Clubul Paris Saint-Germain a decis că nu va mai prelungi contractul starului argentinian Lionel Messi.
Asta după ce argentinianul a efectuat o călătorie neautorizată în Arabia Saudită, în urma căreia a fost suspendat de gruparea din capitala Franţei.
În contractul pe doi ani semnat de Messi cu PSG în 2021, când argentinianul a sosit pe Parc des Princes după despărţirea de FC Barcelona, figurează o opţiune pentru un sezon suplimentar, pe care oficialii clubului parizian au decis să nu o mai activeze.
Potrivit L'Equipe, fotbalistul sud-americana fost suspendat marţi pentru două săptămâni, pentru că a plecat în Arabia Saudită în loc să participe la antrenamentul echipei sale, după eşecul suferit pe teren propriu în faţa formaţiei Lorient, în campionatul Franţei.
Campion mondial cu selecţionata Argentinei în luna decembrie, în Qatar, Messi are interdicţia de a juca sau a se antrena alături de colegii săi de la PSG, fără să fie plătit în timpul acestei suspendări.
Septuplul câştigător al Balonului de Aur va rata următoarele două meciuri pe care PSG le va disputa în Ligue 1, împotriva formaţiilor Troyes şi Ajaccio, dar ar putea reveni la partida cu Auxerre, programată pe 25 mai.