Război în Ucraina, ziua 578: Bătălie grea la Bahmut și escala-surpriză a lui Zelenski! Rusia respinge planul de pace al Kievului

Ziua Internațională a Studentului, marcată pe 17 noiembrie: Câți tineri studiază în universitățile din țară și ce domenii preferă

17 noiembrie 2022, ora 18:42

Ziua Internațională a Studentului este marcată pe 17 noiembrie. În acest context, Biroul Național de Statistică a publicat mai multe date despre studenții din Republica Moldova de la începutul anului de studii 2021-2022 și până la 1 octombrie 2022. Potrivit acestora, în universitățile din țară, învață 59,6 mii de studenți, dintre care 58,8% femei și 41,2% bărbați.

Datele mai arată că 50,2 mii de studenți sunt înscriși în instituții de stat și doar 9,4 mii - în instituții private. 73,1% fac studii superioare de licență (ciclul I), 19,5% - de master (ciclul II) și 7,4% - integrate.

Cele mai solicitate domenii de studenții ciclului I sunt: business, administrare și drept, educație, inginerie, tehnologii de prelucrare, arhitectură și construcții, tehnologii ale informației și comunicațiilor, științe sociale, jurnalism și relații publice.

În instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, își fac studiile și 5,2 mii de cetățeni străini. Cei mai mulți vin din România, apoi din Israel, India și Ucraina.

Ministrul Educației, Anatolie Topală, a venit cu un mesaj pentru studenți. Acesta le-a dorit succes, dar și o carieră care „să le aducă satisfacție”.

„Ziua Internațională a Studenților este o sărbătoare a solidarității ce reunește tinerii studioși din întreaga lume pentru a construi un viitor sustenabil și o societate democratică în care sunt respectate drepturile omului și promovate valorile universale.

Republica Moldova este bogată și prin tinerii studioși, talentați, cu potențial și performanțe înregistrate la nivel național și internațional. Perseverența și corectitudinea, meritocrația și competența, adevărul și dreptatea, libertatea și pacea sunt, prin definiție, prerogativele tinerilor. Studenții sunt viitorul Republicii Moldova, sunt cei care vor purta pe umerii lor responsabilitatea zilei de mâine.

Dragi studenți, vă urez mult succes la studii și noi perspective de realizare personală, dar și să aveți o carieră profesională care să vă aducă satisfacție și să vă asigure o viață împlinită aici, acasă, în Republica Moldova!”, a menționat ministrul.

/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Război în Ucraina, ziua 577. Ceasul Apocalipsei și capcana pentru crabi! General: "Marea reușită a ofensivei urmează"
Război în Ucraina, ziua 577. Ceasul Apocalipsei și capcana pentru crabi! General: "Marea reușită a ofensivei urmează"
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
Astăzi are loc echinocțiul de toamnă - ziua e egală cu noaptea. Cum ne influențează și tradițiile din lume
Astăzi are loc echinocțiul de toamnă - ziua e egală cu noaptea. Cum ne influențează și tradițiile din lume

/VIDEO/ „Satul European” încă nu e gata. Milioane de lei, investite într-o canalizare din Coșcalia, ce nu poate fi încă folosită

24 septembrie 2023, ora 10:00

Cu un buget de circa 2 miliarde de lei, programul național „Satul European” încă bate pasul pe loc. Deși pentru implementarea celor circa 500 de proiecte s-a oferit un an, în realitate, executarea lucrărilor decurge anevoios. Doar 40 la sută din proiecte sunt finalizate. Cele mai mari sume au fost oferite pentru proiecte de alimentare cu apă și sisteme de canalizare. 

În jur de 10 milioane era posibil de obținut. Este exact suma pe care a primit-o și primăria satului Coșcalia din raionul Căușeni. Cu acești bani, a construit rețeaua de canalizare care să acopere necesitățile localității. Deși a fost construită, la zece ani distanță de la începerea lucrării, încă nu poate fi folosită. Autoritatea publică locală ar mai avea nevoie de circa 25 de milioane de lei pentru a o face pe deplin funcțională și capabilă de a epura apele uzate. În lipsa acesteia, fiecare cetățean se descurcă cum poate. 

De ani buni, doamna Maria nu mai trebuie să meargă la fântână după apă. Și asta pentru că în satul ei - Coșcalia - există un apeduct prin care aproape toate cele 600 de gospodării au acces la o sursă potabilă de apă. 

Se bucură de apă, dar și-ar dori și un sistem de canalizare funcțional. 

Începând cu anul 2019, satul Coșcalia este alimentat cu apă sută la sută. 

„Proiectul a fost început în anul 2016, în cadrul proiectului cu Fondul Ecologic Național. Conform achizițiilor publice cu un cost total de 29 de milioane de lei. Apă și canalizare”, a spus primarul satului Coșcalia, raionul Căușeni, Elena Eșanu.

Și dacă apeductul este funcțional și accesibil tuturor, nu putem afirma același lucru despre sistemul de canalizare. Deși ambele lucrări au început în același timp, canalizarea nu poate fi folosită. Deocamdată. Ultimii 10 kilometri din totalul de 13, 3 au fost construiți prin programul național „Satul European”, prin intermediul căruia, primăria a obținut de la stat o finanțare de 10 milioane de lei. 

„Ținând cont că tindem spre un mod de viață sănătos, ne-am propus ca odată cu anunțarea concursului pentru proiecte de infrastructură în cadrul satului european, să mergem cu propunerea de extindere a rețelelor de canalizare pe o distanță de zece kilometri. La nivel de rețele de apeduct, este un procent de conectare a caselor locative de 90 de procente. Astăzi avem undeva la 600 de consumatori de apă potabilă”.

I-am rugat pe funcționarii de la primărie să deschidă câteva guri de canalizare pentru a vedea cum arată pe interior.

Deși acest proiect a înghițit aproape 20 de milioane de lei, astăzi, după atâția ani de la începerea lui, încă nu poate fi folosit în totalitate. Și asta pentru că mai e nevoie de o stație de epurare și stații de pompare. Oficial, în baza de date a Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, scrie că proiectul de canalizare din satul Coșcalia este finalizat, însă ar mai fi nevoie de alte 25 de milioane de lei pentru a vedea întregul proiect gata. O soluție pentru ca aceste investiții să nu fie efectuate degeaba este aceea ca finanțările să continue. 

„De fapt, astfel de proiecte avem câteva care au fost împărțite în etape. Și primăriile care au făcut asemenea proiecte, le așteptam să depună la satul european 2 și sperăm ca aceste proiecte să continue”, a spus directorul ONDRL, Mihail Croitoru.

Și primărița își pune speranțe în continuarea programului național Satul European 2, pentru ca, peste patru ani, să termine lucrările la întregul sistem.

„Acum noi, primăria, ne aflăm la nivelul când proiectul este deja actualizat și ne pregătim pentru următoarea lansare de proiect. Dacă va fi lansată următoarea etapă a satului european, desigur că vom depune și vom construi stațiile de pompare și construcția stației de epurare. Avem un cost deja evaluat, 26 de milioane de lei. Dar ne dăm bine seama că orice proiect, în orice localitate, nu poate să fie construit într-un an, de așa complexitate. Proiectul de investiții necesită și surse financiare, dar și durată de timp. Noi preconizăm ca în următorii 4 ani, deja să fie construit în totalmente”. 

Un reportaj de Constantin Niculae 

Imagine și montaj de Vlad Glinjan

/VIDEO/ „Ne-am gândit la oamenii de rând, nu la primari”. Autoritățile neagă politizarea proiectelor din Satul European Expres
/VIDEO/ În opt mandate de primar, Nina Costiuc a schimbat mai multe partide: E cea mai sigură cale de a aduce bani satului
/VIDEO/ Gata să adere la PAS. Cazul unui primar PD, cu două proiecte câștigate prin Satul European și Satul European Expres
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Tragedie la Călărași: Un bărbat a ars de viu în propria casă. Pompierii au reușit să stingă flăcările abia peste două ore
Tragedie la Călărași: Un bărbat a ars de viu în propria casă. Pompierii au reușit să stingă flăcările abia peste două ore
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/EXCLUSIV/ Va plăti Guvernul despăgubiri după anularea programului „cetățenie prin investiții”? Precizările Ministerului Economiei
/EXCLUSIV/ Va plăti Guvernul despăgubiri după anularea programului „cetățenie prin investiții”? Precizările Ministerului Economiei
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram