Etapa a 22-a din Premier League a fost una ghinionistă pentru lideri. Arsenal Londra și Manchester City au pierdut cu același scor meciurile disputate în deplasare cu Everton, respectiv Tottenham. A treia clasată Manchester United a obținut alte trei puncte prețioase.
Everton a impresionat în meciul cu liderul Arsenal și a obținut prima victorie după o serie de 10 meciuri fără succes în toate competițiile. Unicul gol al partidei a fost marcat de fundașul James Tarkowski, în minutul 60, în urma unei lovituri de la colț bătută perfect de Dwight McNeil.
„Tunarii” au tot încercat să revină în meci până la ultimul fluier al partidei, au semnat câteva ocazii importante, însă eficiența în fața porții adverse nu a fost la cel mai înalt nivel. De eșecul lui Arsenal nu a profitat urmăritoarea Manchester City.
„Cetățenii” au cedat duelul din deplasare cu Tottenham, 0-1. Echipa lui Antonio Conte a deschis scorul destul de repede, Harry Kane înscriind în minutul 15, cu un șut din apropierea porții, după o pasă a lui Hojbjerg.
În urma acestei reușite, Kane a ajuns la 267 de goluri în tricoul lui Spurs, devenind cel mai bun marcator din istoria clubului. Manchester City a avut mai multe ocazii de a marca, dar nu a reușit nici măcar să restabilească egalitatea, deși a încheiat meciul în superioritate numerică, Romero fiind eliminat în minutul 87, după un fault.
De înfrângerile lui Arsenal și City, a profitat din plin a treia clasată, Manchester United, care a dispus de Crystal Palace, scor 2-1 pe Old Trafford. Gazdele au început în forță și deja în minutul 7 au trecut în avantaj după ce Fernandes a marcat din lovitură de la 11 metri. Avantajul la limită s-a păstrat până la pauză, iar în partea secundă Rashford a dublat avantajul în minutul 62. Casemiro a fost eliminat de pe teren în urma unui gest nesportiv, iar Palace a putut doar să reducă din diferență prin Schlupp. Manchester United este acum la 8 puncte distanță de Arsenal și la 3 de City.