Război în Ucraina, ziua 221: Mesaj optimist de la Zelenski, cadou din Germania și convoi atacat. UE: "Rusia e pe cale să piardă"

Sci-Tech&Media

/VIDEO/ NASA lansează cea mai puternică rachetă construită vreodată. Ce înseamnă misiunea Artemis 1

Foto: digi24
29 august 2022, ora 14:17
Distribuie:

NASA lansează prima rachetă din programul Artemis care în câțiva ani va readuce astronauți pe suprafața Lunii, după 50 de ani de pauză. Capsula Orion, fără oameni la bord, va ajunge în câteva zile în apropierea Lunii și misiunea va dura 42 de zile. Artemis este un program ce ar putea ajunge să coste aproape 100 miliarde dolari, iar primul mare pas se face în orele următoare, scrie hotnews.

Lansarea va avea loc undeva între orele 15.33 și 17.33, NASA anunțând o „fereastră” de două ore

În mai 2019, șeful de atunci al NASA anunța că misiunea de a readuce oameni pe Lună se va numi Artemis, zeița care, conform mitologiei, îi era soră geamănă zeului grec Apollo. Semnificația este una deosebită: Apollo a fost programul care ducea pentru prima oară oamenii pe Lună, acum peste 50 de ani. Artemis îi va readuce pe oameni pe Lună, ideea fiind ca de data aceasta oamenii să ajungă să construiască o bază lunară, după 2030.

Este tare lung drumul până acolo. În 2012 se estima că racheta SLS poate fi construită cu șase miliarde de dolari, dar până în prezent deja au fost cheltuiți peste 23 miliarde și racheta este la prima lansare. Tot acum zece ani se estima că o lansare poate costa 500 milioane dolari, dar cele mai recente estimări indică peste 4 miliarde/lansare.Acum un deceniu, cei mai optimiști credeau că racheta poate fi lansată în 2017.

Este un program scump, cu un audit ce estima cheltuieli de 93 miliarde dolari din 2012 până în 2025, anul în care patru americani ar trebui să pășească în zona polului sud Lunar, ca parte a misiunii Artemis III. Cel devreme în mai 2024 capsula Orion ar trebui să ducă câțiva astronauți într-o misiune în jurul Lunii, fără aselenizre însă. Calendarul se va schimba cel mai probabil, fiindcă multe probleme tehnice apar și multe chestiuni sunt în întârziere.

NASA refolosește elemente importante

Artemis este un program scump și întârziat, dar este tare bine că există, că a obținut finanțare și că va duce oameni pe Lună pentru prima oară după 1972. NASA este o instituție schimbată, chiar dacă funcționează tot în pași mici și tot cu multă prudență. NASA este mai eficientă decât acum un deceniu și a înțeles că este vital să lucreze cu companii private precum SpaceX și Blue Origin, și nu doar cu marile concerne aeronautice. Totuși, la SLS diverse elemente au fost construite de companiile mari: Boeing, Aerojet Rocketdyne, Northrop Grumman și United Launch Alliance (joint venture între Lockheed Martin și Boeing).

Apoi, trebuie spus că motoarele de pe racheta SLS care este lansată luni fac parte din inventarul NASA și în trecut au propulsat navete spațiale. Exact aceste motoare au mai fost folosite la zboruri ale navetelor spațiale în trecut (în total peste 20 de zboruri) dar, din păcate, în misiunea Artemis motoarele nu vor mai recuperate, ci vor ajunge în oceanul Pacific după ce combustibilul primei trepte se va fi terminat.

Racheta SLS are patru motoare RS-25 și două boostere auxiliare. Rezervoarele treptei principale vor conține în total 3,3 milioane de litri de hidrogen lichid și oxigen lichid.

Nici capsula Orion nu este nouă: a fost construită cu aproape 20 de ani în urmă, dar anularea programului Constellation, în 2010, a însemnat că Orion nu avea cum să mai ajungă în spațiu. După o serie de modificări, Orion va ajunge în spațiu și va fi esențială pentru programul Artemis, cu condiția ca ea să fie recuperată cu succes și deci să ajungă cu bine în apele oceanului.

În capsulă nu vor fi oameni, ci trei manechine: Helga, Zohar și Commander Moonikin Campos, pe două dintre manechine fiind montate modele din plastic ale unor organe umane, scopul fiind să se măsoare ce efecte are radiația din spațiu asupra viitorilor astronauți.

Orion ar trebui să se desprindă când racheta SLS ajunge la 3.700 km de Terra și propulsoarele o vor purta în misiunea din jurul Lunii, urmând ca Orion să parcurgă 2 milioane de km în 42 de zile și să ajungă la 100 km de suprafața lunară. Revenirea este programată pe 10 octombrie, în apele oceanului Pacific.

Orion și ce se întâmplă imediat după lansare

Pe 3 septembrie Orion va atinge cel mai apropiat punct față de suprafața lunară (100 km altitudine) iar pe 8 septembrie va atinge cel mai îndepărtat punct în care a ajuns o navetă spațială construită pentru a transporta și oameni (peste 450.000 km de Terra, depășind un record stabilit de Apollo 13 în aprilie 1970. Luna se găsește la 384.000 km de Terra, iar Orion va atinge un punct maxim aflat la 64.000 km depărtare de Lună.

Din treapta superioară a SLS vor fi lansați și 10 sateliți de mici dimensiuni, așa-numiți „cubesats”, care să studieze Luna și împrejurimile.

Orion nu poate aseleniza, dar va fi folosită și în misiunea Artemis III care va readuce oamenii pe suprafața Lunii, în 2025 sau mai târziu. Orion îi va duce pe astronauți pe orbita lunară, în zona polului sud, iar ei vor ajunge pe suprafața lunii după ce se vor îmbarca într-o capsulă ce va fi construită de SpaceX.

Un mare avantaj este faptul că Orion este proiectată pentru a putea face față și unei reveniri în atmosfera Pământului de pe o traiectorie interplanetară (unde viteza este mai mare decât în cazul revenirii de pe orbita Lunii), ceea ce înseamnă că NASA va putea folosi această capsulă și pentru viitoare misiuni spre și dinspre Marte.

Pe 29 august, la două minute și 12 secunde de la lansare, boosterele auxiliare se desprind și cad în ocean. La opt minute de la lansare, treapta principală a rachetei, de culoarea portocalie, se va desprinde. Orion va fi atunci pe orbita terestră, iar de ea va fi încă atașată treapta superioară a rachetei.

Se vor deschide panourile solare ale Orion, va urma o orbită terestră, iar treapta superioară va plasa Orion pe traiectoria corectă către Lună și se va desprinde de capsulă la două ore de la momentul lansării. Cu aproximativ o jumătate de oră înainte de acel moment, Orion va atinge o viteză de peste 35.000 km/h.

Călătoria înapoi către Terra va începe în 3 octombrie, dar punctul de maximă distanță față de Pământ va fi atins pe 24 septembrie. La revenirea în atmosferă Orion va atinge o viteză maximă de peste 39.000 km la o altitudine de peste 130 km. Se va putea vedea și dacă scutul termic rezistă perfect la temperaturile de câteva mii de grade, la reintrarea în atmosferă și apoi va trebui ca cele trei parașute speciale să se deschidă.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

Sci-Tech&Media

/VIDEO/ Momentul în care o navă spațială a deviat un asteroid. NASA: „Acum pământenii pot dormi liniștiți”

27 septembrie 2022, ora 10:42
Distribuie:

Un vehicul spaţial al NASA s-a prăbuşit în mod intenţionat pe suprafaţa unui asteroid, pentru a-i devia traiectoria, în cursul unei misiuni de testare fără precedent, care ar trebui să permită omenirii să înveţe cum să se protejeze de o potenţială ameninţare viitoare, scrie AFP, citat de b1tv.

Am intrat într-o nouă eră, în care avem potenţial capacitatea de a ne proteja de un impact periculos de asteroizi. Vehiculul, mai mic decât o maşină, s-a proiectat cu o viteză de peste 20.000 de kilometri pe oră pe ţinta sa, atinsă la ora programată (23.14 GMT).

Echipele NASA, reunite la centrul de control al misiunii în Maryland, Statele Unite, au explodat de bucurie în momentul ciocnirii.

Cu câteva minute înainte, asteroidul Dimorphos, situat la aproximativ 11 milioane de kilometri de Terra, a crescut treptat în imaginile spectaculoase transmise în direct de navă. S-au putut distinge clar pietricelele de pe suprafaţa sa gri, chiar înainte ca filmarea să se oprească în momentul exploziei.

„Am intrat într-o nouă eră, în care avem potenţial capacitatea de a ne proteja de un impact periculos de asteroizi”, a declarat Lori Glaze, director de ştiinţe planetare la NASA.

Dimorphos are aproximativ 160 de metri în diametru şi nu reprezintă nicio ameninţare pentru planeta noastră.

Este de fapt satelitul unui asteroid mai mare, Didymos, în jurul căruia a efectuat până în prezent o rotaţie completă în 11 ore şi 55 de minute. NASA caută să reducă orbita lui Dimorphos cu 10 minute, adică să îl apropie de Didymos.

Va dura de la câteva zile până la câteva săptămâni înainte ca oamenii de ştiinţă să poată confirma că traiectoria asteroidului a fost într-adevăr modificată.

O vor face cu ajutorul telescoapelor de pe Terra, observând variaţia de strălucire luminoasă atunci când micul asteroid va trece prin faţa asteroidului mai mare.

Dacă obiectivul rămâne modest în comparaţie cu scenariile de dezastru ale filmelor ştiinţifico-fantastice precum Armageddon, această misiune de „apărare planetară”, numită DART (săgeată, în limba engleză), este prima care testează o astfel de tehnică.

Aceasta permite NASA să se antreneze în cazul în care un asteroid ameninţă să lovească Terra într-o zi.
„Cred că acum pământenii pot dormi liniştiţi, aşa cum voi face eu”, a spus Elena Adams, inginer al misiunii.Nava a călătorit zece luni de la decolarea în California.

Pentru a atinge o ţintă atât de mică, vehiculul spaţial s-a îndreptat în zbor autonom în ultimele patru ore, la fel ca o rachetă autoghidată. La trei minute după impact, un satelit de mărimea unei cutii de pantofi, denumit LICIACube şi eliberat cu câteva ore mai devreme de la bordul sondei DART, urma să treacă la 55 de kilometri distanţă de asteroid pentru a fotografia urmările impactului.

Toate aceste acțiuni au fost realizate pentru a înţelege mai bine compoziţia lui Dimorphos, reprezentativ pentru o populaţie de asteroizi destul de comuni, şi deci de a măsura efectului exact pe care această tehnică – numită impact cinetic – îl poate avea asupra lor.

Doar 40% dintre asteroizii ce măsoară peste 140 de metri în diametru – sunt cunoscuți

Aproape 30.000 de asteroizi de toate mărimile au fost catalogaţi în proximitatea Terrei (denumiţi geocrucişători, întrucât orbita lor se intersectează cu cea a Pământului).

În prezent, niciunul dintre aceşti asteroizi cunoscuţi nu ameninţă planeta noastră în următorii 100 de ani. Cu excepţia faptului că nu toţi sunt cunoscuţi încă.

Aproape toţi dintre cei care au diametre de peste 1 kilometru au fost depistaţi deja, afirmă oamenii de ştiinţă. Însă ei spun totodată că, pentru moment, sunt cunoscuţi doar 40% dintre asteroizii ce măsoară peste 140 de metri în diametru – care sunt capabili să distrugă regiuni întregi de pe Terra.

„Cea mai importantă sarcină a noastră este să îi găsim” pe cei care lipsesc, a spus Lindley Johnson, agent de apărare planetară în cadrul NASA. Cu cât sunt detectaţi mai devreme, cu atât experţii vor avea mai mult timp pentru a pune în aplicare un mijloc de a se apăra împotriva lor.

Misiunea DART este un prim pas crucial în această direcţie, potrivit lui Lindley Johnson:
„Aceasta este o perioadă foarte entuziasmantă (…) pentru istoria spaţială, şi chiar pentru istoria umanităţii”.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Un asteroid care a căzut pe Pământ ar fi putut declanșa cel de-Al Treilea Război Mondial

17 martie 2022, 16:03

Un asteroid rar din metal care valorează de 70.000 de ori economia globală, surprins de NASA

29 octombrie 2020, 17:10

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram