Război în Ucraina, ziua 278: Pisaniile lui Ștefan cel Mare sunt la Herson. Șeful NATO: Nu îl putem lăsa pe Putin să câștige

/VIDEO/ Maia Sandu împlinește doi ani de când e președintă: Laude și critici la jumătate de mandat

15 noiembrie 2022, ora 18:14

Astăzi, se împlinesc exact doi ani de la alegerile, la care Maia Sandu a fost aleasă în funcția de președintă a Republicii Moldova. Pe de o parte, au fost doi ani plini de crize, pe de altă parte, s-au înregistrat reușite la implementarea unor reforme. Cel mai important eveniment, care a marcat acest an de mandat, a fost obținerea statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. 

Stăm bine și la capitolul relații internaționale, după ce șefa de stat a întreprins o serie de vizite oficiale peste hotare, iar pe la Chișinău s-au perindat mulți oficiali de rang înalt din cancelariile occidentale. Dar nu toți oamenii sunt mulțumiți de activitatea președintei.

În timp ce unii participă la manifestațiile anti-guvernare și cer demisia Maiei Sandu, alții așteaptă mai mult ajutor de la stat și să fie trași la răspundere cei care au furat țara până acum:

„Ne vom pune pe treabă, pentru că avem mult de lucru. Pentru ca fiecare cetățean al acestei țări să ajungă să trăiască bine”. 

Așa își lansa campania electorală, acum doi ani, actuala președintă a Republicii Moldova. Atunci, Maia Sandu a venit cu un plan clar de acțiuni și mai multe priorități declarate. Una dintre ele era scoaterea Moldovei din izolare și apropierea de Uniunea Europeană, iar în primăvara asta, a fost făcut un pas important în acest sens: a fost semnată cererea de aderare la UE. 

Peste aproximativ trei luni, Consiliul European a decis să acorde Republicii Moldova statut de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, moment istoric la care a fost prezent și reporterul TV8, la Bruxelles.

Charles Michel, președintele Consililui European a felicitat-o pe Maia Sandu, dar și pe Vladimir Zelenski pentru pasul făcut spre aderarea la Uniunea Europeană. Așadar, urmează etapa negocierilor.

„Datorită voinței voastre, a alegerii pe care ați făcut-o, astăzi, țara noastră are șansa reală de a se dezvolta, apropiind standardele noastre de viață de cele din Uniunea Europeană”, a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Chiar de la început de mandat, Maia Sandu a promis că va reprezenta demn Republica Moldova pe plan internațional. Iar de atunci, președinta a întreprins zeci de vizite oficiale peste hotare, iar mai mulți oficiali de rang înalt, unii în premieră, au venit în vizită la Chișinău. 

Printre ei se numără și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, președintele Consiliului European, Charles Michel, secretarul de stat american Antony Blinken, dar și președintele Franței, Emmanuel Macron. 

Recent, țara noastră a fost vizitată de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar și de către președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Cele două ne-au dat asigurări că Republica Moldova este pe calea cea dreaptă și că vor contribui la impulsionarea procesului de aderare la UE.  

„Noi vom insista pentru viteză, ca lucrurile să se implementeze mai rapid”.

Iar la patru luni de la începutul războiului în Ucraina, Maia Sandu a mers într-o vizită la Kiev, unde a discutat cu omologul său Vladimir Zelenski, inclusiv despre riscurile din stânga Nistrului:

„Oamenii din zona transnistriană, teritoriu al Republicii Moldova, pe care temporar sunt amplasate forțele armate ruse, trebuie să știe că noi, la o eventuală lovitură din partea lor, vom răspunde cu atac”.

Și dacă pe plan internațional lucrurile stau bine, pe intern, situația este una complicată. Debutul mandatului Maiei Sandu a coincis cu criza pandemică, după care - războiul declanșat în Ucraina de către Federația Rusă, urmat de criza energetică. 

Prețurile la gazele naturale, energia electrică și cea termică, dar și la produsele alimentare, practic, au explodat, unele majorându-se și de 10 ori. Și inflația a atins cote-record. În context, Guvernul a venit cu o serie de compensații. 

„Totuși, Guvernul nu poate plăti tot costul majorărilor, pentru că atunci, nu ar mai rămâne bani pentru alte necesități ale țării”.

În aceste condiții, opoziția încearcă să acumuleze dividende politice: „Resursele energetice sunt folosite pe post de arme, ce sunt îndreptate împotriva democrației”.

Protestele organizate de partidele de opoziție durează de aproape două luni. Manifestanții, în mare parte aduși de Partidul Șor, scandează una și aceeași lozincă.

„Jos, Maia Sandu!” 

„Demisia mi-o cer hoții și marii corupți. Cei care nu vor ca noi să facem mai departe reforma justiției și ei să ajungă să răspundă”, menționează președinta.

Maia Sandu și-a asumat să ducă până la bun sfârșit reforma justiției și să aducă investiții în economie, pentru a crea locuri de muncă, acasă. 

Ultimele sondaje o plasează pe Maia Sandu pe primul loc în topul celor mai de încredere politicieni. I-am întrebat și pe oameni cum califică activitatea președintei la jumătate de mandat:

„Eu cred că a fost ca o mană Dumnezeiască, ca după 30 de ani de suveranitate și de independență a Republicii Moldova, să vină o doamnă, care se gândește la popor”.

„Este una dintre cei care nu sunt corupți și face bine și pentru femei și pentru bărbați”.

„Sigur că mai are de lucru. Cred că trebuie de găsit pe toți tâlharii care au fugit din țară și să-i pună la pușcărie. Să vadă lumea, că s-a făcut ceva. Nu degeaba a fost aleasă anume ea”.

Unii dintre cei pe care i-am abordat cu această întrebare, au evitat să răspundă și au plecat imediat ce auzeau numele Maiei Sandu:

„ - Azi sunt doi ani de când Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale. Cum comentați? 
- ...(pleacă)” 

„- Se descurcă bine sau nu prea? 
- Nu. Mulțumesc...”

„- Cum comentați activitatea doamnei președinte? 
- Nu, nu comentez. 
- De ce?” 

„Ea e deșteaptă. Nu știu, dacă e bună direcția, dar dacă ea nu va ajuta lumea să compenseze facturile la energie, eu cred că ea va pierde”.

Exact acum doi ani, pe data de 15 noiembrie 2020, Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale în turul doi în care a participat și fostul șef de stat Igor Dodon. Aceasta a obținut victorie cu 57,7 de voturi din partea cetățenilor.

Sondaj Avangarde: Maia Sandu, liderul străin în care românii declară că au cea mai mare încredere. Macron, pe locul doi
Maia Sandu, despre scoaterea PP „Șor” în afara legii: „Dacă un partid se finanțează din bani murdari, aceasta înseamnă corupție”
Maia Sandu a avut o conversație telefonică cu omologul său, Volodimir Zelenski, despre racheta doborâtă la Naslavcea
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
/VIDEO/ A încercat să evite ciocnirea cu un automobil, dar s-a izbit într-un alt obstacol. Detalii despre accident
Război în Ucraina, ziua 278: Pisaniile lui Ștefan cel Mare sunt la Herson. Șeful NATO: Nu îl putem lăsa pe Putin să câștige
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 278: Pisaniile lui Ștefan cel Mare sunt la Herson. Șeful NATO: Nu îl putem lăsa pe Putin să câștige
/VIDEO/ Cum a continuat schema de la ASP după fuga lui Plahotniuc din Moldova: Conexiunile cu Andronachi și Vîlcu
/VIDEO/ Cum a continuat schema de la ASP după fuga lui Plahotniuc din Moldova: Conexiunile cu Andronachi și Vîlcu
/VIDEO/ Altercații și îmbrânceli pe scări la Procuratura Generală: Momentul în care o bătrână e doborâtă de un bărbat
/VIDEO/ Altercații și îmbrânceli pe scări la Procuratura Generală: Momentul în care o bătrână e doborâtă de un bărbat

Bărbatul din Fălești, care și-a determinat soția la sinucidere, condamnat la șase ani de închisoare cu executare

28 noiembrie 2022, ora 17:32

Bărbatul de 35 de ani, învinuit de violență în familie care s-a soldat cu sinuciderea victimei, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Bărbatul a fost acuzat de faptul că sistematic aplica violenţa fizică și psihică asupra soţiei și a copiilor. Deși anterior a fost sancționat contravențional de mai multe ori pentru fapte similare, învinuitul a continuat acțiunile sale ilegale, astfel că la 15.05.2022, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aproximativ în jurul orelor 11:00, în timp ce se afla la domiciliul comun cu familia, în prezența copiilor minori, și-a bătut soția cu pumnii și picioarele, cauzându-i ultimei, conform raportului de expertiză, leziuni corporale medii.

Potrivit Procuraturii, în aceeași zi, aproximativ la orele 20:30, învinuitul a încălcat ordinul de restricții emis în privința acestuia, și a venit din nou la domiciliul comun cu victima. Femeia, fiind sub influența frământărilor apăsătoare, apărute în rezultatul comportamentului agresiv al soțului, manifestat sistematic prin persecuție, jignire, înjosirea demnității, şi cauzarea vătămărilor corporale, s-a încuiat într-o odaie și în prezența fiicei minore de 10 ani, s-a sinucis prin strangularea cu un colan.

Învinuitul și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii și procesul în privința acestuia a fost judecat în procedură simplificată.

Copiii acestuia au fost plasați într-un centru de plasament, iar autoritatea tutelară va stabili tutela asupra acestora.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Energia electrică s-ar putea scumpi din nou: Care sunt tarifele solicitate de Premier Energy și FEE Nord
/DOC/ Energia electrică s-ar putea scumpi din nou: Care sunt tarifele solicitate de Premier Energy și FEE Nord
„Sunt deja hazlii”: Ce spune Andrei Spînu după ce Platforma DA i-a cerut demisia în urma unei avarii la Termoelectrica
/VIDEO/ „Sunt deja hazlii”: Ce spune Andrei Spînu după ce Platforma DA i-a cerut demisia în urma unei avarii la Termoelectrica
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 277: Avertizare din Estonia și petiția unor mame. RLI: Rusia complotează pentru a-l lichida pe Lukașenko
Război în Ucraina, ziua 273: Atac masiv cu rachete și pană de curent uriașă în Moldova. UE declară Rusia „sponsor al terorismului”
Război în Ucraina, ziua 273: Atac masiv cu rachete și pană de curent uriașă în Moldova. UE declară Rusia „sponsor al terorismului”
„An de an, pierdem în stagnare timpul valoros”: Dumitru Alaiba crede că ștampila, pe care încă o utilizăm, „trebuie să moară”
„An de an, pierdem în stagnare timpul valoros”: Dumitru Alaiba crede că ștampila, pe care încă o utilizăm, „trebuie să moară”
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram