Război în Ucraina, ziua 223: Val de emigranți ruși și duel pe Twitter. Zelenski anulează decretele lui Putin privind anexările

social

Sesizare la PA după investigația „Cutia Neagră PLUS”, cu fostele clădiri ale BEM

31 ianuarie 2022, ora 11:44
Distribuie:

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba a sesizat Procuratura Anticorupție după ce cea mai recentă investigație „Cutia Neagră PLUS” a scos la iveală că fostele clădirii al Băncii de Economii au fost vândute la jumătate de preț, iar printre cumpărători ar fi oameni din anturajul controversatului oligarh, fugarul Vladimir Plahotniuc, și mai mulți aleși locali. 

„Ieri la Cutia Neagră ați văzut mai multe cazuri în care imobilele băncilor care au participat la furtul miliardului ajung în anturajul politicienilor la prețuri de nimic. Nu vreau să cred în coincidențe pentru că sunt cam multe. S-a întâmplat într-un mod sistemic”, a scris Dumitru Alaiba pe Facebook.

„Acesta este epilogul furtului miliardului. După ce au furat miliardul din rezervele BNM și au falimentat trei bănci, intuiesc că imediat după decizia de lichidare, au început a se uita ce se mai poate de păpat din activele acestora. Statul în continuare pierde bani pe care i-ar fi putut încasa. Am sesizat Procuratura Anticorupție cu solicitarea să se autosesizeze pe acest caz”, a adăugat deputatul.

O investigație „Cutia Neagră PLUS” a arătat cum activele băncilor implicate în furtul miliardului, estimate anterior că vor fi vândute cu zeci de milioane de lei, sunt înstrăinate astăzi la prețuri de 3-4 ori mai mici. Cutia Neagră PLUS a analizat cine au ajuns proprietarii celor mai valoroase imobile vândute la licitație. S-au identificat oameni și firme din anturajul lui Vlad Plahotniuc și Vlad Andronachi, un angajat al Președinției din perioada lui Igor Dodon, dar și mai mulți aleși locali.

Întreaga investigație o puteți citi AICI

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!

social

/VIDEO/ „Stă în castel, dar declară venituri de 2.000 de lei, ceva nu e în regulă”: Cum vor fi verificate datele de pe compensatii.gov.md

04 octombrie 2022, ora 23:12
Distribuie:

Veniturile introduse în sistemul informațional de vulnerabilitate energetică, compensatii.gov.md, vor fi verificate, susține ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari. Potrivit acestuia, controlul va fi selectiv, mai exact pentru cazurile în care se remarcă abuzuri. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 4 octombrie a emisiunii „Freedom” de la TV8.

„Noi știm că există multe activități economice care nu declară în mod regulat veniturile. De aceea, contăm pe onestitatea cetățenilor. Bineînțeles, vor exista și proceduri de verificare selectivă pentru acele cazuri în care sunt indici de risc, de abuz. Avem inspecția socială care poate verifica dacă este evident că o familie abuzează sistemul”, a precizat ministrul.

Există un mecanism de estimare indirectă a bunăstării gospodăriei.

„Este o procedură care funcționează și în cazul ajutorului social. Dacă o familie locuiește într-un castel, dar a declarat venituri de 2.000 de lei, ceva nu este în regulă. De aceea, avem și acei indicatori proxi, de avere, care vor elimina din start familiile care au avere foarte mare, care au imobile în valoare de peste 5 milioane de lei sau care au patru sau mai multe locuințe”, a subliniat Spatari.

În acest an, compensațiile vor fi acordate în funcție gradul de vulnerabilitate energetică al fiecărei familii. Se va ține cont de bugetul familiei, luându-se în calcul cât de mare este ponderea banilor pentru factura la energie din bugetul total. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Când urmează a fi lansată platforma compensatii.gov.md și ce date vor introduce cetățenii în sistemul informațional

04 octombrie 2022, 22:10

Cei 7 pași pentru atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică și soarta celor neînregistrați pe compensatii.gov.md

03 octombrie 2022, 22:10

Cum va fi stabilit gradul de vulnerabilitate energetică pentru compensații la gaz și cum se vor înscrie online cetățenii

27 septembrie 2022, 21:09

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram