mihai Eminescu va fi ajunge un simbol în orașul ucrainean Odesa după ce Comisia Istorico-Toponimică a decis să redenumească o stradă din centrul istoric după poetul național al României. Asociația „Basarabia” a românilor din regiunea Odesa a solicitat în luna noiembrie 2022 redenumirea unei străzi din centrul istoric al orașului Odesa în cinstea poetului român Mihai Eminescu.

UPDATE Președintele Republicii Belarus, Alexandru Lukașenko, i-ar fi refuzat dictatorului rus Vladimir Putin o serie de solicitări în timpul unei conversații telefonice recente, chiar și în ceea ce privește mai multe acorduri asupra cărora ambele părți au convenit anterior.

UPDATE Ucraina a retras din bibliotecile sale aproximativ 19 milioane de copii ale unor cărţi care datează din perioada sovietică sau care erau tipărite în limba rusă, a anunţat un oficial de rang înalt de la Kiev, informează Reuters. Deocamdată nu este clar ce s-a întâmplat cu cărţile care au fost retrase, dar gestul face parte din procesul așa numitei "derusificări", accelerat după războiul declanșat de Rusia, notează Digi24.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dispus trimiterea de ajutoare umanitare în Turcia, ţară lovită de cutremure devastatoare - potrivit unui decret prezidenţial.

UPDATE Ihor Klimenko a fost votat, marţi, de Parlamentul Ucrainei în funcţia de ministru de Interne, după ce fostul ministru, Denis Monastirski, a murit în accidentul de elicopter de luna trecută de la Brovari (regiunea Kiev). Noul ministru, în vârstă de 51 de ani, este originar din Kiev.

UPDATE Liderul cecen Ramzan Kadîrov a sugerat într-o postare pe Telegram că Rusia ar putea ataca Polonia după încheierea așa-numitei operațiuni speciale din Ucraina.

UPDATE Fostul campion Volodymyr Androschuk (20 ani) a decedat în luptă, în apropiere de Bahmut. "Un atlet promițător și un adevărat erou, ar fi putut participa la Jocurile Olimpice de la Paris, dacă Rusia nu ar fi invadat Ucraina. De ce mai au rușii acest privilegiu?", a fost parte a comunicatului oficial.

UPDATE Kremlinul a confirmat faptul că a avut loc o convorbire între președintele rus, Vladimir Putin și fostul premier israelian, Naftali Bennett, pe tema operațiuni militare speciale ruse, dar nu a dorit să dezvăluie detaliile acesteia, notează Rador.

UPDATE Tancurile Leopard 2, Challenger 2 şi Leclerc au fost scoase la înaintare în cadrul celui mai nou exercițiu militar al NATO. Germania se așteaptă ca "în curând" să aibă suficiente angajamente din partea altor țări din UE pentru a trimite tancuri de luptă principale Leopard 2 în Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german.

UPDATE Estonia intenționează să majoreze nivelul cheltuielilor destinate pentru apărare, în acest an, până la 2,85% din Produsul Intern Brut sau până la 1 miliard de euro, a declarat premierul eston, Kaja Kallas., potrivit Rador.

UPDATE Aproximativ 8 milioane de persoane au fugit din Ucraina în ţările vecine, începând cu luna februarie 2022, în timp ce alte 5,3 milioane sunt strămutate în interior, a anunțat marți, 7 februarie, Martin Griffiths, coordonatorul ONU pentru ajutor de urgenţă, potrivit DPA, preluată de Agerpres.

UPDATE Construcția structurilor de protecție pentru instalațiile cheie de la centrala nucleară Zaporojie din sud-estul Ucrainei este aproape finalizată, a transmis marți agenția de știri TASS, citând un consilier al șefului operatorului centralelor nucleare din Rusia. 

