Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 271: Atac la Herson, sfatul NATO și condiția pentru inspecția la Zaporojie. Risc de nou război în Europa

21 noiembrie 2022, ora 17:48

Războiul din Ucraina continuă și în ziua cu numărul 271. Cele mai dure lupte se dau în Donețk, iar trupele ucrainene continuă să înainteze încet în Lugansk. Peste 400 de lovituri au fost lansate în estul Ucrainei. Totodată, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a condamnat atacul din weekend asupra centralei nucleare Zaporojie, controlată de Rusia. Peste 400 de lovituri au fost lansate în estul Ucrainei.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut membrilor NATO să contribuie la garantarea protecției instalațiilor nucleare ucrainene, scrie Sky News. 

UPDATE Occidentul și întreaga lume ar trebui să se obișnuiască cu ideea ca Ucraina să câștige războiul împotriva Rusiei nu prin negocieri, ci luptând pe câmpul de luptă, este de părere fostul comandant al trupelor americane în Europa, generalul în retragere Ben Hodges, potrivit Newsweek.

UPDATE Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a admis luni, la Madrid, că sprijinul pentru Ucraina în faţa invaziei ruse "are un preţ" pentru toţi, dar a insistat asupra menţinerii unităţii împotriva Rusiei pentru a evita "plata unui preţ mai mare", scrie EFE.

UPDATE Se raportează că Forțele Armate ale Ucrainei din zonele Artemovsk și Soledar au abandonat operațiunile ofensive și au intrat în defensivă. Motivele sunt pierderile mari și alunecările de noroi.

UPDATE „Șoimii” pro-război de la Kremlin s-au încolonat în spatele deciziei umilitoare pentru Moscova de a se retrage pe malul de est al râului Nipru în Herson dar generalul Serghei Surovikin, comandantul care a propus măsura, se află acum sub presiuni tot mai mari să demonstreze că a meritat, scrie Reuters.

UPDATE Cel mai înalt diplomat al Ungariei a călătorit luni în Rusia pentru a participa la un forum internaţional privind energia nucleară, subliniind legăturile strânse şi persistente ale ţării sale cu Moscova în contextul războiului din Ucraina, scrie Mediafax.

UPDATE În timp ce experții ONU inspectează Centrala nucleară de la Zaporojie, după atacurile intense de sâmbătă și duminică, Kiev și Kremlin se acuză reciproc. Rusia a solicitat, luni, o reacție imediată și cere marilor puteri să se asigure că Kievul încetează atacurile. În paralel, ucrainienii spun că responabili de bombardamentele asupra celei mai mari unităţi energetice atomice din Europa sunt forțele ruse. Între timp, Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică avertizează că există riscul unei catastrofe, notează Reuters, potrivit Digi24.

UPDATE Uniunea Europeană trebuie să evite crearea de noi ''dependenţe'' şi să ofere o alternativă ţărilor partenere, a declarat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell pentru euractiv.com.

UPDATE Un atac cibernetic asupra porturilor germane de la Bremerhaven sau Hamburg ar împiedica sever eforturile NATO de a trimite întăriri militare aliaților, a declarat generalul american în retragere Ben Hodges pentru Reuters, notează B1.

UPDATE „Kadirovițul” Zakaev, cunoscut în Ucraina după ce a fost fotografiat în timp ce comitea abuzuri asupra prizonierilor de război și a civililor, a murit în luptă. Informația a fost publicată de site-ul independent ucrainean Dialog, potrivit Libertatea.

UPDATE Traderii europeni se grăbesc să umple cu motorină rusească stocurile de pe continent înainte de a intra în vigoare interdicția UE din luna februarie 2023. Sursele alternative rămân limitate, relatează Reuters.

UPDATE Prin negocierile cu Kievul, Rusia poate să atingă obiectivele operațiunii militare speciale în Ucraina, a declarat secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov.

UPDATE O echipă de poliţişti spanioli va ajunge în Ucraina în următoarele săptămâni pentru a ajuta la investigarea presupuselor crime de război, a declarat luni premierul spaniol Pedro Sanchez la Adunarea parlamentară NATO de la Madrid, notează Mediafax.

UPDATE Președintele român Klaus Iohannis a promulgat, luni, legile pentru retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică şi din Banca Internaţională de Investiţii, instituţii înfiinţate în anii ’60-’70 la Moscova, având Rusia printre acţionarii principali. 

UPDATE Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a explicat motivele pentru operațiunea militară declanșată de Turcia în nordul Siriei, totodată lansând acuzații în direcția Rusiei despre care afirmă că refuză să își facă datoria în regiune, relatează site-ul rusesc Lenta.

