Moldova, alături de alte state, lansează astăzi campania „16 zile de activism împotriva violenței de gen”. Guvernul Republicii Moldova susține acest angajament global, alături de organizații internaționale, activiști pentru drepturile omului sau voluntari.
„Pentru mine și colegii mei de la Guvern prevenirea violenței și abilitarea economică a femeilor și fetelor constituie o prioritate. Violența de orice fel – fizică, psihologică, socială, economică sau sexuală - este o încălcare gravă a drepturilor femeilor și este absolut inacceptabilă, indiferent de circumstanțe! De aceea le cer autorităților responsabile să reacționeze prompt la orice situație de risc și să protejeze femeile și copiii, oferindu-le tot sprijinul necesar. În acest sens, există câteva linii de acțiune foarte clare, prevăzute și de Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, ratificată în octombrie 2021”, a declarat premierul Natalia Gavrilița.
Potrivit premierului, o femeie independentă din punct de vedere economic, este mai puțin vulnerabilă în fața riscurilor de orice fel, inclusiv riscului de a fi supusă la violență din partea partenerului sau a altor persoane.
„Iată de ce Guvernul a lansat mai multe măsuri prin care să sprijinim consolidarea poziției economice a femeilor, inclusiv prin acordarea unor facilități pentru lansarea afacerilor. Mai sunt multe de făcut pentru a ne asigura că, în țara noastră, fiecare fată și femeie are sprijinul necesar pentru a-și atinge potențialul. Și, în acest sens, combaterea violenței în bază de gen, este una dintre măsurile esențiale, la care trebuie să contribuim cu toții. Să nu stăm deoparte când cunoaștem cazuri de violență și să fim cu toții gata să ajutăm femeile și fetele aflate în dificultate”, a subliniat prim-ministra.
TV8.md amintește că Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XI-a s-a întrunit, luni, 22 noiembrie, în cadrul unei ședințe. În cadrul reuniunii, a fost aprobat Regulamentul Platformei Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova, precum și organele de conducere. Totodată, deputatele au decis aderarea la campania globală ONU „16 zile de activism împotriva violenței de gen”.