UPDATE Comandamentul Ucrainean raportează marți dimineața că Armata Rusă conduce ofensive pe cinci axe de atac, în direcțiile Kupiansk, Kreminna spre Liman, Bakhmut, Avdiivka (la nord de orașul Donețk) și Novopavlivka spre Vuhledar. Specialiștii militari evaluează că Rusia se grăbește să deschidă o ofensivă majoră în zilele următoare, înainte ca Ucraina să primească echipamentele militare occidentale decise la Ramstein.

UPDATE Un alt general rus a fost eliminat pe teritoriul Ucrainei. Surse ruse raportează că Forțele Armate ale Ucrainei l-au lichidat pe generalul-maior al Forțelor Aeropurtate (VDV), Dmitri Ulianov, care comanda un regiment de soldați mobilizați din Tatarstan, numiți „mafioții” din Tatarstan.

UPDATE Războiul lui Putin din Ucraina a împărțit lumea în privința Rusiei: statele occidentale au reacționat dur cu sancțiuni economice împotriva Moscovei, iar alte regimuri nu s-au aliniat la acest embargou. Iar un lider al unei țări NATO, președintele Turciei, Recep Erdogan face încă un joc dublu: rămâne în alianță, dar în același timp nu impune restricții contra guvernului de la Kremlin, notează Ziare.com.

UPDATE Statele Unite se pregătesc să impună un tarif de import de 200% pe aluminiul fabricat în Rusia, cel mai devreme săptămâna aceasta, în timp ce Washingtonul încearcă să crească presiunile asupra Moscovei în legătură cu invazia din Ucraina, scrie Bloomberg.

UPDATE Secretarul general al Naţiunilor Unite, António Guterres, trage alarma cu privire la riscul ca o nouă escaladare a războiului dintre Rusia şi Ucraina să atragă lumea într-un „război mai larg” şi „la cel mai mare risc de conflict nuclear din ultimele decenii”. „Şansele unei escaladări în continuare şi ale vărsării de sânge continuă să crească”, a spus Guterres. „Mi-e teamă că lumea nu este somnambulă într-un război mai mare, mi-e teamă că o face cu ochii larg deschişi”, scrie Mediafax.

UPDATE Rusia a declarat luni că face investigaţii, întrucât are suspiciunea că forţele ucrainene au utilizat arme chimice în apropierea oraşelor Soledar şi Bahmut, dar Moscova nu a furnizat nicio dovadă care să-i susţină afirmaţiile, relatează Reuters.

UPDATE Ministrul Apărării, Oleksi Reznikov, consideră că în timpul noii ofensive a rușilor, preconizată să se desfășoare în februarie, trupele invadatoare nu vor mai încerca să cucerească toată Ucraina în același timp, așa cum a fost la începutul invaziei, potrivit Ukrainska Pravda. „Rușii au încercat tactica de capturare simultană a Ucrainei în februarie anul trecut. Nu a funcționat. Adică, resursa a fost dispersată, au pierdut multe unități de elită. Acum noua lor tactică este să încerce asalturi concentrate, să câștige teren puțin câte puțin. Invadatorii nu vor mai merge spre Herson, pentru că atunci când au fugit, au ars toate podurile și trecerile, ci se vor deplasa în direcția Zaporojie pentru a extinde coridorul terestru spre Crimeea”, a spus ministrul ucrainean.

UPDATE Forțele armate ucrainene au lovit 11 baze temporare și două poziții antiaeriene ale trupelor rusești în ultimele 24 de ore, a raportat Statul Major General în actualizarea sa luni, scrie Kyiv Independent.

UPDATE Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că „ia în considerare” trimiterea sistemului Iron Dome în Ucraina. „Este adevărat. Ne-au promis asta”, a spus Reznikov într-o conferință de presă. Oficialul ucrainean nu a oferit detalii suplimentare referitoare la momentul în care respectivul „sistem” va fi furnizat Kievului. În aceeași zi, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat la un post de televiziune francez că Israelul „ia în considerare” posibilitatea de a furniza Ucrainei sistemul antirachetă „Iron Dome”. Cu toate acestea, a spus premierul Netanyahu, decizia Israelului va fi „în linie cu interesul nostru național”, scrie Ziare.com.

