Trei tineri au fost reținuți în flagrant în timp ce distribuiau droguri în ascunzișuri pentru comercializarea lor. În urma investigațiilor, oamenii legii au depistat droguri în valoare de peste 500 mii de lei.
Potrivit PCCOCS, grupul infracțional ar fi primit droguri din Germania și le-ar fi vândut în Moldova, prin intermediul magazinelor cu activitate pe internet.
Cei trei tineri, cu vârstele cuprinse între 21 și 23 de ani, sunt din Chișinău și au fost documentați de oamenii legii timp de trei luni. Astfel, autoritățile au stabilit faptul că aceștia primeau pastile Ecstasy transportate în pachete nesupravegheate de pe ruta internațională de pasageri Germania-Moldova. Ulterior, drogurile erau depozitate într-o casă de la periferia Chișinăului, unde era divizate în doze, pentru ca mai apoi să fie distribuite în locațiile de unde urmau să fie preluate de clienți.
Bănuiții au fost reținuți în flagrant, în data de 16 noiembrie curent, în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri. Au urmat percheziții la domiciliile acestora, unde au fost depistate și ridicate telefoane mobile și cartele telefonice utilizate la comiterea infracțiunii, cartele bancare, pachețele de tip zip-lock destinate pentru ambalarea drogurilor, rulouri cu bandă izolantă, cântare la scara mică, precum și 1900 pastile Ecstasy, precum și alte droguri de tip timbre LSD, în număr de 45 unități.
Per total, potrivit datelor din dosarul penal, de la începutul anului 2022, grupul infracțional a primit peste 14 mii de pastile Ecstasy și 2.000 timbre LSD, care au fost plasate în ascunzișuri în Chișinău. Valoarea drogurilor scoase din circuit depășește suma estimativă de 500 mii de lei.
Ulterior reținerii bănuiților, la solicitarea procurorilor PCCOCS, cei trei au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Investigațiile continuă, în vederea tragerii la răspundere a complicilor acestora.