Termoelectrica S.A. a precizat care este cauza incidentului din data de 11 noiembrie 2022 la blocul energetic nr. 3 din cadrul Centralei Electrice cu Termoficare nr.2, Sursa I. Potrivit instituției, avaria a fost provocată de o defecțiune la sistemul de răcire. În prezent, pentru punerea în funcțiune cât mai curând posibil a blocului energetic sunt efectuate lucrări de reparație.
„Cauza deconectării avariate a blocului energetic a fost stabilită de către comisia tehnică pentru cercetarea incidentului din cadrul Termoelectrica S.A. Totodată, incidentul este cercetat și în cadrul unei comisii de anchetă, cu antrenarea unor părți terțe externe. Respectiv locul apariției fisurii ulterior va putea fi constatat de către Comisia de anchetă respectivă.
Raportul comisiei va fi executat în conformitate cu prevederile instrucțiunii cu privire la examinarea și evidența deranjamentelor tehnologice în funcționarea centralelor, rețelelor electrice și termice, prin întocmirea actului corespunzător”, notează reprezentanții Termoelectrica.
Totodată, Termoelectrica S.A. menționează că este deschisă să ofere tot suportul necesar și acces la informații organelor de drept și comisiei de anchetă pentru desfășurarea acțiunilor de documentare și investigare.
„În contextul celor menționate Termoelectrica S.A. dezminte toate interpretările eronate la acest subiect, considerându-le nedocumentate și calomnioase, menite să distorsioneze activitatea întreprinderii, într-o perioadă de criză”.