UPDATE Europa nu va mai stabili prețul de referință pentru țițeiul emblematic al Rusiei Urals, a declarat luni Igor Secin, directorul general al Rosneft.

UPDATE António Guterres, secretarul general al organizației și-a prezentat prioritățile pentru anul curent într-un discurs sumbru la Adunarea Generală a ONU, care s-a concentrat pe invazia Rusiei, criza climatică și sărăcia extremă, scrie The Guardian. Guterres a remarcat că oamenii de știință de top și experți în securitate au mutat Ceasul Apocalipsei la doar 90 de secunde până la miezul nopții luna trecută, cel mai apropiat punct de anihilarea umanității.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost invitat să participe la un „viitor summit” al UE, a anunţat luni Barend Leyts, un purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului European Charles Michel, fără a da alte detalii, citat de Kyiv Independent. Charles Michel „l-a invitat pe (Volodimir) Zelenski să participe personal la un viitor summit (UE). Din motive de securitate, nu vor fi dezvăluite informaţii suplimentare”, a transmis pe Twitter Barend Leyts.

UPDATE Trupele ruse au bombardat luni după-amiază două districte din regiunea Dnipropetrovsk, a anunțat Mikola Lukashuk, șeful consiliului regional, citat de Kyiv Independent. Atacurile au distrus trei case, trei ferme, o mașină, panouri solare, conducte de gaz și linii electrice în comunitatea Mirove de lângă Nikopol

UPDATE Forțele armate ale Ucrainei au lovit 11 baze temporare și două poziții antiaeriene ale trupelor ruse în ultimele 24 de ore, a anunțat Statul Major General, citat de Kyiv Independent. Potrivit raportului, forțele ruse au lansat cinci rachete și 12 lovituri aeriene asupra Ucrainei. Rusia a efectuat, de asemenea, 36 de atacuri cu sisteme de lansare multiplă de rachete (MLRS), în special asupra zonelor civile din Hola Prystan din regiunea Herson și orașul Herson.

UPDATE Comitetul pentru Anchete din Rusia a anunţat luni că investighează presupusa utilizare de către Ucraina a unor arme chimice în apropierea oraşelor ucrainene Soledar şi Bahmut, transmite Reuters. Comitetul a susținut că Republica Populară Doneţk, înfiinţată în teritoriile din Ucraina ocupate de forţele ruse, a raportat că mai multe drone ucrainene au folosit arme chimice în două locuri. „Prin urmare, militarii din forţele armate ruse resimt o degradare a stării de sănătate şi simptome caracteristice de otrăvire”, a transmis comitetul, fără să dea detalii sau să numească substanţele presupus implicate.

Peste 70 de zile de la dispariția Mădălinei în SUA: Căutarea s-a mutat într-o zonă muntoasă. Ar fi fost zărită mașina mamei
/FOTO/ Peste 70 de zile de la dispariția Mădălinei în SUA: Căutarea s-a mutat într-o zonă muntoasă. Ar fi fost zărită mașina mamei
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/VIDEO/ Val de cutremure puternice în Turcia: Tsunami pe plajă și clădiri prăbușite. Bilanțul morților crește rapid
/VIDEO/ Val de cutremure puternice în Turcia: Tsunami pe plajă și clădiri prăbușite. Bilanțul morților crește rapid
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine sunt stăpânii lacurilor din R. Moldova și cum au ajuns terenurile în proprietatea lor
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine sunt stăpânii lacurilor din R. Moldova și cum au ajuns terenurile în proprietatea lor
/VIDEO/ „Eu l-am împins, dar nu l-am pălit”: Conflict în Capitală și îmbrânceli între un șofer și conducătorul unui evacuator
/VIDEO/ „Eu l-am împins, dar nu l-am pălit”: Conflict în Capitală și îmbrânceli între un șofer și conducătorul unui evacuator
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram