Compania „Horus Energy” nu este responsabilă de avaria din data de 11 noiembrie 2022 la blocul energetic nr. 3 din cadrul Centralei Electrice cu Termoficare nr.2, Sursa I. Declarația a fost făcută de reprezentatul pentru Dezvoltare al grupului de companii Horus, Mihai Godea, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a precizat că atacurile pe tema avariei recente la „Termoelectrica” ar fi o parte a luptei politice între diferite grupuri din PAS.
Reprezentatul companiei a precizat că se va adresa conducerii țării, inclusiv președintelui PAS, Igor Grosu să-și rezolve problemele interne de partid, fără a afecta activitatea sectorului termoenergetic”.
Mihai Godea a anunțat că grupul de companii pe care-l reprezintă se va adresa cu o scrisoare deschisă conducerii supreme a țării, în care va avertiza că specialiștii lor se vor retrage de la „Termoelectrica” dacă vor continua implicarea companiilor „în războiul lor intern”.
„Tot tărăboiul asta s-a început din primăvara, în care compania Horus a fost implicată fără voie în politică. Noi nu am fost, nu suntem și nu vrem să fim parte a acestui joc politic. Mă adresez domnului președintele a partidului de guvernământ Igor Grosu să-și rezolve problemele interne de partid, fără a afecta activitatea sectorului termoenergetic. Noi nu vom fi implicați în politică”, a menționat Mihai Godea.
Directorul tehnic al companiei „Horus Energy” a venit cu unele precizări legate de reparația blocului.
„Vreau să spun că în procesul lucrărilor de reparare capitată care a făcut obiectul caietului de sarcini, grupul companiei Horus a executat în totalitate acest volum. Ce ține de partea incidentului, acesta nu face parte a volumului executat de compania Horus, noi facem reparație la un bloc care are un termen de exploatare de peste 40 de ani, de care ne conducem de anumite instrucțiuni din anii 1980.
Să spunem mulțumesc că suntem cu aceste blocuri, că altele nu le avem...() Incidente din astea am avut și anul trecut, dar și în anii precedenți, care au durat de la 15-18 zile. Acum incidentul este produs din uzura fizică a blocului, compania Horus nu este responsabilă de întregul volum de lucru pentru pornirea unui bloc. Am făcut ceea ce am putut ca să aducem blocul în funcționare. Ce ține de caietul de sarcini compania Horus și-a executat toate funcțiile și sarcinile atribuite ”, a spus Mihai Pasecinic.
Potrivit șefei Departamentului Juridic a companiei „Horus Energy”, Alesea Gotînjanu, o comisie de anchetă din cadrul companiei Termoelectrica investighează cauza avariei, iar pe acest caz au fost inițiate trei cauze penale. Totodată, din materialele care au fost verificate, din documentele tehnice, din explicațiile martorilor și colaboratorilor Horus care au prezenți în perioada executării lucrărilor s-a constatat nevinovăția companiei Horus.
„Conform contractului semnat la data de 27 iunie 2022, termenul de garanție pentru lucrările executate este de 24 de luni din data recepției finale a acestor lucrări. Lucrările sunt divizate pe cinci compartimente, nu doar generatorul. Reparația capitală a generatorului este doar o parte din volumul contractat. Actualmente la data de 22 octombrie a fost semnat actul de recepție finală a volumului de lucrări executat.
De facto, garanția deja se scurge în data de 24 octombrie, dar nu a avut loc execuția unuia dintre compartimente, deci nu avut loc punerea în funcțiune, sau pornirea generatorului la parametri minim acceptabili timp de 72 de ore. În momentul când a fost anclanșat generatorul peste o perioadă s-a produs incidentul care a dus la stoparea întregului bloc energetic numărul 3. Este o situație atipică care nu este prevăzută în contract, dar este prevăzută de legislația R. Moldova în vigoare.
Din materialele care au fost verificate, din documentele tehnice, din explicațiile martorilor și colaboratorilor Horus care au prezenți în perioada executării lucrărilor s-a constatat nevinovăția companiei Horus”, a relatat șefa Departamentului Juridic a companiei „Horus Energy”, Alesea Gotînjanu.
TV8.md reamintește că președintele Platformei DA, Dinu Plîngău a depus un denunț la Procuratura Generală privind investigarea modului în care compania Horus a obținut dreptul de a repara blocul energetic 3 al întreprinderii Termoelectrica. Potrivit politicianului, Republica Moldova suportă pierderi zilnice de milioane de lei din cauza avariei de la Termoelectrica, întrucât deficitul de energie electrică impune achiziții de pe piața externă la un preț de 5 ori mai mare.
Președintele formațiuni a precizat că există o bănuială rezonabilă că reprezentanții Horus au fost favorizați nu doar de către conducerea Termoelectrica, ci și de către demnitari din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Totodată, Termoelectrica S.A. a precizat miercuri, 28 noiembrie, în cadrul unui comunicat care este cauza incidentului din data de 11 noiembrie 2022 la blocul energetic nr. 3 din cadrul Centralei Electrice cu Termoficare nr.2, Sursa I.
Potrivit instituției, avaria a fost provocată de o defecțiune la sistemul de răcire. În prezent, pentru punerea în funcțiune cât mai curând posibil a blocului energetic sunt efectuate lucrări de reparație.
Anterior, vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că în cazul avariei de la Termoelectrica a fost inițiată o anchetă internă, creată din experți ai întreprinderii și o anchetă externă, din care fac parte și reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate.