Gazprom anunță că nu va reduce livrările de gaze naturale destinate consumatorilor din Republica Moldova. Potrivit concernului rus, compania Moldovagaz a efectuat plata pentru livrările de gaze naturale în luna noiembrie.
„De la Gazprom au fost primite fonduri pentru gazele depozitate pe teritoriul Ucrainei, destinate consumatorilor din Moldova. În acest sens, s-a decis să nu se reducă aprovizionarea cu gaze prin stația de măsurare a gazului „Sudja”, pentru tranzitul către Moldova. Totodată, atragem atenția asupra încălcării regulate de către partea moldovenească a obligațiilor contractuale în materie de plată pentru livrările de gaze rusești. Gazprom își rezervă dreptul de a reduce sau de a opri complet furnizarea de gaze în cazul încălcării plății acestora”, scrie într-un comunicat al Gazprom.
Totodată, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban a precizat că întreprinderea a asigurat transferul datoriei specificate către PJSC Gazprom, îndeplinindu-și astfel obligațiile de plată pentru plata în avans (pentru noi volume) către furnizorul de gaze naturale.
TV8.md amintește că Gazprom a atenționat pe 22 noiembrie că din cauza dezechilibrului de tranzit prin Ucraina pentru consumatorii moldoveni, pe 28 noiembrie, de la ora 10:00, gigantul energetic rus va începe reducerea aprovizionării cu gaz către GIS Sudja pentru tranzitul prin Ucraina în cuantumul sublivrării zilnice.