UPDATE Regimul de la Kiev merită cea mai dură pedeapsă pentru atrocități precum împușcarea soldaților ruși luați prizonieri, președintele Ucrainei, Volodimir Zeleski, trebuie să se prezinte în fața tribunalului, a declarat președintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, pe canalul său de Telegram.

UPDATE Orașul Herson a fost din nou atacat de militarii ruși. Anunțul a fost făcut de un oficial ucrainean, care a precizat că există victime asupra unui obiectiv de infrastructură civilă.

UPDATE Guvernul ucrainean se pregătește să ajute la evacuarea rezidenților din două orașe, Herson și Nikolaev, în care infrastructura electrică și de încălzire distrusă de ruși a stârnit temeri cu privire la o criză umanitară odată cu venirea iernii, scrie The New York Times.

UPDATE Polonia va propune amplasarea de lansatoare de rachete Patriot suplimentare în apropierea graniței sale cu Ucraina, în urma unei oferte din partea Germaniei, a declarat luni ministrul polonez al apărării Mariusz Blaszczak, transmite Reuters, potrivit HotNews.

UPDATE Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, vrea să ajute Polonia cu un sistem de apărare Patriot. Motivul este incidentul de săptămâna trecută când o rachetă a căzut pe teritoriul polonez și a ucis două persoane, lângă granița cu Ucraina.

UPDATE Statele Unite cer tot mai mult Ucrainei să fie deschisă la negocieri de pace cu Rusia, un înalt oficial de la Pentagon afirmând că va fi greu pentru forţele Kievului să recupereze teritoriile ocupate de Moscova în timpul războiului.

UPDATE Șeful Pentagonului Lloyd Austin a dezvăluit că SUA au acordat până acum ajutor militar de peste 20 de miliarde de dolari Ucrainei și că vor continua să susțină Kievul oricât va fi nevoie.

UPDATE Kremlinul denunță decizia Poloniei de a nu-i acorda o viză ministrului de Externe Serghei Lavrov pentru a participa la o reuniune a șefilor diplomației țărilor membre Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), relatează Interfax.

UPDATE Clădirea SBU din Herson se pare că a fost aruncată în aer. Șeful Operațiunii „Sud” a armatei Kievului a spus că rușii au pus explozibil în fiecare birou și în unele situații dezamorsarea nu a fost posibilă, așa că s-a decis distrugerea clădirii. Și sediul Poliției din Herson a fost aruncat în aer din același motiv.

UPDATE Un cetățean al Kârgâzstanului, Almaz Kudabek, conduce primul batalion format din vorbitori de limbă de turcă, care au adresat un mesaj atât președintelui Federației Ruse, cât și liderului cecen Ramzan Kadîrov. În mesajul său video adresat lui Putin și Kadîrov, el a afirmat că liderul Federației Ruse, sub pretextul unei „operațiuni speciale” în Ucraina, este angajat într-un adevărat genocid al populației de limbă turcă a țării. Mai mult, Kadîrov a decis să se ascundă în spatele islamului declarând jihadul. Kudabek cere liderului Ceceniei să nu se atingă de „religia sacră” pentru a-și acoperi crimele din Ucraina, notează Ziare.com.

UPDATE Președintele francez, Emmanuel Macron, a acuzat Moscova că alimentează propaganda anti-franceză în Africa în anumite state africane unde Franța a suferit eșecuri militare și o mai mare pierdere a influenței în ultimii ani, anunță Reuters.

UPDATE Ministerul ucrainean al Apărării afirmă că soldații ruși au început să se predea dronelor Kievului, distribuind și o înregistrare video în acest sens. 

UPDATE Kremlinul făcut precizări, luni, după ce un politician rus de rang înalt a declarat că "normalizarea relațiilor" dintre Moscova și Kiev este posibilă doar dacă se schimbă regimul de putere în Ucraina. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, susține că scopul operațiunii speciale din Ucraina nu este îndepărtarea regimului de la Kiev. El a negat și că la Kremlin s-ar pregăti un decret pentru o nouă mobilizare, dar a susținut că nu poate ști ce planuri are Ministerul Apărării.

UPDATE Doar o schimbare a conducerii Ucrainei ar putea duce la o „normalizare” a legăturilor dintre Moscova și Kiev crede vicepreședintele camerei superioare a parlamentului rus, Konstantin Kosacev.

UPDATE Rusia a lansat aproximativ 4.700 de rachete asupra Ucrainei de la începutul războiului și până acum, potrivit preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, citat de dpa. După cele mai recente atacuri, peste 20 de milioane de oameni au rămas temporar fără electricitate, notează Mediafax.

UPDATE Forţele ruse din sudul Ucrainei şi-au intensificat bombardamentele asupra regiunii Herson, recent eliberate, relatează BBC, potrivit Rador. Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat că serviciile de urgenţă caută posibile victime în dărâmăturile unei clădiri de locuințe.

UPDATE Schimburi de foc intense de artilerie au avut loc în ultima săptămână în regiunea Lugansk, unde pozițiile defensive sunt parțial conduse de rezerviști mobilizați slab pregătiți în jurul sectorului Svatove, apreciază Ministerul britanic al Apărării în evaluarea de luni dimineață.

UPDATE După ce a dublat sprijinul pentru corespondenții militari, președintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut că majoritatea rușilor nu mai au încredere în declarațiile Kremlinului și ale Ministerului Apărării cu privire la mersul războiului împotriva Ucrainei. Acest lucru a fost constatat de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), comunică RBK-Ucraina.

UPDATE Uniunea Europeană va organiza luni o întâlnire de urgență cu președintele sârb Alexandr Vucic și cu premierul kosovar Albin Kurti pentru a discuta despre tensiunile în creștere dintre cele două țări, anunță Reuters. 

UPDATE Dmitri Steșin, un propagandist rus, a recunoscut în premieră, în cadrul unei intervenții în direct la o televiziune rusă, că Rusia nu a invadat Ucraina pentru a elibera pe cineva. Momentul a fost publicat pe Twitter de jurnalista americană Julia Davis, specializată în monitorizarea televiziunilor rusești, notează Ziare.com.

UPDATE Rusia susține că va permite specialiștilor ONU să verifice centrala nucleară Zaporojie, după o serie de bombardamente care au avut loc la sfârșitul săptămânii, dar accesul experților va fi „strict în cadrul mandatului lor”, a declarat un consilier al șefului companiei rusești de inginerie nucleară Rosenergoatom, Renat Karchaa, potrivit agenției ruse de presă TASS, potrivit HotNews.

UPDATE Ziarul american The New York Times a confirmat autenticitatea videoclipurilor care arată că soldați ucraineni ucid prizonieri ruși. Publicația subliniază că este imposibil de stabilit din videoclipuri în ce circumstanțe au fost ucise persoanele care s-au predat, scrie Meduza.

UPDATE Guvernul Italiei va cere parlamentului să aprobe o nouă lege privind livrările militare și civile către Ucraina pe parcursul anului 2023, a declarat ministrul apărării, Guido Crosetto, într-un interviu publicat luni, citat de Reuters.

UPDATE Explozii au avut loc la un depozit de petrol din localitatea ucraineană Makiivka. Două rezervoare sunt în flăcări. Potrivit autorităților separatiste din Donețk, exploziile au fost cauzate de un atac ucrainean.

UPDATE Un videoclip care arată ce pățesc soldații mobilizați care refuză să lupte în Ucraina a fost făcut public pe canalele Telegram din Rusia. În înregistrarea realizată demonstrativ, doi militari care nu ar fi vrut să meargă la război sunt reținuți, încătușați și urcați într-o mașină de poliție, scrie Ukrainska Pravda, potrivit Digi24. 

UPDATE Polonia și statele baltice fac presiuni pentru ca diamantele să fie incluse în următoarea rundă de sancțiuni a UE. În ciuda războiului atroce din Ucraina, Belgia continuă să importe diamante din Rusia, deși în cantități mult mai reduse, scrie The Guardian.

UPDATE De la începutul războiului împotriva Ucrainei, Rusia a tras până în prezent aproximativ 4.700 de rachete asupra unor ținte din ţara vecină, potrivit preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, citat de dpa, citat de Agerpres.

UPDATE Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a condamnat atacul din weekend asupra centralei nucleare Zaporojie, controlată de Rusia, scrie România Europa Liberă. „Explozii puternice au zguduit zona Centralei Nucleare de la Zaporojie (ZNPP), aseară și astăzi. Experții AIEA de la ZNPP raportează o duzină de explozii din cauza bombardamentelor aparente și a unor clădiri, sisteme și echipamente avariate, dar niciuna până acum nu este critică pentru siguranța și securitatea nucleară”, a scris AIEA pe pagina sa de Twitter.

UPDATE Forțele ruse au lansat aproape 400 de lovituri duminică în estul Ucrainei. „Cele mai înverșunate bătălii, ca și înainte, sunt în regiunea Donețk”, a spus președintele Zelenski. Rusia a lansat aproximativ 4.700 de rachete asupra Ucrainei de la începutul războiului și până acum, potrivit preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, citat de dpa. După cele mai recente atacuri, peste 20 de milioane de oameni au rămas temporar fără electricitate.

Război în Ucraina, ziua 270: Circa 45.000 de dosare, deschise împotriva armatei ruse. Bombardamente la Zaporojie și Nikopol
Război în Ucraina, ziua 269: Noi atacuri la Donețk, vizita lui Sunak la Kiev și noul ajutor oferit de britanici
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”
Spînu promite până în 2025 două centrale termoelectrice cu o capacitate de 55 MW/h și 43 Gcal/h
Spînu promite până în 2025 două centrale termoelectrice cu o capacitate de 55 MW/h și 43 Gcal/h
Deputatul fugar Ilan Șor cere să fie numit prim-ministru, în locul Nataliei Gavrilița. Mesajul transmis mulțimii adunate la Orhei
Deputatul fugar Ilan Șor cere să fie numit prim-ministru, în locul Nataliei Gavrilița. Mesajul transmis mulțimii adunate la Orhei
Salariul minim pe țară va crește până la 4 mii de lei. Proiectul bugetului pentru 2023, aprobat după 4 ore de consultări publice
Salariul minim pe țară va crește până la 4 mii de lei. Proiectul bugetului pentru 2023, aprobat după 4 ore de consultări publice

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 287: Zelenski acuză Rusia de ecocid, iar Putin anunță creșterea riscului atomic. Papa: „Istoria se repetă”

07 decembrie 2022, ora 22:06

Războiul din Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 287. În trei baze aeriene ruseşti au fost loc explozii începând de luni, iar Kremlinul spune că ar fi vorba despre atacuri ucrainene cu drone şi promite să se răzbune, în timp ce SUA reamintesc că nu sunt de acord ca Ucraina să atace ţinte din Rusia. Washingtonul a avertizat că Rusia ar putea căuta o falsă ieșire din războiul din Ucraina, care nu ar produce o pace durabilă și ar permite trupelor ruse să se regrupeze și să atace din nou Ucraina.

Papa Francisc a comparat miercuri războiul dus de Rusia contra Ucrainei cu 'operaţiunea Reinhardt', planul de exterminare pus în practică de nazişti împotriva evreilor polonezi în Al Doilea Război Mondial, iar șeful NATO susține că Rusia încearcă să „înghețe” războiul. Totodată, liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, acuză Rusia de ecocid, iar liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, susține că pericolul unei confruntații nucleare este în creștere.

UPDATE Un videclip cu o parte din ajutorul acordat de SUA pentru Ucraina a fost publicat pe Internet. Potrivit presei, ar fi vorba despre peste 37 de blindate de model M1117, din totalul celor 250 de unități promise, care erau transportate pe calea ferată din portul Constanța.

UPDATE Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a publicat miercuri, 7 decembrie, un raport care analizează 441 de ucideri ale civililor în regiunile din nordul Ucrainei Kiev, Cernigău şi Sumî.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a declarat că pericolul nuclear este în creștere, dar Rusia vede această armă doar ca una folosită doar în caz de apărare.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat miercuri, 7 decembrie, un ”ecocid” după ce a fost raportată moartea a mii de delfini în Marea Neagră, un fenomen care ar fi legat în mod direct, potrivit liderului ucrainean, de efectele invaziei ruse în Ucraina asupra mediului marin, informează AFP.

UPDATE Scrisorile-capcană trimise ambasadelor ucrainene din Europa purtau adresa reprezentanţei auto Tesla din Germania şi majoritatea au fost expediate din oficiile poştale fără supraveghere video, a declarat ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba.

UPDATE Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că Rusia va lupta pentru a-şi apăra interesele, folosind toate mijloacele disponibile. Putin a făcut aceste afirmaţii în cadrul unei sesiuni televizate a Consiliului pentru Drepturile Omului din Rusia, în cadrul căreia a reclamat faptul că Occidentul tratează Rusia ca o ţară de categoria a doua, care nu are dreptul de a exista, notează Rador.

UPDATE Kremlinul a transmis miercuri că proiectul de lege al SUA privind cheltuielile militare, care prevede un ajutor de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina şi asupra căruia membrii Congresului american au ajuns marţi la un acord, este "ostil" faţă de Rusia, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

UPDATE Autoritățile ucrainene anunță că localitatea Kurahove, aflată în apropierea forntului, a fost ținta unui atac din partea armatei ruse. În urma deflagrației, cel puțin 8 civili au murit, iar alți 5 au fost răniți.

UPDATE Moscova a oferit prima sa reacție cu privire la lovitura de stat din Germania, în urma căreia un grup format din figuri de extremă dreapta şi foşti militari plănuia să ia cu asalt clădirea Parlamentului, Reichstag-ul, şi să preia puterea.

UPDATE Vitali Klitschko, primarul capitalei Kiev, a anunțat că autoritățile locale nu-și asumă niciun risc și vor lucra zi și noapte pentru a fi pregătite pentru atacuri critice asupra infrastructurii energetice. Într-un interviu oferit The Guardian, el a subliniat că se pregătesc pentru ce e mai rău și speră la ce e mai bine pentru această iarnă.

UPDATE Istoricii militari vor studia războiul pe care Vladimir Putin l-a declanșat împotriva Ucrainei mult timp, dar la capitolul cum nu trebuie să lupți, scrie „Washington Post“.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, 44 de ani, a fost desemnat Personalitatea Anului de către revista TIME, renumitul săptămânal american care apare din 1923. Fost comendiat, actor, scriitor și producător, Zelenski este președinte din 2019, scrie CNN.

UPDATE Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au fluctuat miercuri dimineaţa, în condiţiile în care un val de temperaturi scăzute ar urma să ducă la creşterea cererii de gaze şi va demonstra cât de pregătită este Europa pentru iarnă în contextul livrărilor reduse de gaze ruseşti, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.

UPDATE Rusia a început să îşi întărească şi extindă poziţiile defensive de-a lungul frontierei recunoscute internaţional cu Ucraina, a anunţat miercuri Ministerul Apărării britanic, în cel mai recent raport al serviciilor sale de informaţii, transmite dpa.

UPDATE Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Rusia încearcă să „înghețe” luptele din Ucraina pe timpul iernii pentru a-și putea pregăti armata pentru un nou atac la începutul anului viitor. Condițiile pentru o soluționare pașnică a războiului „nu există acum”, a declarat șeful NATO în cadrul unui eveniment găzduit de Financial Times, citat de The Guardian, după săptămâni de speculații cu privire la posibilitatea unor discuții diplomatice.

UPDATE Armata ucraineană susţine că în cursul nopţii a doborât 14 drone fabricate în Iran şi folosite de ruşi pentru a ataca ţinte din Ucraina.

UPDATE Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, consideră că Occidentul se alimentează în continuare cu speranța că va învinge Rusia pe câmpul de luptă. Diplomatul a făcut această declaraţie în cadrul Forumului internațional Lecturile Primakov - relatează Agenţia de presă TASS.

UPDATE Un fost deținut rus, care a fost eliberat din penitenciar și trimis la război în Ucraina, a dezertat și a deschis focul asupra polițiștilor din Novoșahtinsk, în regiunea Rostov.

UPDATE Pentru că orașul Harkov este supus continuu atacurilor rusești, localnicii împodobit bradul în stațiile de metrou. „Acest oraș nu va fi învins“, spun ucrainenii.

UPDATE Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Europa nu este încă în măsură să-și protejeze interesele. El a făcut aceste anunț în timpul unui discurs susţinut la Forumul internațional Lecturile Primakov, transmite Agenţia de presă RIA, potrivit Rador.

UPDATE Occidentul dă tot mai des semnale că vrea o pace negociată în Ucraina. Asta resimte și Volodimir Zelenski, care are o poziție tranșantă în acest sens. Ucraina și lumea liberă nu ar trebui să-și schimbe obiectivele pe fondul declarațiilor Federației Ruse despre negocieri, în condiţiile în care Moscova vrea pur și simplu "să ia o pauză" - suţine preşedintele Volodimir Zelenski, relatează Rador.

UPDATE Papa Francisc a comparat miercuri războiul dus de Rusia contra Ucrainei cu ‘operaţiunea Reinhardt’, planul de exterminare pus în practică de nazişti împotriva evreilor polonezi în Al Doilea Război Mondial, transmite agenţia de presă ANSA. ”În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, această operaţiune a condus la exterminarea a aproape două milioane de persoane, majoritatea de origine evreiască. Fie ca amintirea acestui eveniment oribil să dea naştere unor decizii şi acţiuni pentru pace. Istoria se repetă. Vedem ce se întâmplă acum în Ucraina. Să ne rugăm pentru pace”, a spus suveranul pontif. Implementarea ‘operaţiunii Reinhardt’ în 1942 şi 1943 în taberele de exterminare de la Belzec, Sobibor şi Treblinka a dus la uciderea a circa 1,7 milioane de evrei şi a unui număr necunoscut de polonezi, romi şi prizonieri de război sovietici, notează Cotidianul.ro.

UPDATE Un accident care a implicat un camion militar și un microbuz civil a avut loc în districtul Șahtiorsk din regiunea Donețk (controlat de separatiști). Șaisprezece persoane au fost ucise și trei rănite au fost internate la spital, transmite Nexta.

UPDATE Ministerul rus al Apărării anunță că peste 70 de rachete folosite pentru lansatoarele HIMARS și două instalații MLRS au fost distruse, după o lovitură asupra unui depozit de la un combinat metalurgic din Krivoi Rog, regiunea Dnepropetrovsk.

UPDATE Ministerul român al Finanțelor a publicat, marți, în transparență decizională proiectul de buget pentru anul 2023. Într-unul din documentele oficiale, cel referitor la situația macroeconomică, este menționat războiul din Ucraina, însă, este folosită expresia propagată de oficialii ruși și propaganda de la Kremlin: „operațiunea specială din Ucraina”, notează Digi24.

UPDATE Oraşul ucrainean Dnipro (centru) va demonta monumentele dedicate unor personalităţi ruse şi sovietice şi le va transporta la adăpostul municipal de câini, a informat marţi primarul localităţii, Boris Filatov, transmite EFE.

UPDATE Serviciile de securitate de la Kiev desfășoară un nou val de percheziții la instituțiile subordonate mitropoliei Moscovei din regiunea Cerkask, Volînsk și Herson.

UPDATE Prin trimiterea de drone la două baze aeriene ruseşti situate la sute de kilometri de frontiera sa, Ucraina şi-a oferit o victorie de importanţă simbolică, demonstrându-şi în special capacitatea de a compensa superioritatea aparentă în armament a inamicului său, comentează marţi France Presse într-o analiză.

UPDATE „Nemulțumirea față de activitățile conducerii militaro-politice din Belarus este în creștere în rândul personalului militar al serviciului de frontieră și al forțelor armate ale acestei țări, din cauza amenințării de a trage republica într-un război cu Ucraina”, se arată într-un raport al spionajului militar ucrainean.

UPDATE Prima doamnă Olena Zelenska şi alte şapte femei ucrainene au fost incluse în lista „100 de femei din 2022”, un proiect BBC care celebrează succesele în diverse domenii ale vieţii, notează Mediafax.

UPDATE Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei, a afirmat că Rusia, fără puterea nucleară pe care o deține în prezent, ar fi fost distrusă.

UPDATE Autorităţile regionale au fost avertizate de cele centrale să ia în considerare suspendarea operaţiilor neesenţiale până la stabilizarea aprovizionării cu energie în Ucraina, potrivit Sky News.

UPDATE Șeful Serviciului de informații militare din Ucraina, Kirilo Budanov, a declarat că Rusia aproape și-a epuizat arsenalul de rachete de înaltă precizie și că, până în prezent, Moscova nu a primit rachete balistice din Iran, informează CNN. Kirilo Budanov a spus, la televiziunea ucraineană, că stocurile de rachete de înaltă precizie ale rușilor „se apropie deja de sfârșit". „Cu toate acestea, după cum vedem, au decis să meargă până la capăt, până la zero, ceea ce, de fapt, este foarte rău pentru însăși Federația Rusă, iar militarii de acolo sunt conștienți de această problemă", a adăugat el.

UPDATE „În asistența macrofinanciară pentru Ucraina, facem totul pentru a ne asigura că fondurile sunt plătite încă din ianuarie, cu orice preţ. Vom face totul pentru că trebuie făcut”, a spus ministrul ceh al economiei, Zbynek Stanjura (actuala președinție a UE). Noua evaluare a Comisiei cu privire la reducerea fondurilor pentru Ungaria va trebui să ajungă până la sfârşitul săptămânii, astfel încât să fie examinată de ambasadorii celor 27 (Coreper) săptămâna viitoare. „Ca ultimă soluție, am putea organiza un Ecofin extraordinar, dar cu siguranţă nu săptămâna viitoare”, a adăugat el, notează Mediafax.

UPDATE Deficitul de energie în Ucraina după bombardamentele din această săptămână este de 19%, a anunţat marţi premierul ucrainean, Denîs Șmîhal.

UPDATE Cadavrele a 49 de soldaţi ucraineni care au murit în luptă au fost returnate la Kiev. Comisarul pentru oameni dispăruţi, Oleg Kotenko, l -a făcut cunoscut. Ucrainska Pravda prezintă ştirea.. "Biroul meu împreună cu poliţia, el face tot posibilul pentru a reveni cât mai multe corpuri", a specificat el, notează Mediafax.

UPDATE Rusia a lansat până acum, în ultimele 8 săptămâni, opt valuri succesive de atacuri în masă cu rachete de croazieră asupra orașelor și infrastructurii energetice a Ucrainei. Deși ucrainenii nu pot prezice cu exactitate momentul viitorului atac, pregătirea pentru un astfel de bombardament durează mai multe zile. Totodată, armata rusă nu are capacitatea de a lansa în fiecare zi valuri de rachete asupra obiectivelor ucrainene, informează Ukrinform.

UPDATE Cea mai rapidă cale prin care războiul ucrainean se încheie este ca Rusia să retragă trupele dislocate după invazia sa din februarie, a declarat marți secretarul de stat adjunct al SUA, potrivit Reuters.

UPDATE Bărbații mobilizați de Vladimir Putin și trimiși pe frontul din Ucraina au ajuns să mănânce porumb cules din câmpurile nerecoltate de localnici. Rudelor acestora le trimit pachete la fiecare două săptămâni pentru a compensa lipsa de provizii din partea armatei. Cu toate acestea, bărbaților le lipsește și îmbrăcămintea rezistentă la intemperii și muniția pentru arme, scriesibreal.org, potrivit ziare.com.

UPDATE O altă unitate de detenţie ilegală folosită de ocupanţii ruşi a fost descoperită în apropierea oraşului Herson, a anunţat Parchetul General, marţi seara.

UPDATE Rusia își confirmă disponibilitatea pentru negocieri cu scopul eliminării motivelor, care au forțat-o să lanseze operațiunea militară specială în Ucraina, a declarat, marți, în timpul ședinţei Consiliului de Securitate al ONU, reprezentantul permanent al Rusiei la această organizație mondială, Vasili Nebenzia, relatează Rador. 

UPDATE Rusia dă semne că schimbă strategia în atacurile din Ucraina. Forțele ruse "aplică lovituri masive" în Ucraina, a declarat marți ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, informează Rador.

UPDATE Europa ar putea trece peste iarna aceasta fără a opri alimentarea cu gaze, în ciuda reducerii aprovizionării rusești, au declarat analiştii pentru AFP. Reducerea progresivă a Rusiei a livrărilor de gaz către Europa prin conducte a declanșat un război de licitații pentru gazul natural lichefiat (GNL), ducând la prețuri mult mai mari, notează HotNews.

UPDATE Belarus intenționează să deplaseze miercuri și joi echipamente militare și forțe de securitate în ceea ce spune că sunt teste privind răspunsul său la posibile acte de terorism, a transmis agenția de știri de stat BelTA.

UPDATE Mai multe orașe rusești au renunțat la festivitățile de Anul Nou ca să redirecționeze fondurile spre operațiunile militare ale armatei în Ucraina, potrivit unor rapoarte citate de Insider.

UPDATE Polonia a anunţat marţi, 7 decembrie, că va accepta pe teritoriul său bateriile de rachete Patriot propuse de Germania, după ce Varşovia sugerase anterior ca acestea să fie trimise în Ucraina.

UPDATE Condamnatul Viktor Sevalnev, care a condus cea de-a 7-a companie de puști motorizate a așa-zisei miliții a autoproclamatei Republici Populare Lugansk (LPR), din estul Ucrainei, și-a sunat soția, Lilia, pe 20 noiembrie, și i-a spus că urmează să fie luat de la spital, unde fusese internat cu o rană la față și să fie împușcat pentru că soldații companiei sale au dezertat. Înregistrarea acestei conversații dintre Sevalnev și soția sa și alte materiale au fost furnizate publicației The Insider de Vladimir Osecikin, un activist rus pentru drepturile omului care conduce site-ul anticorupție Gulagu.net.

„Astăzi sunt eu, mâine e altul, asta-i tot. Suntem doar materiale letale. Ministerul Apărării împușcă oameni. Ei știu că suntem morți și nu le pasă. Aș vrea să mă întorc unde am fost, dar nu mă lasă. Dacă aș fi știut că acesta este războiul... Numele meu este Viktor Anatolievici Sevalnev, născut pe 27 septembrie 1979. Nu trimiteți oameni aici, e suficient. Ei vor să omoare pe toată lumea” - acesta este ultimul mesaj pe care Sevalnev l-a transmis prin intermediul soției sale, scrie Adevarul.

UPDATE În urma unui bombardament rusesc asupra orașului Donețk de marți, 6 decembrie, a fost ucisă propagandista rusă Maria Pirogova, care era „deputat” al așa-zisului parlament al „DPR” (Republica autoproclamată Donețk).

UPDATE Statele Unite au aprobat să vândă suplimentar Poloniei 116 tancuri de luptă americane Abrams şi alte armamente grele pentru un total de 3,75 miliarde de dolari, după ce au mai achiziţionat 250 în aprilie, a anunţat marţi, 6 decembrie, Departamentul de Stat american.

UPDATE La o zi după ce dronele Războiului Rece au lovit obiective militare aflate în mijlocul Rusiei, alte două proiectile au fost lansate marți către un depozit de combustibil, aflat în regiunea Kursk, la 120 de kilometri de granița cu Ucraina „Capacitatea Ucrainei de a lovi departe, în interiorul Rusiei, este o reușită semnificativă nu doar din punct de vedere militar”, a declarat Max Bergmann, fost diplomat american și expert în securitatea europeană și rusă la Centrul de Studii Strategice și Internaționale din Washington, citat de New York Times.

UPDATE Serviciile de securitate din Ucraina combat mafiile rusești implantate în Odesa, oraș-port cosmopolit și răscruce a traficurilor de tot soiul. Kievul a pus sub supraveghere lumea interlopă din Odesa, suspectată că ar fi în plata Moscovei, ca un soi de o a cincea coloană susceptibilă să lovească din spate, scrie Le Monde.

UPDATE Forțele ruse au continuat operațiunile ofensive în jurul localității Bakhmut pe 5 și 6 decembrie, dar nu au reușit să încercuiască orașul. Statul Major ucrainean a raportat că forțele ruse se concentrează pe îmbunătățirea pozițiilor lor tactice în jurul Bakhmutului și au efectuat atacuri la sol în Bakhmut; la nord de Bakhmut, în Bilohorivka, Soledar, Berestove, Verkhnokamianske, Bakhmutske și Andriivka; și la sud de Bakhmut în Opytne, Kurdyuimivka, Yakovlivka și Klishchiivka pe 5 și 6 decembrie. Purtătorul de cuvânt al Grupului de Est al Forțelor Armate Ucrainene, Serhiy Cherevaty, a declarat pe 5 decembrie că zona Bakhmut se confruntă în prezent cu cele mai intense bătălii pe linia frontului, dar că forțele ucrainene își păstrează apărarea și provoacă pierderi maxime forțelor ruse.

UPDATE Rusia a declarat marţi că agreează ideea SUA cu privire la necesitatea unei păci juste şi durabile în Ucraina, dar a minimizat perspectiva unor negocieri până când nu-şi va atinge obiectivele "operaţiunii sale militare speciale" în Ucraina, relatează Reuters.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a vizitat marți pe soldaţii din apropierea frontului, în estul Ucrainei și a mulțumit tuturor celor implicați în efortul de război, pentru a marca astfel Ziua Forțelor Armate ale țării, informează Rador. „Acesta este anul Forțelor Armate ale Ucrainei. Este timpul Forțelor Armate ale Ucrainei. Toată lumea știe cine sunt apărătorii țării noastre. Cineva și-a dat titlul de a doua armată din lume. Totuși, întreaga planetă poate vedea astăzi cine este prima armată. Toată lumea vede puterea, tăria, abilitățile și standardele înalte de luptă ale forțelor noastre”, a declarat Volodimir Zelenski, aflat într-o călătorie pe frontul de est, aproape de orașul Bahmut.

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 286: Prognoza unui general și vizita lui Zelenski pe front. FSB-ul vrea să aresteze doi miniștri
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 285: Rachetă găsită în livadă la Briceni și risc de pană de curent. Putin, filmat pe podul Crimeei
Cine este moldoveanul periculos căutat de polițiștii din Franța și prins în România: "Nu e greu să omori un om"
Cine este moldoveanul periculos căutat de polițiștii din Franța și prins în România: "Nu e greu să omori un om"
Cei neînregistrați pe compensatii.gov.md ar putea rămâne fără ajutor în facturi din ianuarie: Cum va fi în noiembrie și decembrie
/VIDEO/ Cei neînregistrați pe compensatii.gov.md ar putea rămâne fără ajutor în facturi din ianuarie: Cum va fi în noiembrie și decembrie
/VIDEO/ Cutia Neagră Plus: Un an de stare de urgență. Deciziile controversate luate de Comisia Situații Excepționale
/VIDEO/ Cutia Neagră Plus: Un an de stare de urgență. Deciziile controversate luate de Comisia Situații Excepționale
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
Ministrul Finanțelor: Pensiile vor fi indexate cu 14,1%, iar salariile vor crește cu 1300 de lei în anul 2023
/VIDEO/ Momentul prăbușirii rachetei la Briceni: S-au auzit două explozii puternice lângă casele localnicilor
/VIDEO/ Momentul prăbușirii rachetei la Briceni: S-au auzit două explozii puternice lângă casele localnicilor
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram