Războiul din Ucraina continuă și in ziua 219 de la începutul invaziei ordonate de Vladimir Putin. Rusia a recunoscut independența regiunilor Herson și Zaporojie, se arată în decretele președintelui rus Vladimir Putin publicate vineri pe portalul oficial de informații juridice al Rusiei. Ulterior, în a doua parte a zilei, Putin a semnat pentru anexarea Hersonului, Zaporojiei, Doneţkului şi Luganskului la Federația Rusă. Într-o scenă bizară, Vladimir Putin și liderii celor patru teritorii anexate și-au strâns mâinile în sala de ceremonii de la Kremlin, după semnarea decretelor de anexare a celor patru regiuni ucrainene. Ucraina a anunţat că va continua să lupte pentru eliberarea acestor teritorii.
UPDATE SUA au dovezi că dronele iraniene pe care Rusia le folosește în conflictul aflat în desfășurare din Ucraina au avut „numeroase eșecuri” pe câmpul de luptă, a declarat subsecretarul adjunct al Apărării pentru Politică la Departamentul Apărări, relatează CNN.
UPDATE Agenții militari ai NATO din Marea Baltică și Marea Nordului strâng informații pentru a ajuta la investigarea exploziilor din apropierea conductelor Nord Stream 1 și 2 la începutul acestei săptămâni, potrivit secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează CNN.
UPDATE Statele Unite au impus vineri sancțiuni Rusiei după ce Putin a semnat decrete pentru anexarea unor regiuni ucrainene, vizând sute de oameni și companii, inclusiv cei din complexul militar-industrial al Rusiei și parlamentari. Președintele american Joe Biden a condamnat încercarea „frauduloasă” a Rusiei de a anexa teritoriul suveran al Ucrainei, relatează Reuters.
UPDATE Autoritățile din Tuva, regiunea natală a ministrului rus al Apărării Serghei Șoigu, vor distribui o oaie, doi saci de cartofi și varză familiilor bărbaților mobilizați pentru războiul din Ucraina.
UPDATE Acțiunile recente ale Rusiei constituie cea mai gravă escaladare a conflictului din Ucraina de la începutul invaziei încoace, a declarat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
UPDATE Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat vineri că Kievul este pregătit pentru discuții cu Moscova, dar cu un alt președinte rus decât Vladimir Putin. „Suntem pregătiți pentru dialog cu Rusia, dar cu un alt președinte rus”, a spus el într-o adresă video postată pe canalul său Telegram, potrivit Tass.
UPDATE Autoritățile impuse de Rusia în regiunea ucraineană Herson au anunțat vineri, 30 septembrie, că viceguvernatorul Alexei Katerinicev, numit de Moscova, a fost ucis într-un atac ucrainean cu rachete, relatează CNN.
UPDATE Oficialii americani s-au răzgândit. Ar putea livra tancuri M1 Abrams către ucraineni după ce, iniţial, le-au respins cererile. Discuţiile privind livrarea tancurile americane puternice precum M1 Abrams pentru armata ucraineană sunt „pe masă” după contraofensiva de succes a Ucrainei în est, notează Mediafax.
UPDATE Comisia Europeană a prezentat vineri propuneri pentru ca statele membre ale UE să înăsprească şi mai mult restricţiile privind vizele pentru cetăţenii ruşi, relatează CNN.
UPDATE Consiliul European a adoptat vineri o declarație comună prin care „respinge ferm și condamnă fără echivoc anexarea ilegală de către Rusia a regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson”.
UPDATE Angajații Ministerului rus al Afacerilor Interne au primit interdicția de a călători în străinătate. Decretul privind interzicerea călătoriei a fost semnat de ministrul de Interne Vladimir Kolokoltsev, a informat Nexta vineri, 30 septembrie, pe Twitter. De asemenea, toți polițiștii care au acces la secrete de stat au primit ordin să predea pașapoartele.
UPDATE Nu există nicio ţară din Alianţa Atlantică care să beneficieze mai mult de invazia lansată de Vladimir Putin împotriva Ucrainei şi de războiul economic declanşat împotriva Uniunii Europene decât Norvegia. Fiecare abuz al lui Putin, fiecare şantaj asupra energiei, fiecare acţiune concepută de Kremlin pentru a genera nesiguranţă şi a creşte preţul gazelor sau petrolului, tot ceea ce a venit de la Moscova în ultimul an, generează dividende tot mai mari pentru Norvegia, cel mai mare producător de hidrocarburi din Europa de Vest, scrie Mediafax.
UPDATE Președintele Klaus Iohannis afirmă că Uniunea Europeană, inclusiv România, „nu va recunoaște niciodată referendumurile ilegale orchestrate de Rusia” și anunță continuarea sprijinului militar pentru Ucraina.
UPDATE Anexarea unor teritorii ucrainene de către Rusia „nu are nicio valoare juridică și politică”, a declarat vineri Giorgia Meloni, care se așteaptă să fie numită prim-ministru al Italiei luna viitoare. Într-o declarație, dna Meloni a afirmat că președintele rus Vladimir Putin „își demonstrează încă o dată viziunea sa neo-imperialistă în stil sovietic, care amenință securitatea întregului continent european”, și a îndemnat la unitatea occidentală în fața acțiunilor Moscovei, notează Rador.
UPDATE Au apărut primele reacții după semnarea documentelor de anexare a teritoriilor Ucrainei la Rusia, de către Vladimir Putin. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că „anexarea ilegală proclamată de Putin nu va schimba nimic”.
UPDATE La originea celor patru scurgeri de gaze din conductele Nord Stream din Marea Baltică se află explozii submarine echivalând cu „sute de kilograme” de TNT (trinitrotoluen), a indicat vineri un raport oficial al Suediei şi Danemarcei, transmis Naţiunilor Unite, relatează AFP, potrivit Agerpres.
UPDATE Ucraina va depune astăzi cererea de aderare la NATO în regim de urgență. Anunțul a fost făcut de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, la finalul ședinței Consiliului de Securitate. „De facto, noi am parcurs drumul către NATO. De facto, am dovedit deja compatibilitate cu standardele Alianţei Nord-Atlantice. Ele sunt reale pentru Ucraina. Sunt reale pe câmpul de luptă şi în fiecare aspect al interacţiunilor noastre. Avem încredere unii în alţii, ne ajutăm şi ne apărăm. Aceasta este Alianţa Nord-Atlantica. De facto”, a declarat Zelenski, citat de Ukrainska Pravda.
UPDATE Speculaţiile că Kremlinul ar putea folosi armele nucleare în lupta pentru teritoriile anexate de Rusia de la Ucraina doar răspândesc frica, afirmă Moscova, relatează vineri DPA.
UPDATE Bloggerul pro-război cu numele Vladlen Tatarski s-a filmat în Sala Mare a Kremlinului, adaugând un comentariu odios după discursul lui Putin: „Îi vom cuceri pe toți, îi vom ucide pe toți, vom jefui pe oricine avem nevoie și totul va fi așa cum ne place”, a spus Tatarski în discursul live de pe canalul personal de social media.
UPDATE Guvernul regional din Tuva, sudul țării, oferă câte o oaie vie familiei fiecărui soldat mobilizat, a anunțat Novaia Gazeta Europe, care citează portalul oficial al republicii. „Administrațiile districtelor municipale au început să îndeplinească instrucțiunile șefului republicii, Vladislav Hovalig, de a acorda familiilor rezerviștilor asistență prioritară sub formă de oi vii și transport de cărbune”, a transmis serviciul de presă al administrației, notează Libertatea.
UPDATE Ministrul Sănătăţii din România, Alexandru Rafila, spune că este „un comportament responsabil al fiecărui cetățean” să aibă acasă pastile de iodură de potasiu, mai ales „în contextul complicat al conflictului din Ucraina”.
UPDATE Din cauza deteriorării conductelor de gaz Nord Stream din Marea Baltică, o cantitate enormă de gaz metan a fost eliberată în atmosferă, potrivit unui raport ICOS.
UPDATE Liderul cecen Ramzan Kadîrov ar fi izbucnit în plâns în timpul discursului preşedintelui rus Vladimir Putin la ceremonia de semnare a acordurilor privind anexarea teritoriilor ucrainene ocupate, relatează agenţia rusă Ria Novosti.
UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a catalogat pe liderii ruşi drept ”terorişti” şi ”scursuri însetate de sânge” după bombardarea unei coloane de civili care aşteptau să primească ajutor umanitar, la Zaporojie, soldată cu cel puţin 25 de morţi şi 50 de răniţi, vineri, ziua prevăzută de Moscova a anexării a patru regiuni ucrainene, relatează AFP.
UPDATE În timp ce Rusia pregătește ceremonia de anexare a regiunilor ocupate din Ucraina, autoritățile de la Kiev pun la cale un plan de eliberare a Donețkului! Președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit vineri, 30 septembrie, la prânz cu liderii militari ai țării, alături de care a creionat viitoarea ofensivă pe frontul din Donbas.
UPDATE Președintele Rusiei, Vladimir Putin, acuză oficial SUA de distrugerea gazoductului Nord Stream 1.
UPDATE Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat, vineri, naţiunile occidentale, în discursul rostit cu ocazia anexării a patru regiuni din sud-estul Ucrainei, că vrea să destrame Rusia şi să formeze naţiuni mai mici, liderul de la Kremlin denunţând "ordinea mondială unipolară" dominată de Statele Unite.
UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a anunțat anexarea regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, vineri, într-o ceremonie desfășurată la Kremlin, și susține că aceasta este „voința a milioane de cetățeni”.
UPDATE Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a confirmat pentru CNN că Moscova va recunoaşte drept teritoriu al Rusiei regiunile Doneţk şi Lugansk cu graniţele declarate încă din anul 2014. Între timp, forţele armate ucrainene deţin controlul în aproximativ 40% din teritoriul regiunii Doneţk.
UPDATE În cazul în care concernul rus Gazprom va sista livrarea de gaze naturale, Uniunea Europeană va ajuta Republica Moldova să primească volumul necesar de gaze, la un preț rezonabil, a declarat comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn. La rândul său, șefa statului a reamintit că R. Moldova are rezerve de gaze pentru câteva săptămâni.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar putea deveni laureat al Premiului Nobel pentru Pace. În momentul de faţă, el este favorit și ocupă o poziție înaltă în listele caselor de pariuri, relatează RBC-Ucraina cu referire la Reuters. Potrivit lui Mihailo Podoliak, consilier al șefului Cancelariei Președintelui Ucrainei, premiul ar însemna că Zelenski ”și-a asumat întreaga responsabilitate în cel mai periculos moment”.
UPDATE Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a asigurat vineri că ţara sa nu va lupta în Ucraina, pe fondul unor informaţii despre posibilă trimitere a zeci de mii de soldaţi în zone de luptă.
UPDATE Președintele Dumei de Stat a Rusiei, Viaceslav Volodin, a afirmat că președintele rus Vladimir Putin a notificat Duma de Stat cu privire la propunerile autoproclamatelor republici populare Luhansk şi Doneţk, regiunilor Zaporijjia și Herson de a le accepta în componenţa Federației Ruse.
UPDATE Fostul comisar european și fost consilier prezidențial Leonard Orban spune că anexarea teritoriilor din Ucraina ocupate de către Rusia ”din punctul de vedere al Federației Ruse, e o schimbare majoră, chiar dacă aceste referendumuri organizate în cele patru regiuni nu vor fi recunoscute de nici o țară din lume, practic, aceste regiuni vor intra în componența Federației Ruse, iar răspunsul militar al Federației Ruse față de atacurile Ucrainei care încearcă să-și recupereze teritoriile pierdute va fi mult-mult mai dur, inclusiv armele nucleare vor putea fi utilizate, pe baza doctrinei militare a Federației Ruse”, notează RFI.
UPDATE Ucrainenii au declarat că au cucerit satul Yampil din estul regiunii Doneţk, un obiectiv semnificativ în eforturile lor de a încercui forţele ruse şi pro-ruse din oraşul Lyman. „Iampil este al nostru", a declarat un soldat aflat în faţa unei clădiri cu un semn pe care scrie „Complexul şcolar Iampil". Canalele pro-ruse de pe Telegram au descris situaţia ca fiind sumbră pentru cei aproximativ 2.000 de soldaţi rămaşi în zonă. Un canal cu peste 800.000 de abonaţi a anunţat vineri că forţele armate ruseşti „s-au retras din Yampil la Liman".
UPDATE Forţe ruse au fost ”parţial încercuite” în oraşul strategic Lîman, în estul Ucrainei, recunoaşte liderul separatist din Doneţk Denis Puşilin vineri, ziua anexării prevăzute de Moscova a patru regiuni ucrainene, relatează AFP, scrie News.ro.
UPDATE Amenințările nucleare ale lui Putin sunt menite să manipuleze incertitudinea globală și să semene confuzie – și funcționează, spun experții.
UPDATE Ukrainska Pravda, TSN și alte site-uri de știri din Ucraina au preluat imaginile făcute de procuratura din Dnipro, oraș în care rușii au lovit cu o rachetă casa unor civili. Au murit patru persoane, iar animalul de companie, în stare de șoc, a rămas nemișcat în mijlocul dărâmăturilor.
UPDATE Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe ruse şi important susţinător al preşedintelui Vladimir Putin, se află în izolare, bolnav la pat, după ce a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat vineri serviciul său de presă, potrivit AFP şi Reuters.
UPDATE O persoană a murit și zeci de autobuze au fost distruse în urma unui atac cu rachete la Dnipro, anunță oficialii ucraineni, potrivit CNN.
UPDATE Ministrul polonez de Externe spune că, în cazul utilizării armelor nucleare tactice de către Rusia în Ucraina, „lumea va răspunde ferm” și nu exclude o intervenție militară din partea NATO. „Într-o astfel de situație, răspunsul țărilor NATO ar fi probabil cel prezentat de șeful Consiliului Național de Securitate al Statelor Unite, Jake Sullivan. S-ar reduce la un răspuns convențional în Ucraina”, a explicat ministrul, potrivit presei poloneze.
UPDATE Tribunalul Frunzensk din Sankt Petersburg a înregistrat primul proces în oraș pentru a contesta o decizie a comisiei de mobilizare, a informat vineri Serviciul de presă al instanțelor orașului.
UPDATE Adjunctul șefului administrației din regiunea Herson (administraţie desemantă de Rusia, după ocuparea teritoriilor din Ucraina, n.r.) Katerinicev a decedat, din cauza unui atac al Forțelor Armate ale Ucrainei.
UPDATE Comandantul Wagner, Alexei Nagin, 41 de ani, supranumit „Terek”, a fost ucis în districtul Bakhmut din regiunea Donețk, informează site-ul postului ucrainean TSN, care citează canalul de Telegram al comunității de investigații NapalmIndorm.
UPDATE Ruşii infectaţi cu HIV primesc citaţii de mobilizare pentru război, scrie Novaia Gazeta. Şeful grupului Agora pentru drepturile omului a anunţat că mai mulţi seropozitivi l-au contactat după ce au primit înştiinţările că trebuie să se mobilizeze, potrivit Antena3.
UPDATE Fostul cancelar german, Angela Merkel, care și-a încheiat mandatul cu două luni înaintea începerii războiului din Ucraina, nu a făcut prea multe declarații publice de atunci. Dar acum ea a vorbit la inaugurarea Fundației Helmut Kohl, avertizând că trebuie să luăm în serios cuvintele lui Vladimir Putin legate de amenințările nucleare, acest lucru fiind ”un semn de înțelepciune politică”.
UPDATE Departamentul Apărării din SUA face demersuri pentru a crea un comandament cu sediul în Germania care să se ocupe de coordonarea ajutorului militar destinat Kievului şi de antrenarea militarilor ucraineni, a informat joi cotidianul american The New York Times, citat de EFE.
UPDATE Scurgerile de metan provocate de daunele produse la conductele Nord Stream 1 și 2 care trec pe sub Marea Baltică vor reprezenta cea mai mare explozie a gazelor cu efect de seră măsurată până acum, ceea ce stârnește noi temeri cu privire la efectele ulterioare ale incidentului asupra crizei climatice, notează Al Jazeera, potrivit Digi24.
UPDATE Statele Unite și țările din flancul estic testează capacitatea de răspuns rapid cu ajutorul sistemelor de artilerie HIMARS, care au avut un succes major în războiul din Ucraina. Două sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate M142 (HIMARS) au fost desfășurate prin inserție aeriană rapidă de către forțele combinate care au lucrat alături de Armata SUA din Europa și Africa pentru a demonstra capacitățile de deplasare ale sistemelor de rachete în locații din Adazi și Liepaja, Letonia, în perioada 26-27 septembrie 2022.
UPDATE Scurgerile de gaz și avariile la conductele Nord Stream 1 și 2 sunt, foarte probabil, rezultatul acțiunii unui stat, a declarat, vineri, ministrul energiei din guvernul Suediei, Khashayar Farmanbar, conform Reuters.
UPDATE Serghei Narîşkin, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), a declarat, vineri, că Moscova deţine materiale care indică faptul că Occidentul a fost implicat în scurgerile de gaze din gazoductele Nord Stream.
UPDATE SUA au învins Rusia în cursa pentru poziția de conducere a instituției ONU responsabilă pentru formularea strategiei globale de dezvoltare a internetului - o luptă geopolitică simbolică ce a avut loc într-o perioadă în care tensiunile dintre Washington și Moscova au ajuns la cote maxime și văzută ca un răspuns categoric în fața încercărilor regimurilor autoritare de a cenzura internetul.
UPDATE Oligarhul rus Oleg Deripaska, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este acuzat că a pus la cale un plan pentru ca cei doi copii ai lui să poată obține cetățenie americană. Vizat de sancțiuni americane încă din 2018, oligarhul a fost pus acuzare pentru că a complotat pentru a profita de stilul de viață american.
UPDATE Cel puțin 23 de persoane au fost ucise și alte 28 au fost rănite, după ce un convoi umanitar format din civili care deplasa în apropierea orașului Zaporojie a fost bombardat de forțele ruse, informează Meduza și Ukrinform. Şeful administraţiei militare a regiunii Zaporojie din Ucraina, Oleksandr Starukh, a declarat că atacul cu rachete asupra convoiului de mașini a fost efectuat în dimineaţa zilei de 30 septembrie de către armata rusă.
UPDATE Forţele ucrainene au cucerit întreg teritoriul oraşului Kupiansk şi au alungat trupele ruse din poziţiile de pe malul estic al râului Oskil, care desparte oraşul din nord-estul Ucrainei, relatează AFP, potrivit news.ro.
UPDATE Cotidianul "The New York Times" a publicat un articol cu presupuse conversații interceptate ale soldaților ruși implicați în războiul din Ucraina. "Ne-au dat ordin să-i ucidem pe toți cei pe care îi vedem" și "Putin este nebun. Vrea să preia Kievul, dar nu o putem face", sunt frazele, probabil rostite de soldați în conversațiile cu rudele lor din Rusia, relatate de ziarul american. "Ofensiva noastră s-a oprit. Pierdem acest război. Am pierdut jumătate de regiment" și "Când mă voi întoarce acasă, voi părăsi armata blestemată" sunt celelalte fragmente din discuții publicate, care dezvăluie frustrarea și pesimismul cu privire la progresul conflictului.
UPDATE Rusia a anunțat că studiază posibilitatea unei întâlniri față în față între negociatorii ruși și americani cu privire la un tratat de referință pentru controlul armelor nucleare.
UPDATE Un soldat ucrainean din batalionul Azov, eliberat recent în urma schimbului de prizonieri dintre Rusia și Ucraina, a postat un clip video cu secvențe din timpul luptelor care au avut loc la combinatul Azovstal din Mariupol. Imaginile dramatice arată în ce condiții au luptat soldații ucraineni care i-au ținut în loc mai bine de două luni pe ruși, deși aceștia din urmă cuceriseră orașul Mariupol în urma unei campanii extrem de violente, bombardând inclusiv clădirea teatrului, folosită ca adăpost pentru mai mult de 1.000 de civili.
UPDATE Republica Cehă urmează să primească o finanţare militară de 106 milioane de dolari de la Statele Unite, potrivit unor anunţuri făcute joi, în timp ce războiul continuă în Ucraina, relatează DPA.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Rusia ar putea evita cele mai grave consecințe ale războiului său împotriva Kievului, dar pentru a face acest lucru președintele Vladimir Putin trebuie să fie oprit, relatează Reuters și Sky News. „Au murit deja 58.500 de soldați ruși în Ucraina. Au venit să ne ucidă și au murit. Nu vi se spune acest număr. Sunteți mințiți cu privire la un presupus număr de aproximativ șase mii de morți. 58.500!”, a afirmat liderul de la Kiev. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat poporul rus să se revolte împotriva preşedintelui Vladimir Putin şi să pună capăt războiului, informează vineri agenția germană de presă DPA.
UPDATE Frontul de Est. Sursele ruse spun că joi seara ucrainenii au finalizat încercuirea zonei Liman, tăind și ultima rută de aprovizionare sau de retragere. Nu este însă clar câți soldați ruși mai sunt în Liman, raportările privind retragerea acestora fiind contradictorii sau neverificate. Acum două zile, sursele ucrainene vorbeau de trei mii de soldați ruși care s-ar fi aflat pe punctul de a fi încercuiți, dar aseară Aleksei Arestovici, consilier special al Președinției Ucrainene, a vorbit despre o posibilă retragere a două batalioane ruse și o brigadă a milițiilor separatiste, notează ISW, potrivit Biziday.
UPDATE Implicațiile unei eventuale căderi a Liman sunt destul de mult dezbătute de analiștii militari ruși, atât pentru axa de la nord de această locație spre Svatove-Kupiansk, cât și pentru direcția (est) Lisiceansk-Severodonețk. Adjunctul operațional al Statului Major General al Ucrainei, Aleksei Hromov, a declarat ieri că Divizia a 4-a de tancuri rusă a suferit pierderi semnificative în ultimele săptămâni, la Kupiansk.
UPDATE Frontul de Sud. Ieri nu au fost raportate manevre la sol ale Armatei Ucrainene în regiunea Herson, aceasta mulțumindu-se să bombardeze mai multe baze ruse. În schimb, Statul Major Ucrainean a raportat că trupele ruse au încercat să înainteze de-a lungul râului Inhuleț. Potrivit aceleiași surse, Rusia a desfășurat 2.000 de oameni, dintre cei proaspăt mobilizați, în regiunea Herson, cei mai mulți fiind din comunitatea tătară din Crimeea. Acești oameni nu au primit niciun fel de instruire, fiind trimiși direct pe front, într-o zonă în care Armata Ucraineană duce un război de uzură și de distrugere planificată a forțelor și mijloacelor tehnice ale Rusiei, notează ISW, potrivit Biziday.
UPDATE Generalul Ben Hodges, fostul comandant al trupelor americane din Europa, spune că ultimele decizii ale președintelui rus Vladimir Putin seamănă cu comportamentul lui Adolf Hitler în ultimele zile ale celui de-al Treilea Reich, când a încercat să atragă mai mulți soldați în Wehrmacht. “Comportamentul actual al lui Putin îmi amintește de Hitler, care în ultimele zile ale celui de-al Treilea Reich a forțat tineri și bătrâni să intre în Wehrmacht. Ironia destinului: Putin face ceea ce au făcut naziștii”, a spus Hodges într-un interviu pentru Bild.
UPDATE Ideea că Rusia are rezerve infinite de soldați care pot fi desfășurați este departe de realitate, a declarat George Barros de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). El a adăugat că actualul curs al războiului dovedește că lumea a supraestimat mult timp puterea armatei ruse. Scopul, a spus el, al recentului impuls de mobilizare parțială al lui Putin este doar acela de a menține actuala linie de front după toate pierderile.
UPDATE Surse politice rusești consultate de Al Jazeera spun că încercarea Rusiei de a anexa teritoriile din sudul și estul Ucrainei semnalează angajamentul Kremlinului față de ofensivă. „Nu există nicio îndoială că Rusia a trecut Rubiconul”, a declarat Konstantin Zatulin, un deputat de rang înalt în Duma de Stat din partea partidului de guvernământ Rusia Unită. Zatulin a declarat pentru Al Jazeera că recentele referendumuri de anexare au scopul de a arăta Occidentului că Rusia nu are nicio intenție de a renunța la obiectivele sale politice și militare din Ucraina, în pofida recentelor eșecuri, notează Money.
UPDATE Granița cu Georgia a fost inundată de valurile de ruși disperați să scape din țară pentru a nu fi trimiși să lupte în Ucraina. Experți în IT, ingineri și chiar și un fizician specializat în domeniul nuclear – cu toții au renunțat la locurile de muncă pe care le aveau și au părăsit Rusia ca să scape de mobilizarea lui Putin, scrie Sky News.
UPDATE Alexei Arestovici este unul dintre principalii consilieri ai preşedintelui Volodimir Zelenski. După părerea lui, războiul din Ucraina nu va dura mai mult decât până în vara 2023. El a vorbit pentru ziarul german "Bild", relatează Rador.
UPDATE Ted Galen Carpenter de la Institutul Cato din Washington, spune că Putin dorește în continuare să pună capăt rapid conflictului și că, dacă Ucraina și Occidentul s-ar arăta dispuși să negocieze, Moscova ar veni probabil la masa negocierilor, potrivit Money.
UPDATE Forțele ruse au lansat atacuri masive în principalele orașe ucrainene de pe linia frontului, joi seara. Explozii puternice urmate de incendii au fost raportate în Dnipro, Nikolaev și Odesa.
UPDATE Noi bombardamente rusești au fost lansate la Zaporojie, în această dimineață. Potrivit autorităților ucrainene, rușii au tras cu rachete la marginea orașului. Localnicii spun că au fost peste 10 explozii.
UPDATE Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) și-a reiterat "profunda îngrijorare" cu privire la exploziile repetate din apropierea centralei nucleare Zaporojie din Ucraina.
UPDATE Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a făcut joi o declaraţie în care a calificat aşa-numitele referendumuri organizate de Rusia în zonele ocupate din Ucraina ca fiind „un efort inutil de a masca ceea ce reprezintă o nouă încercare de acaparare de teritoriu”. Antony Blinken a reiterat că „Statele Unite nu recunosc şi nu vor recunoaște niciodată legitimitatea sau rezultatul simulacrelor de referendumuri, şi nici pretinsa anexare a teritoriului ucrainean la Rusia”, notează Rador.
UPDATE Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut joi liderilor fostelor state sovietice să îl ajute să creeze "o ordine mondială mult mai dreaptă" şi a afirmat că Occidentul incită la conflicte pe teritoriul lor, relatează CNN, potrivit Rador.
UPDATE În Ucraina, sirenele antiaeriene au început să sune în Odesa, oraş din sudul țării, în această noapte. La scurt timp s-au auzit mai multe explozii în zona portului la periferii, dar și în centrul orașului. Reporterii Radio România Actualități, aflați în zonă, au transmis că cel mai probabil bateriile antiaeriene au reușit să intercepteze şi să distrugă drone kamikaze sau rachete trase de militarii ruşi. La posturile TV din regiune s-au afişat mesaje prin care populaţia este îndemnată să intre în adăposturi sau subsoluri, scrie Rador.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat cu actorul american Mark Hamill, devenit celebru după ce l-a jucat pe personajul Luke Skywalker în filmul „Războiul Stelelor”, acesta din urmă devenind ambasador pentru strângerea de fonduri necesare Armatei Dronelor, notează Digi24.
UPDATE Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a organizat furnizarea de echipamente Ucrainei pentru a contribui la asigurarea securității instalațiilor nucleare din țară, se precizează într-un comunicat publicat joi de serviciul de presă al agenției.
UPDATE Preşedintele american, Joe Biden, a promis joi că nu va recunoaşte "niciodată, niciodată, niciodată" rezultatele referendumurilor "orchestrate de Rusia" în Ucraina, scrie AFP. „Aşa-zisele referendumuri au fost o parodie, o parodie absolută. Rezultatele au fost orchestrate la Moscova”, a declarat preşedintele american Joe Biden, salutând „sacrificiul” ucrainenilor de „a-şi salva poporul”.
UPDATE Preşedintele Vladimir Putin a semnat, joi seară, decrete de recunoaştere a independenţei regiunilor Herson şi Zaporijie, acesta fiind un pas intermediar către anexarea oficială a acestor teritorii. Decretele intră în vigoare din ziua în care sunt semnate, notează Mediafax.
Putin a declarat că este pregătit să apere aceste teritorii folosind toate mijloacele disponibile, indicând că ar fi dispus să recurgă la un atac nuclear pentru a împiedica eforturile Ucrainei de a-şi elibera teritoriul suveran.
Semnarea "tratatelor de aderare a teritoriilor la Federaţia Rusă" va avea loc la ora locală 15.00 în Sala Sfântul Gheorghe de la Kremlin, a declarat presei purtătorul de cuvânt al guvernului, Dmitri Peskov.
Anunţul a declanşat o nouă rundă de condamnări internaţionale. "Orice decizie de a continua cu anexarea regiunilor Doneţk, Luhansk, Kherson şi Zaporizhzhia din Ucraina nu ar avea nicio valoare juridică şi merită să fie condamnată", a declarat reporterilor secretarul general al ONU, António Guterres.