Normele de alimentare pentru pacienții instituțiilor cu profil pediatric și pachetul alimentar pentru donatorii de sânge vor fi majorate cu 25%. Cabinetul de Miniștri a aprobat în cadrul ședinței de Guvern, majorarea normelor de asigurare cu produse alimentare a pacienților în următoarele instituții publice bugetare cu profil pediatric din subordinea ministerului Sănătății:
- Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii, Chișinău;
- Centrul de Plasament și Reabilitare pentru Copii de Vârstă Fragedă, Chișinău;
- Centrul de Plasament Temporar și Reabilitare pentru Copii, Bălti;
- Centrul de Recuperare pentru Copii, Ceadîr-Lunga;
- Centrul Ftiziopneumologic de Reabilitare pentru Copii, Cornești;
- Centrul Ftiziopneumologic de Reabilitare pentru Copii, Tîrnova;
- Centrul de Reabilitare pentru Copii „Sergheevca”, Ucraina.
Totodată, în aceeași măsură, se va majora și pachetul alimentar pentru donatorii care oferă sânge și componente sangvine în mod neremunerat la Centrul Național de Transfuzie a Sângelui.
Modificările țin doar de instituțiile cu finanțare de la bugetul de stat, a căror alimentare este aprobată prin tarife fixe. Prevederile nu se referă la alimentarea pacienților din instituțiile medico-sanitare publice, încadrate în sistemul de Asigurări Obligatorii de Asistență Medicală, a căror alimentare nu este reglementată prin tarife stricte.
Majorarea normelor de cheltuieli cu 25% a reieșit din nivelul cumulativ al indicelui prețurilor de consum (IPC).
TV8.md reamintește că, anterior Ministerul Sănătății a cerut mai mulți bani pentru alimentația pacienților din spitale.
„Normele de cheltuieli aprobate pentru alimentarea bolnavilor nu corespund realităților, nici pe aproape nu acoperă cheltuielile real suportate pentru produsele alimentare de către instituțiile publice finanţate de la bugetul de stat. Normele respective nu au fost revizuite din anul 2018, timp în care prețurile la produsele alimentare au înregistrat majorări semnificative”, se arată în proiectul de hotărâre de Guvern.
Printre argumentele Ministerului Sănătății sunt că pâinea de secară s-a scumpit cu 243%, pâinea albă cu 165%, iar crupele cu 123%. Fructele s-au scumpit cu 100%, iar legumele cu 25%.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md