/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Vot final în Congres și exerciții NATO. Preotul de la înmormântarea lui Navalnîi, pedepsit

Război în Ucraina, ziua 95: Bătălia pentru Donbas face ravagii. Kievul anunţă o contraofensivă de succes

missing
29 mai 2022, ora 22:10

Războiul din Ucraina a ajuns în a 95-a zi, iar lupte grele se dau în Severodoneţk unde forțele ucrainene sunt „într-o poziție defensivă dură”. Emmanuel Macron și Olaf Scholz au avut o discuție telefonică, de 80 de minute, cu Vladimir Putin căruia i-au cerut să oprească ofensiva și să poarte „negocieri serioase cu Volodimir Zelenski. Luptele din Donbas continuă, bătălia fiind „extrem de dificilă, a declarat președintele.

UPDATE Forțele ucrainene au rezistat duminică unui asalt rusesc asupra orașului Severodonețk, cel mai mare oraș pe care îl mai dețin în regiunea Lugansk din Donbas, dar au îndurat lovituri grele de artilerie, au declarat oficiali ucraineni, citați de Reuters.

UPDATE Rusia a început să folosească cel mai nou sistem de lansatoare multiple de rachete împotriva unor ținte ucrainene din zona Harkov, a declarat un oficial rus din domeniul securității pentru agenția de știri de stat TASS. Arma este descrisă ca fiind un aruncător uriaș de flăcări, dar informația privind începerea utilizării acestui sistem încă nu a fost confirmată oficial, scrie BBC.

UPDATE Armata ucraineană susține că a început o contraofensivă împotriva forțelor ruse în sudul Ucrainei și că ar fi înregistrat progrese semnificative pe direcția Herson, transmite CNN.   

UPDATE Scriitorul american de renume mondial Stephen King cere lumii să continue presiunea economică asupra Rusiei. El a scris despre pe Twitter: „Mențineți presiunea economică asupra Rusiei”, a scris el, adăugând: „Glorie Ucrainei”.

UPDATE Lituanienii au colectat peste 5 milioane de euro în cursul unei chete publice destinate cumpărării unei drone militare Bayraktar TB2 pentru Ucraina, în sprijinul acestei ţări care se apără împotriva invaziei ruse. Banii necesari achiziţionării dronei turceşti au fost strânşi în trei zile şi jumătate, informează AFP.

UPDATE Biologii marini atrag atenţia asupra dezastrului provocat de explozii în Marea Neagră. Specialiştii bulgari au descoperit că mai mulţi marsuini, o specie de delfini de dimensiuni mai mici, au fost aduşi de curenţi în sud, după ce au suferit arsuri grave din cauza exploziilor. Mamiferele marine aveau plăgi şi arsuri şi erau foarte slăbite.

UPDATE Procuratura Generală ucraineană estimează duminică, într-un nou bilanţ, că 242 de copii au fost ucişi, iar alţi 440 de copii au fost răniţi de la lansarea ofensivei ruse în Ucraina, în urmă cu peste trei luni, relatează AFP.

UPDATE Polonia a oferit Ucrainei 18 mortiere autopropulsate AHS Krab, a transmis duminică postul public de radio polonez, citând o sursă guvernamentală, în contextul în care Kievul încearcă să respingă un asalt intens al forţelor ruseşti în regiunea estică Donbas.

UPDATE Grupul muzical ucrainean Kalush Orchestra, care a câștigat concursul Eurovision, a vândut trofeul, duminică, la licitație, banii urmând să fie donați armatei ucrainene. Trofeul Eurovision a fost adjudecat, la licitația desfășurată pe Instagram, pentru suma de 900.000 de dolari.

UPDATE Republica Cehă intenţionează să trimită în viitorul apropiat armament suplimentar Ucrainei, în valoare de 24-28 de milioane de euro, a declarat ministrul ceh al Apărării, Jana Cernochová.

UPDATE Noi imagini din satelit arată că o navă rusească plină de cereale presupus a fi furate din fermele ucrainene a ajuns în portul sirian Latakia, pentru a doua oară în ultimele patru săptămâni, relatează CNN. Noile imagini, furnizate de Maxar Technologies, arată Matros Pozynich la Latakia, pe 27 mai.

UPDATE Vicecancelarul german Robert Habeck a respins acuzațiile potrivit cărora Germania ar fi prea reticentă în ceea ce privește ajutorul acordat Ucrainei. Potrivit acestuia, în acest moment soldații Forțelor Armate ale Ucrainei sunt pregătiți să folosească obuziere Panzerhaubitze 2000, care vor fi transferate în curând la Kiev.

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski l-a demis pe Roman Dudin, șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiunea Harkov, pentru că nu a lucrat pentru apărarea Harkovului din primele zile ale războiului.

UPDATE Nu mai puțin de 116 mineri au rămas blocați în subteran în urma întreruperilor de curent cauzate de luptele cu armata rusă, în localitatea Torețk din regiunea Donețk. 

UPDATE Duminică, UE nu a reuşit să ajungă la un acord privind un embargo asupra petrolului rusesc, dar diplomaţii vor încerca în continuare să facă progrese înainte de summitul de luni-marţi privind o derogare pentru livrările prin conducte către ţările fără ieşire la mare din Europa Centrală, au declarat oficiali.

UPDATE Persoane necunoscute au reușit să fure șapte tone de titan, o materie primă strategică, de la o companie rusă de apărare, relatează publicația Mash.

UPDATE Bătălia pentru Donbas face ravagii duminică, forţele ruse încercând să strângă laţul în jurul oraşelor Severodoneţk, bombardat neîncetat, şi Lîsîceansk, relatează AFP.

UPDATE Patriarhul rus Chiril dă asigurări duminică că „înţelege” decizia aripii moscovite a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, care a anunţat vineri că-şi întrerupe relaţiile cu Rusia din cauza războiului rus, susţinut de către patriarhul de la Moscova, relatează AFP.

UPDATE Comandantul unei companii de paraşutişti militari din cadrul armatei ruse a fost lichidat în timpul unei operaţiuni aeropurtate, relatează publicaţia Zerkalo Nedeli, care citează Centrul ucrainean pentru Comunicaţii Strategice şi Securitate Informaţională.

UPDATE Artileria forțelor terestre ale Forțelor Armate ale Ucrainei distruge pozițiile ocupate de ruși și echipamentul acestora în regiunile Nikolaev și Herson, a scris pe Facebook, duminică, armata ucraineană.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că nicio declaraţie din partea vreunui oficial rus din cadrul negocierilor nu contează şi că „toţi aceşti oameni sunt nişte nimeni” pentru că singurul care ia decizii este dictatorul rus, Vladimir Putin, scrie Reuters.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat duminică trupele ucrainene de pe linia frontului din regiunea nord-estică ucraineană Harkov, a anunţat biroul preşedintelui, citat de Reuters.

UPDATE Preşedintele Tayyip Erdogan a declarat că discuţiile Turciei de săptămâna trecută cu delegaţiile finlandeze şi suedeze nu au fost la „nivelul aşteptat”, iar Ankara nu poate accepta cererile lor de aderare la NATO.

UPDATE În apropiere de localitatea Makarov, regiunea Kiev, oamenii legii ucraineni au găsit cadavrul unui civil ucis de invadatorii ruși. Identitatea defunctului a putut fi stabilită prin documentele găsite asupra victimei, relatază serviciul de presă al poliției din regiunea Kiev.

UPDATE Turcia nu va aştepta "permisiunea" SUA pentru a lansa o nouă ofensivă în Siria, a declarat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

UPDATE Serbia a semnat cu Moscova o prelungire cu trei ani a acordului său de aprovizionare cu gaz rusesc la preţ redus, a anunţat duminică preşedintele Aleksandar Vucic.

UPDATE Kramatorsk și orașele vecine au rămas fără curent electric.

UPDATE Ministerul rus al Apărării afirmă că rachetele rusești au distrus un mare arsenal de arme ale armatei ucrainene în Krivoi Rog, orașul natal al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konashenkov, susține că în ultimele 24 de ore au fost uciși peste 300 de „naționaliști”, respectiv soldați ucraineni, potrivit BBC.

De asemenea, el susține că o serie de alte ținte militare ucrainene au fost lovite în timpul ofensivei, inclusiv un sistem de apărare rusesc care a doborât un avion de vânătoare ucrainean SU-25 la Dnipro.

UPDATE Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a anunțat duminică intenția de a purta discuții telefonice cu omologii săi rus și ucrainean, Vladimir Putin, respectiv Volodimir Zelenski, pe data de 30 mai, informează agenția rusă de știri TASS.

UPDATE Primarul din Mariupol, Vadim Boicenko, spune că oraşul este ameninţat de apariţia unor focare de boli infencţioase în această vară şi cei peste 100.000 de oameni rămaşi în oraş, care nu sunt lăsaţi să plece de forţele ruse, se află în pericol, transmite Ukrainskaia Pravda.

„Sistemul de canalizare și serviciul de colectare a gunoiului nu funcționează, iar condițiile meteorologice se înrăutățesc, vine vara și temperatura crește. Medicii noștri spun că există o amenințare de izbucnire a unor focare de boli infecțioase în această vară, inclusiv dizenterie și ciumă, printre altele. Aceste boli ar putea lua viața a mii de locuitori din Mariupol@, a spus Boichenko.

UPDATE Rusia va trimite în curând echipe mobile ale ministerului său de interne în regiunea Zaporojie pentru a distribui pașapoarte rusești, a declarat pentru Tass Vladimir Rogov, membru al așa-numitului "consiliu principal al administrației militaro-civile din regiunea Zaporojie ", transmite Ukrainskaia Pravda, citat de Hotnews.

UPDATE Duminică dimineață, ocupanții ruşi au bombardat oraşul Nikolaev. Au existat victime, însă momentan nu se ştie numărul acestora, transmite Nexta.

UPDATE: Este aglomerație la Vama Isaccea. Şoferii de camion care transportă cereale din Ucraina aşteaptă multe zile ca să ajungă în portul Constanţa şi să se întoarcă în Ucraina.

UPDATE Guvernatorul regiunii Luhansk a acuzat Rusia de distrugerea sistematică a oraşului Severodoneţk şi a locuitorilor săi, conform BBC.

UPDATE: Severodonețk rămâne sub control ucrainean. Ocupanții ruși nu par să fi înregistrat progrese în direcția acestui oraș. Potrivit autorităților ucrainene, armata ucraineană a reușit să împingă militarii ruși cu cel puțin 2 km înapoi, în direcția Popasna.

UPDATE: Comandamentul Forțelor de Operațiuni Speciale a făcut public un video care arată momentul distrugerii tehnicii militare ruse în regiunea Herson. 

UPDATE: În Mariupol, ocupanții aduc cadavre în incinta unui supermarket, unde au improvizat un fel de cimitir. „Pur și simplu le aruncă ca pe niște gunoaie”, spune consilierul primarului, Petro Andriușcenko. 

UPDATE: Sâmbătă, 28 mai, trupele ruse au deschis focul în 46 de localități din Lugansk și Donețk. Patru oameni au fost uciși, iar zece au fost răniți. 

Ambasadorul Rusiei în Marea Britanie, Andrei Kelin, a spus că nu crede că Moscova va folosi arme nucleare tactice în războiul împotriva Ucrainei, într-un interviu pentru BBC. Diplomatul rus susţine că toate atrocităţile comise de soldaţii lui Putin în Bucea sunt o "născocire".

  • UPDATE: Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un nou discurs adresat naţiunii, că Rusia trebuie recunoscută ca un stat sponsor al terorismului, care seamănă teroare. „Zonele cheie de luptă pe front sunt încă Severodoneţk, Lisiceansk, Bahmut, Popasna şi alte oraşe în care este concentrată ofensiva rusă. Dar apărarea noastră ţine. Acolo este extrem de greu. Şi sunt recunoscător tuturor celor care îndură acest atac al ocupanţilor”, a spus el.
  • Luptele pentru orașul Severodoneţk, din estul Ucrainei, continuă, forțele ruse conducând operațiuni de asalt sâmbătă, a anunțat duminică Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. „Luptele continuă”, susține sursa citată.
  •  
  • UPDATE Vladimir Putin a semnat sâmbătă în lege o măsură care anulează limita superioară de vârstă pentru serviciul militar. Putin speră că eliminarea limitei de vârstă pentru recruții militari, care a trecut de Duma (parlamentul rus) miercurea trecută, va atrage veterani cu experiență din nou în serviciu și va ajuta la atenuarea pierderilor. Anterior, cetățenilor le era interzis să se înscrie la 40 de ani, iar străinilor la 30.
  •  
  • UPDATE Putin a vorbit cu președintele francez Emmanuel Macron și cu cancelarul german Olaf Scholz și, potrivit Kremlinului, le-a spus că aprovizionarea în continuare cu arme este „periculoasă” , avertizând „asupra riscului destabilizarii situației și agravării crizei umanitare”. Rusia a declarat că este dispusă să discute modalități pentru a face posibil ca Ucraina să reia transporturile de cereale din porturile Mării Negre.
  •  
  • UPDATE Cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron i-au lui Vladimir Putin, „negocieri directe serioase” cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi lideri „au insistat asupra unei încetări imediate a focului și a retragerii trupelor ruse”, se arată într-un comunicat al cancelariei germane.

Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldoveneascǎ. /Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. /Șeful Agenției Servicii Publice face mai multe dezvăluiri incendiare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce fac autoritățile ca să atragă investitori străini în Moldova, dar și cum îi susținem pe cei deja prezenți - discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Natalia Bejan, director Agenția pentru Investiți, Dumitru Vicol, analist financiar
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Detalii exclusive din dosarul fraudei bancare! 26 de milioane de lei sustrași din Banca de Economii prin firma lui Vlad Andronachi, cheltuiți pe imobile, mașini, studii la Cambridge și tratament la o clinică de lux din Elveția.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, este invitatul de astăzi la Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A tăiat bugetele pentru compensații, asistenți sociali și program prelungit în școli și le-a umflat pentru concerte și chefuri. Pe ce alege să cheltuie banii Primăria Chișinău?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul APP, Roman Cojuhari vine la Cutia Neagră Plus să ne spună cum s-a organizat licitația de la aeroport. De ce în funcțiile cheie a întreprinderilor de stat ajung oameni apropiați partidului de guvernare? Care este soarta bunurilor Republicii Moldova din Ucraina? Ce se întâmplă la „Metalferos”, „Moldtelecom” și ce va face APP pentru a aduce Hotelul Național în proprietatea statului. Detalii în emisiune!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Milioane de euro din AIR Moldova riscă să ajungă tot în buzunarul lui Șor și la partenerii săi de scheme din Rusia. Ce șanse au pasagerii păgubiți de Air Moldova să-și întoarcă banii?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Haos în sistemul judecătoresc? /De ce avem tot mai multe hotărâri controversate pe dosare de rezonanță? /Ce cred judecătorii despre cum își face munca CSM? / Despre acestea, dar și despre starea generală din sistemul judecătoresc, discutăm cu membrul CSM Ion Guzun și judecătoarea Angela Bostan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Yandex, acuzată de evaziune fiscală și implicată în scandaluri de spionaj în mai multe state, și-a deschis reprezentanțǎ oficială în Moldova. Ce scopuri urmărește în Moldova compania apropiată lui Putin? Răspunsul îl aflați la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
25 ari de teren în coasta Parcului Dendrariu - miza unui scandal cu amenințări și plângeri la Poliție. Luptă între o pensionară și un om de afaceri multimilionar ce vrea să-și construiască casă lângă parc.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cum o eroare de calcul a făcut ca Moldova să cumpere gaz scump în exces?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră va fi deschisă de șeful adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi. • De ce procurorii ar putea să nu-și primească salariile? • Ce detalii noi au apărut în dosarele lui Andronachi, Plahotniuc, Dodon și alți fugari? • Ce se întâmplă cu deputații rămași fără imunitate? • Care va fi soarta dosarelor pornite pe fapte de îmbogățire ilicită? • Pe cine a încercat să consulte Veaceslav Platon?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de persoane au fost incluse fictiv pe lista de donatori ai partidelor Renașterea, Șansă și MAN. Cutia Neagră Plus a găsit printre donatorii acestor partide politice mai mulți pensionari, femei de serviciu, studenți și angajați la stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus, într-un format mai neobișnuit. Alături de reporterii de investigație Victor Moșneag, Liuba Șevciuc și Ștefan Bejan discutăm despre provocările cu care se confruntă jurnalismul de investigație din Republica Moldova. De asemenea, reporterii oferă și unele detalii din spatele unor anchete renumite.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Am urmărit predicile rostite de preoți în bisericile conduse de Mitropolitul Vladimir și am aflat cum lucrează Moscova prin slujitorii săi îmbrăcați în sutane. Investigația dezvăluie rolul clericilor propagatori ai minciunilor elaborate în laboratoarele Kremlinului în războiul informațional dus de Rusia contra Moldovei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Gazul de 10 lei promis de Ilan Șor și bașcana Evghenia Guțul locuitorilor din Găgăuzia ascunde în spate o schemă sofisticată cu ramificații până la Moscova. Companiile din Turcia și Germania, care s-au angajat să livreze gaze la preț preferențial nu sunt decât firme interpuse să camufleze livrări de gaze din Rusia. Mai exact, acestea duc spre un oligarh ucrainean prorus, apropiat de fostul președinte al țării vecine Victor Ianukovici și de gigantul rus Gazprom, arată cea mai nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Procurorul General Interimar pune cărțile pe masa... despre judecătorii corupți, legi ineficiente si soarta dosarelor de rezonanță.

/VIDEO/ Lacrimi și durere la Susleni: Zeci de oameni au venit să o conducă pe Ana-Maria  pe ultimul drum
/VIDEO/ Lacrimi și durere la Susleni: Zeci de oameni au venit să o conducă pe Ana-Maria pe ultimul drum
Sprijină jurnalismul de calitate! Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit către TV8
Sprijină jurnalismul de calitate! Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit către TV8
/VIDEO/ Mama Anei-Maria cere pedeapsă aspră pentru cel care i-a ucis fiica: „Nu vreau să facă mai departe cum a făcut acum”
/VIDEO/ Mama Anei-Maria cere pedeapsă aspră pentru cel care i-a ucis fiica: „Nu vreau să facă mai departe cum a făcut acum”
/VIDEO/ Turbinele eoliene din R. Moldova, majoritatea la mâna a doua. Cât de funcționale sunt
/VIDEO/ Turbinele eoliene din R. Moldova, majoritatea la mâna a doua. Cât de funcționale sunt
/VIDEO/ „Am fost să vizitez Moscova în weekend”. Simpatizanții lui Ilan Șor revin în țară, negând că ar fi participat la congres
/VIDEO/ „Am fost să vizitez Moscova în weekend”. Simpatizanții lui Ilan Șor revin în țară, negând că ar fi participat la congres

Alegeri prezidențiale în Macedonia de Nord. Cine sunt favoriții din sondaje

missing
24 aprilie 2024, ora 10:12

Aproximativ 1,8 milioane de cetăţeni din Macedonia de Nord sunt aşteptaţi miercuri la vot pentru a alege viitorul preşedinte al ţării, transmit AFP şi DPA. Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 07:00 (05:00 GMT) şi se vor închide la 19:00 (17:00 GMT).

Potrivit ultimelor sondaje de opinie, preşedintele în exerciţiu Stevo Pendarovski, care provine din Uniunea Social-Democrată (SDSM), este devansat clar de Gordana Siljanovska-Davkova, reprezentantă a partidului naţionalist VMRO-DPMNE.

Totuşi, este improbabil ca vreunul dintre candidaţi să obţină mai mult de 50% din voturi. În cursa electorală se află alţi cinci candidaţi, iar un foarte probabil tur 2 al prezidenţialelor este prevăzut pentru data de 8 mai, când au loc şi alegeri parlamentare.

Printre candidaţii la funcţia supremă în Macedonia de Nord sunt şi doi etnici albanezi: actualul ministru de externe Bujar Osmani, din partea partidului DUI, membru al coaliţiei guvernamentale de la Skopje, şi Arben Taravari, candidatul unei alianţe electorale a partidelor de opoziţie albaneze. Etnicii albanezi constituie aproximativ 25% din populaţia Macedoniei de Nord.

În iulie 2022, Uniunea Europeană şi Macedonia de Nord au deschis negocierile de aderare. Sub presiunea Bulgariei, stat membru al UE şi vecin cu Macedonia de Nord, mica ţară balcanică ar trebui să menţioneze minoritatea bulgară în preambulul Constituţiei sale, aceasta fiind o condiţie pentru începerea unor discuţii mai substanţiale privind aderarea la UE.

Totuşi, din cauza opoziţiei din partea VMRO-DPMNE, nu s-a reuşit găsirea unei majorităţi de două treimi în parlament pentru a amenda Constituţia.

Partidul proeuropean SDSM este la conducere la Skopje din 2017. Macedonia de Nord, ce are această denumire din 2019, a aderat la NATO în 2020 după ce guvernul condus de Zoran Zaev a soluţionat cu Atena o dispută legată de numele ţării. Grecia insistase asupra schimbării numelui ţării din Macedonia în Macedonia de Nord pentru a se evita orice confuzie cu regiunea greacă omonimă.

Peste 20 de milioane de lei au fost confiscați la Aeroport de la oamenii lui Șor. Procurorii au deschis un dosar penal pentru contrabandă în proporții deosebit de mari în interesul unui grup criminal organizat. /Tânăra de la Orhei, găsită moartă după opt zile de căutări, a fost condusă astăzi pe ultimul drum. Rudele și sătenii fetei spun că vor cere ca vinovatul să primească pedeapsa maximă. /Atac cu drone la Odesa. Nouă persoane, printre care patru copii, au fost rănite. Militarii ruși au atacat cu drone și Kievul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Apar primele detalii despre cauza decesului tinerei de 19 ani, dispărută la Orhei. Potrivit anchetei, Ana Maria ar fi decedat în urma unei traume cranio-cerebrale deschise. Mai mult, surse TV8 spun că pe trupul neînsulfețit al tinerei au fost găsite urme de tortură. /Costul terenurilor pentru construcții din Chișinău s-a dublat în ultimii doi ani. Experții dau vine pe pandemia de Covid, ce a declanșat o cerere sporită pentru loturile de construcții. /Agenția Servicii Publice ar putea fi obligată să plătească unei companii bulgare peste 100 de milioane de lei în dosarul schemelor cu pașapoarte. Direcotrul ASP susține că în spatele firmei bulgare sunt Vlad Plahotniuc, Vladimir Andronachi și Alexandru Vîlcu.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
30 de zile de arest pentru șoferul mașinii în care a urcat tânăra însărcinată, dată dispărută la Orhei. Acesta este suspectat de răpirea fetei de 19 ani. / Parlamentul inițiază procedurile tehnice pentru organizarea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană pe 20 octombrie. A fost înregistrat în Legislativ și proiectul de lege care prevede modificarea Constituției, astfel încât integrarea europeană a țării să devină ireversibilă. / Licitația pentru închirierea spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău a eșuat pentru că gruparea Șor ar avea în continuare interes să o saboteze. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu spune că o nouă licitație ar putea fi anunțată săptămâna viitoare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie în timpul unui meci de fotbal. Un jucător de 24 de ani s-a prăbușit pe teren și a murit. Incidentul a avut loc, aseară, în comuna Ciorescu. / Procurorii cer arest preventiv pe numele șoferului automobilului în care a urcat tânăra însărcinată, dată dispărută la Orhei. Oamenii legii au efectuat mai multe perchezitii la domiciliul bărbatului. / Complexul Memorial „Eternitate” trece în gestiunea Primăriei Chișinău. Solicitarea a venit din partea Ministerului Apărării.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Undă verde pentru referendum! Curtea Constituțională a dat avizat pozitiv inițiativei PAS privind organizarea referendumului pentru aderarea la UE! / Caz șocant la Orhei. O tânără de 19 ani însărcinată a dispărut după ce a urcat într-o mașină de ocazie. Era studentă la pedagogie și se întorcea acasă, după ce a făcuse meditații cu un elev. / Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PAS-ul ar câștiga cele mai multe mandate, iar în Legislativ ar intra și partidul Șansă. La prezidențiale, actuala președintă, Maia Sandu, ar acumula cel mai mare scor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Încă o încercare de a alege procurorul general. Consiliul Superior al Procurorilor dă start noului concurs, după ce primul a eșuat. S-au modificat și regulile. / Securitate instabilă în Israel. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite călătoriile în această țară. / Cazuri noi de rujeolă și un val de Rotavirus în rândul copiilor din Chișinău. Specialiștii în sănătate îndeamnă părinții să-și imunizeze copiii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Votul prin corespondență s-ar putea extinde. Deputații PAS propun ca acesta să fie testat la prezidențiale și referendum inclusiv în Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda. / Proces penal pe marginea licitației spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău. Procurorii Anticorupție investighează mai multe ilegalități, inclusiv abuz de serviciu. / Peste 60 de mii de locuințe au fost recenzate de la începerea recensământului, iar circa 130 de mii de persoane au completat chestionarele.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Parlamentul European a refuzat să voteze finanțarea pentru Consiliul Uniunii Europene, din cauză că țările UE nu au putut oferi Ucrainei noi sisteme Patriot. / Parlamentul European a refuzat să voteze finanțarea pentru Consiliul Uniunii Europene, din cauză că țările UE nu au putut oferi Ucrainei noi sisteme Patriot. / Lemne de peste 100 de mii de lei, vândute ilegal de angajați Moldsilva. Un director și doi subalterni vor compărea în fața magistraților.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tensiuni în timpul vizitei președintei Sandu la Comrat. Aceasta a fost huiduită de simpatizanții fugarului Ilan Șor, iar poliția a făcut un cordon viu pentru a ține protestarii la distanță. / Caz oripilant la Tiraspol. Doi copii s-au ales cu intoxicații serioase, după ce au fost serviți cu prăjituri în parc, de o necunoscută. Presa din stânga Nistrului scrie că acestea ar fi putut conține otravă pentru șoareci. / Guvernul anunță că este gata să compenseze cel puțin jumătate din costurile de izolare termincă a locuințelor. Vor fi eligibili atât cei cu locuințe particulare, cât și moldovenii de la bloc.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fiica deputatei Victoria Cazacu, cercetată penal într-un dosar de corupție, susține că este victima luptelor care se dau pentru funcția de șef de post al Serviciului Vamal de la aeroport. / Noul ambasador ucrainean la Chișinău vine în Moldova pentru a lupta cu separatismul rus, susține consilierul prezidențial de la Kiev, Mihailo Podoleac. Acesta e convins că Rusia va încerca în continuare să destabilizeze situația din țara noastră. / Crește numărul femeilor abuzate care cer ajutor la centrele specializate. Anul trecut 22 de femei au murit din cauza violențelor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Trei bunuri imobile, dar și două automobile care îi aparțin fugarului Ilan Șor ar putea fi scoase în curând la licitație, în folosul Băncii de Economii. / 116 cetățeni ai Republicii Moldova nu mai pot călători în România, după ce au încercat să ajungă la un protest la București. Restricțiile vizează tinerii plătiți de Ilan Șor să treacă Prutul, precizează șeful Interpol Moldova. / Astăzi începe Recensământul populației și a locuințelor. Circa patru mii de recenzori vor merge din casă în casă timp de trei luni ca să avem cifre despre nivelul de bunăstare, educația și apartenența etnică a cetățenilor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Directorul-adjunct și un șef de direcție al Agenției Rezerve Materiale au fost reținuți. Centrul Anticorupție îi acuză de aranjarea licitațiilor în procesul de achiziție a rezervelor strategice ale statului, căuzând prejudicii de milioane. / Guvernul de la Chișinău recunoaște că a blocat unele exporturi din regiunea transnistreană ca să prevină livrările de componente pentru industria militară a Rusiei. / Filmul bate viața, la Chișinău. Mai mulți oameni au întârziat astăzi la muncă, iar elevii la școală după ce autoritățile au blocat o stradă din capitală pentru filmarea unor secvențe de film. Ce spune ministrul culturii?
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie pe un poligon al Armatei Naționale. Un soldat a murit în timpul antrenamentelor. Reprezentanții Ministerului Apărării spun că tânărul s-ar fi sinucis cu arma din dotare. / Un judecător găsit vinovat de implicare în Laundromatul rusesc a scăpat de pușcărie. Motivul este că sentința a fost pronunțată după expirarea termenului de prescripție. / Noi fragmente de dronă militară depistate pe teritoriul țării noastre. Obiectele au fost descoperite din nou la Etulia, raionul Vulcănești, la 500 de metri de linia de frontieră moldo-ucraineană.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cei trei inspectori vamali, reținuți la aeroport, au fost aduși astăzi în fața magistraților. Unul dintre ei, fiul fostului deputat PD Gheorghe Brașovschi, Constantin, își va petrece următoarele 30 de zile în penitenciar. /Guvernul de la Chișinău recunoaște că a blocat unele exporturi din regiunea transnistreană ca să prevină livrările de componente pentru industria militară a Rusiei. /Directorul-adjunct și un șef de direcție al Agenției Rezerve Materiale au fost reținuți. Centrul Anticorupție îi acuză de aranjarea licitațiilor în procesul de achiziție a rezervelor strategice ale statului, căuzând prejudicii de milioane.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Judecătorul Oleg Melniciuc va fi cercetat pentru hărțuirea sexuală a unei studente. Consiliul Superior al Magistraturii și-a dat acordul pentru pornirea urmăririi penale. / Plecări masive din PSDE, la PAS. 16 primari din Hîncești, în frunte cu președintele raionului, au părăsit Social Democrații Europeni și au aderat la Partidul Acțiune și Solidaritate. Ce spune PAS? / Medicamentele compensate nu vor mai fi prescrise pe hârtie. Medicii vor fi obligați să folosească softul e-Reteta, iar pacienții își vor putea ridica medicamentele doar cu buletinul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Schemă de corupție la Aeroport cu implicarea unor copii de deputați. Este vorba despre fiica deputatei PAS, Victoria Cazacu, și fiul socialistului, Radu Mudreac. Aceștia sunt cercetați penal alături de alți cinci colegi, agajați ai Serviciului Vamal. / Rujeola se extinde. Încă un focar a fost depistat într-o familie cu cinci copii din capitală. Niciunul nu era vaccinat împotriva acestei afecțiuni contagioase. / Încă o tragedie pe terenul de fotbal. Un copil de șapte ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el. Incidentul a avut loc în raionul Sîngerei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Rușii trimit acasă un angajat al Ambasadei Republicii Moldova de la Moscova supărați că autoritățile de la Chișinău le-a cerut să-și țină acasă o delegație ce vrea să ajungă la noi în țară, în luna mai. / Guvernul a trecut la negocieri directe cu SUA în cazul fostului Stadion Republican. Prețul enunțat de autorități este de aproximativ 15 milioane de euro. / Se schimbă amabasadorul ucrainean în țara noastră. Mandatul diplomatului Marko Șevcenko a expirat, iar astăzi președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnat un decret privind rechemarea acestuia din funcție.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Expertiza imaginilor video din dosarul „kulioc” va începe abia peste un an și va costa aproape 90 de mii de lei. Procurorii sunt nemulțumiți și spun că asta va terguversa serios pronunțarea unei hotărâri. / Deputații partidului Șor, scos în afara legii, vor să ceară anularea alegerilor locale din toamnă. CEC-ul susține, însă, că nu există temei, deoarece scrutinul a fost declarat legale. / Încă o armă împotriva corupției în punctele de trecere a frontierei. Vameșii vor avea camere video prinse la piept, dar nu sunt obligați să le țină mereu pornite.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Furtul miliardului ar putea crea o nouă gaură în bugetul de stat. Banca Națională va fi obligată să achite 2,4 miliarde lei în cazul în care fosta conducerea BNM va fi găsită vinovată în devalizarea sistemului bancar. /Oamenii legii au organizat percheziții în trei penitenciare și la rudele unor deținuți, după ce un condamnat și-a pus capăt zilelor. Procurorii presupun că acesta nu a rezistat șantajului din penitenciar. /Protest în Ungaria. Mii de persoane au ieșit în stradă la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, dar și a procurorului general. Se întâmplă după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească implicarea unui membru al guvernului său într-un caz de corupţie.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cel mai mare producător de ulei vegetal de la noi din țară şi-a sistat activitatea. /Ani grei de închisoare pentru liderul organizaţiei criminale „Machena”. Acesta va face peste douăzeci de ani de pușcărie, pentru că a comandat asasinarea unei autorități criminale rivale. /Proiectul de hotărâre a fost aprobat astăzi, de Guvern. Acum pensia minimă constituie 2 mii 778 lei.

/ULTIMA ORĂ/ Tânăra de 19 ani, dispărută la Orhei, ar fi fost găsită moartă. Poliția a căutat-o timp de opt zile
/ULTIMA ORĂ/ Tânăra de 19 ani, dispărută la Orhei, ar fi fost găsită moartă. Poliția a căutat-o timp de opt zile
Sprijină jurnalismul de calitate! Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit către TV8
Sprijină jurnalismul de calitate! Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit către TV8
/VIDEO/ Documentar TV8: Foametea din Basarabia 1946-1947. Amintiri cutremurătoare ale supraviețuitorilor: „Se mâncau unul pe altul”
/VIDEO/ Documentar TV8: Foametea din Basarabia 1946-1947. Amintiri cutremurătoare ale supraviețuitorilor: „Se mâncau unul pe altul”
/EXCLUSIV/ Bărbatul suspect în cazul morții Anei-Maria, adus de poliție acasă. Ce analizează oamenii legii
/EXCLUSIV/ Bărbatul suspect în cazul morții Anei-Maria, adus de poliție acasă. Ce analizează oamenii legii
/VIDEO/ Lacrimi și durere la Susleni: Zeci de oameni au venit să o conducă pe Ana-Maria  pe ultimul drum
/VIDEO/ Lacrimi și durere la Susleni: Zeci de oameni au venit să o conducă pe Ana-Maria pe ultimul drum

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram