Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, îi vrea pe premierul țării, Natalia Gavrilița, pe ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, ministrul Economiei, Dumitru Alaiba și cel al Finanțelor, Dumitru Budianschi, în Consiliul de administrare al „Apă-Canal”. Ceban spune că municipalitatea va propune la următoarea ședință a CMC un proiect de decizie în acest sens.
Pe lângă cei menționați mai sus, primarul Capitalei mai vrea ca din același Consiliu să mai facă parte șeful Cancelariei de Stat, precum și doi specialiști de la ANRE.
„Vrem să vedem ce soluții au ei pentru gestionarea întreprinderii Apă-Canal, depășirea crizei energetice a Apă-Canal și cât de mult le pasă de Chișinău. Ei spun că știu cum, haideți să le permitem să facă”, a menționat primarul Ion Ceban la ședința din 1 februarie a CMC.
Gavrilița, Spînu, Alaiba și Budianschi nu au venit deocamdată cu o reacție. Am solicitat un comentariu și de la consilieri PAS din CMC.
„Este incredibil cât tupeu are Ion Ceban ca să continue acest teatru al absurdului. De o săptămână tot caută vinovați pentru managementul prost al întreprinderii Apă-Canal Chișinău, însă cei care au adus întreprinderea în prag de faliment stau chiar persoanele numite de Ceban în funcții de conducere. Asistăm la un spectacol politic similar celui din Parlament, când PCRM s-a destrămat în PSRM, s-au certat public, apoi au făcut alianță PCRM-PSRM-ȘOR. Acum, ei urmează același scenariu și la Primăria Chișinău, unde o parte din PSRM s-a dus la MAN, ca apoi să-l susțină pe Ceban în campania electorală din 2023. Nimic nou la orizont, aceleași scheme, aceleași persoane implicate în diverse scheme, doar că și-au schimbat un pic culorile”, a declarat Roman Cojuhari președintele fracțiunii PAS din CMC.
Săptămâna trecută, Premier Energy a renunțat la deconectările planificate la Apă-Canal și a dat răgaz întreprinderii până în 1 februarie să achite datoria de peste 74 de milioane de lei pentru consumul de curent electric. Zilele trecute ANRE a precizat că noile tarife pentru apă și canalizare acoperă toate cheltuielile întreprinderii, inclusiv pierderile de apă în rețea.
Reprezentanții instituției au declarat că în tarif s-au inclus cheltuieli pentru consumul de energie electrică în valoare totală de peste 200 de milioane de lei.