/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 645: Vizită la Chișinău, alertă nocturnă și pericol atomic! Zelenski: Sunt multe probleme la Odesa

/VIDEO/ Val de cutremure puternice în Turcia: Tsunami pe plajă și clădiri prăbușite. Bilanțul morților crește rapid

06 februarie 2023, ora 23:11

Un nou cutremur puternic a lovit centrul Turciei, anunță Centrul Seismologic European-Mediteranean, preluat de Reuters. Al treilea la număr, seismul a avut magnitudinea de 5,7. Bilanţul victimelor cutremurului produs luni dimineaţa în Turcia crește rapid. Conform ultimelor informații oficiale, numărul morților a crescut peste cifra de 2.000 de persoane, în timp ce numărul răniților e de peste 5.000. Seismul a dărâmat clădiri și a produs victime și în Siria și Liban, unde echipele de salvare caută supraviețuitori sub dărâmături. Momentul în care începe primul cutremur devastator a fost filmat:

Bilanțul persoanelor decedate în cutremurul care a lovit Turcia, luni dimineață, ar putea ajunge până la 10.000, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), citat de CNN. Cutremurul a avut magnitudinea 7,8 și s-a produs în zona de graniță cu Siria, a fost urmat de zeci de replici puternice.

UPDATE Președintele Turciei a decretat doliu național timp de șapte zile în țară, după cutremurul devastator care a lovit țara. Bilanţul cumulat al cutremurelor produse luni în sud-estul Turciei, în apropierea frontierei cu Siria, depăşeşte 2.600 de morţi, potrivit noilor date furnizate de autorităţile turce, de Administraţia de la Ankara şi de Naţiunile Unite, transmite Mediafax.

UPDATE Pe rețelele sociale circulă imagini răvășitoare cu un copil sirian care s-a născut chiar sub mormanul de moloz produs de cutremur. Din păcate, conform surselor citate, mama bebelușului ar fi decedat, notează Ziare.com.

UPDATE Convoiul de intervenție la dezastre al Republicii Moldova a pornit în această seară spre Turcia, la ora 21:00, pe roți. Specialiștii în căutare și salvare urbană au decis deplasarea pe cale terestră, deoarece este important ca cele 12 auto speciale, proiectate pentru intervenția în astfel de calamități, să fie prezente la locul dezastrului cât mai repede. Cu ajutorul acestor mașini dotate cu echipamente de intervenție pot fi salvați mult mai mulți oameni, decât dacă s-ar interveni doar cu utilaje mici, afirmă specialiștii IGSU. Echipa de intervenție la dezastre a Republicii Moldova este formată din 55 de salvatori, este dotată cu 12 autospeciale de intervenție complet autonome și are în componență 2 câini de căutare. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost prezentă în această seară la Direcția regională căutare salvare nr. 1, din Municipiul Chișinău, unde a urat succes salvatorilor în misiunea din Turcia și reușite cât mai multe în salvarea oamenilor din ghearele dezastrului.

UPDATE Seismul violent care a lovit luni sudul Turciei şi Siria vecină a fost unul devastator din cauza mai multor factori: momentul producerii, locaţia sa, o falie relativ calmă timp de două secole şi clădiri prost construite, relatează AFP, citată de Agerpres.

UPDATE Cutremurul extrem de puternic a ucis peste 2.300 de persoane şi a rănit alte câteva mii în Turcia, Siria și Liban, potrivit celui mai recent bilanţ, transmite News.ro.

UPDATE Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a declarat că mii de salvatori iau parte la operaţiunile de căutare a supraviețuitorilor cutremurelor din 6 februarie.

UPDATE Oficialii din Turcia au transmis că prima centrală nucleară care se construiește în prezent în această țară nu a suferit pagube în urma cutremurelor de luni, 6 februarie.

UPDATE Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care a lovit luni Turcia și Siria a dus la apariția unei „situații catastrofale" în Siria, a declarat, pentru CNN, un oficial al Comitetului Internațional de Salvare (IRC).

UPDATE Mai mult de zece provincii din estul Turciei se află până marţi sub avertizări meteorologice cod galben şi portocaliu de vreme rece, potrivit serviciilor meteorologice de stat din Turcia, relatează CNN.

UPDATE Cercetătorul Hamdullah Livaoğlu, de la Universitatea Kocaeli, a înregistrat sunetul cutremurului de 7,8 grade care a lovit Turcia astăzi, 6 februarie.

UPDATE Guvernul turc a refuzat propunerea lui Elon Musk de a trimite în țară un serviciu de bandă largă prin satelit, după cel mai puternic cutremur care a lovit țara în ultimele decenii, informează Bloomberg.

UPDATE Turcia este una dintre cele mai active zone seismice din lume, teritoriul ei fiind la intersecția mai multor falii importante. Turcia este traversată de o falie nordică ce duce până în zona Istanbulului. Cutremurele apărute aici sunt provocate de ciocnirea cu placa tectonă euroasiatică de la nord, aceeași placă pe care se află și România. Cutremurul de azi a fost însă produs din cauza faliei estice. Falia estică reprezintă de fapt granița dintre placa tectonică anatoliană și placa arabică. Cutremurele care pornesc de aici sunt provocate de un tip de mișcare numit alunecare laterală. O placă se freacă de cealaltă placă în timp ce alunecă efectiv una pe lângă alta, notează Digi24.

UPDATE Președintele american Joe Biden s-a declarat „profund întristat” de pierderile de vieți omenești și distrugerile provocate de cutremurele produse luni în Turcia. „Am cerut echipelor mele să continue să monitorizeze situația îndeaproape, în coordonare cu Turcia, și să furnizeze toate ajutoarele necesare, de orice natură”, a dat asigurări liderul de la Casa Albă, potrivit Adevărul.

UPDATE Turcia se confruntă cu cea mai mare calamitate naturală din ultimele opt decenii, a declarat luni preşedintele Recep Tayyip Erdogan, în contextul seismelor produse în sud-estul ţării, soldate, potrivit celui mai nou bilanţ, cu cel puţin 1.498 de morţi şi peste 8.300 de răniţi.

UPDATE Aproape 3.000 de clădiri s-au prăbuşit în Turcia din cauza cutremurului de luni dimineaţa, potrivit preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Statistica nu include şi distrugerile din Siria unde cutremurul a făcut pagube semnificative, notează Mediafax.

UPDATE Vibraţiile puternicelor seisme care au lovit sudul Turciei şi ţara vecină Siria, provocând moartea a peste 1.000 de persoane în ambele ţări, au fost resimţite până în Groenlanda, a anunţat luni Institutul geologic danez, potrivit AFP.

UPDATE Papa Francisc a transmis luni condoleanțe pentru cele miile de victime provocate de cutremurele care au lovit Turcia și Siria, transmite ANSA.

UPDATE Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la zonele din Turcia din care nu au sosit veşti referitoare la urmările cutremurelor devastatoare produse luni.

UPDATE Imagini dramatice filmate din dronă arată cum salvatorii caută cu mâinile goale printre mormane de moloz supraviețuitori ai cutremurelor care au devastat Turcia și Siria. Filmarea din dronă a fost făcută în orașul turcesc Adana, unde salvatorii caută printre dărâmăturile unei clădiri prăbușite, conform The Guardian.

UPDATE Bilanțul negru cumulat din cele două țări, Turcia și Siria, a trecut de 1.700 de morți și numărul răniților e de peste 7.000, fiind încă sute de persoane prinse sub dărâmături, potrivit Spotmedia.

UPDATE Moneda turcească a atins luni un nou minim istoric iar acţiunile companiilor turceşti s-au prăbuşit, după ce un cutremur devastator s-a adăugat presiunilor venite din partea dolarului puternic, riscurilor geopolitice şi inflaţiei peste aşteptări.

UPDATE Uniunea Europeană a mobilizat rapid echipe de căutare și salvare în Turcia, în urma solicitării acestei țări de a se activa mecanismul de protecție civilă al UE, după ce două cutremure puternice au lovit regiunea turcă Gaziantep. Echipele de salvare provin din 13 țări ale Uniunii, printre care și România. 

UPDATE Turcia a cerut oficial luni ajutorul NATO după cutremurele devastatoare în urma cărora au murit cel puţin 1.500 de oameni, informează dpa, conform Agerpres.

UPDATE Israelul a primit o cerere de asistenţă din partea Administraţiei Bashar Al-Assad şi va trimite echipe de intervenţie şi ajutoare umanitare în Siria, după cutremurul de 7,8 grade produs luni dimineaţă pe teritoriul Turciei.

UPDATE Republica Moldova este gata să intervină la salvarea victimelor cutremurului devastator produs luni, 6 februarie în Turcia și Siria. O echipă specializată în căutare și salvare urbană a IGSU își propune să intervină cu 55 de salvatori, 12 autospeciale de intervenție și doi câini de căutare.

UPDATE Cel puţin 1.504 persoane au fost ucise în Turcia şi Siria, iar alte mii au fost rănite, după ce un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,8 grade a zguduit luni dimineaţă sudul Turciei, notează Mediafax.

UPDATE Statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice se mobilizează pentru a ajuta Turcia să facă faţă consecinţelor cutremurelor devastatoare de luni, anunţă secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relatează The Associated Press.

UPDATE Imagini dramatice din Siria, cu un salvator care aleargă în brațe cu un copil mic scos de sub dărâmături au fost făcute publice. Între timp, în Turcia, oamenii povestesc că sapă de ore în șir cu mâinile goale căutând supraviețuitori sub clădirile prăbușite în urma cutremurului, notează Digi24.

UPDATE Profesorul Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP) din România, a explicat în direct la Antena 3 CNN, că seismele care au lovit Turcia şi Siria sunt extrem de puternice, iar magnitudinea ar putea fi mult mai mare decât cea raportată.

UPDATE Israelul este pregătit să îşi extindă ajutorul oferit Turciei şi asupra victimelor siriene ale cutremurului, a declarat luni premierul israeliean Benjamin Netanyahu, într-un gest rar de deschidere către statul arab.

UPDATE Numărul morților a crescut la 1.121 în urma unui cutremur major produs în sudul Turciei luni dimineața, iar un total de 7.634 de persoane au fost rănite, a declarat un oficial de la Agenția de gestionare a dezastrelor și situațiilor de urgență (AFAD), notează Rador.

UPDATE Două aeronave de transport de tip C-130 Hercules şi C-27J Spartan, aparţinând Forţelor Aeriene Române, execută luni o misiune de transport al materialelor şi echipei de salvare RO-USAR, în Turcia.

UPDATE Cel puţin 912 persoane au murit, iar alte peste 5.000 au fost rănite în urma unui seism cu magnitudinea 7,8 produs în centrul Turciei la primele ore ale zilei de luni, conform cifrelor anunţate de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, transmite Reuters.

UPDATE Un tsunami a fost filmat pe o plajă de lângă un hotel din Turcia, după cutremurul puternic. Din imagini se vede cum turiștii aleargă după ce valul uriaș a acoperit o parte din plajă.

UPDATE Cutremurele care au avut loc în zona litorală a României au produs schimbări ale reliefului costier. Din cauza morfologiei fundului Mării Negre, un seism puternic ar putea avea efecte devastatoare, notează Adevărul.

UPDATE „Cetățenii care locuiesc în regiune ar trebui să fie pregătiți pentru replicile care pot apărea ulterior. Îi rugăm să nu intre în clădirile avariate și să asculte de sfaturile oficialilor”, a avertizat Haluk Özener, director al Institutului de Cercetare a Cutremurelor de la Universitatea Boğaziçi, citat de televiziunea turcă NTV.

UPDATE Un bloc de locuit s-a prăbușit în timpul unei transmisiuni în direct, în timpul celui de-al doilea cutremur puternic înregistrat în Turcia. Numeroase clădiri s-au prăbușit în întregime, imaginile fiind surprinse de cetățeni și postate pe rețelele sociale.

UPDATE „Vă rog să acceptați profundele mele condoleanțe pentru pierderea atâtor vieţi şi distrugerea pe scară largă provocată de cutremurul puternic din ţara dumneavoastră”, a scris Putin în mesajul către Erdoğan. „Suntem pregătiți să oferim ajutorul necesar în această situaţie”, potrivit Rador, care citează Reuters. Într-un mesaj similar către Assad, Putin a afirmat că Rusia împărtăşeşte „tristeţea şi durerea celor care i-au pierdut pe cei dragi” şi că Rusia este pregătită să ofere ajutor.

UPDATE  Și America anunță că este pregătită să sprijine eforturile de salvare. Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a declarat că a „fost în contact cu oficialii turci pentru a transmite că suntem gata să oferim orice fel de asistență necesară. Vom continua să monitorizăm îndeaproape situația în coordonare cu Turcia”, notează Spotmedia.

UPDATE Castelul Gaziantep, un sit din patrimoniul mondial UNESCO din Turcia, vechi de 2000 de ani, a fost grav avariat în urma cutremurului de 7,4 grade care a lovit sud-estul țării, luni dimineață, scrie cotidianul turc Daily Sabah.

UPDATE Directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului din România, seismologul Gheorghe Mărmureanu, a explicat, pentru Libertatea, cum s-a produs cutremurul de 7,8 grade din Turcia și a precizat că acesta nu va afecta România. „Toate cutremurele mari din Turcia niciodată nu afectează Vrancea. Vă spun nu sută la sută, mie la sută, pentru că m-am ocupat de asta. Niciodată cutremurele mari din Turcia nu au activat nimic în Vrancea”, a afirmat Gheorghe Mărmureanu pentru Libertatea.

UPDATE Cel puţin 42 de replici au fost resimţite în Turcia în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8 de luni dimineaţă, a anunţat Ministerul pentru gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă. Replicile au zguduit Turcia în primele două ore după cutremurul iniţial, care s-a soldat cu sute de morţi şi mii de răniţi. Bilanţul provizoriu al victimelor a ajuns la 568 de morţi, notează ZF.

UPDATE Pista aeroportului Hatay a fost grav afectată, după cutremurul care a lovit Turcia, luni, 6 februarie, scriu agenția DHA și portalul AirportHaber. Imaginile difuzate pe rețelele sociale arată cum în pista aeroportului din regiunea Hatay care deservește orașele Antakya și Iskenderun, s-a produs o crăpătură uriașă. Toate aterizările și decolările au fost anulate. Potrivit administrației aeroportuare, „lucrările de refacere a pistei sunt în plină desfășurare”.

UPDATE Valuri tsunami de mici dimensiuni s-au produs în Marea Mediterană, în apropiere de Cipru, în urma cutremurului devastator din Turcia. De asemenea, două aeroporturi din Turcia au fost închise. Bilanțul victimelor a crescut până la 568 de victime, notează Mediafax.

UPDATE Zborurile de pe două aeroporturi din Turcia au fost suspendate în urma cutremurului uriaş de luni. Aeroportul Hatay din sud-estul ţării a fost închis din cauza pagubelor provocate de dezastru, potrivit Sky News. Zborurile civile de pe aeroportul Gaziantep, în sud, au fost, de asemenea, suspendate. Şi operaţiunile din portul Ceyhan au fost suspendate, potrivit agenţiei de transport maritim Tribeca, potrivit ZF.

UPDATE În legătură cu seismul produs în sud-estul Turciei, la granița cu Siria Ambasada Republicii Moldova la Ankara s-a autosesizat și a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale cu privire la verificarea apartenenței la cetățenia țării noastre a victimelor cutremurului. Din verificările efectuate până la momentul actual, printre victime nu există cetățeni moldoveni răniți sau spitalizați în urma cutremurului.

UPDATE Autorităţile italiene au anunţat luni că au ridicat o alertă de tsunami care viza zona de coastă din sudul ţării, emisă după un puternic seism produs în cursul nopţii în centrul Turciei şi nord-vestul Siriei, care a ucis şi rănit sute de persoane, transmite Reuters.

UPDATE Camerele de supraveghere au surprins momentul în care o clădire de șase etaje din orașul Şanlıurfa din sud-estul Turciei se prăbușește, luni dimineață, la scurt timp după cutremurul de 7,8 grade pe scara Richter care a provocat peste 500 de decese și mii de persoane rănite în Turcia și Siria.

UPDATE Ambasada României la Ankara a fost contactată pe telefonul de urgență al misiunii diplomatice de către un grup de studenți Erasmus, cetățeni români, care erau cazați la un hotel din localitatea Kahraman Maraş, Turcia, afectată de cutremur, a transmis, luni, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

UPDATE Premierul Nicolae Ciucă îşi exprimă, într-o postare pe Twitter, solidaritatea cu toţi cei afectaţi de cutremurul produs luni dimineaţă în Turcia şi exprimă disponibilitatea României de a acorda ajutor.

UPDATE Oficialii din România, SUA şi din alte ţări s-au declarat „profund îngrijoraţi” de urmările cutremurului devastator din Turcia şi vor să ofere asistenţă dacă turcii le vor cere ajutorul.

UPDATE Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a transmis condoleanțe familiilor victimelor din urma cutremurului din Turcia, care a spulberat cel puțin 17 clădiri. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care o clădire se prăbușește. „Urmărim îndeaproape veștile tragice din Turcia și Siria, ambele state fiind puternic afectate de un cutremur dezastruos.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj de condoleanțe poporului turc și liderului Recep Tayyip Erdoğan, în legătură cu seismul care a avut loc în Turcia şi care a provocat numeroase victime. "Transmit condoleanțe președintelui Erdoğan, poporului Turciei și familiilor celor decedaţi în timpul cutremurului și doresc însănătoșire grabnică tuturor victimelor" - a scris Zelenski pe Twitter, conform Rador.

UPDATE Potrivit Institutului American de Studii Geologice, acesta este cel mai mare cutremur înregistrat în Turcia în ultima sută de ani. Ţara s-a mai confruntat cu un fenomen devastator şi în 1999, când 17.000 de oameni, iar 120.000 de clădiri au fost avariate. Cutremurul s-a simţit şi în alte ţări, precum Siria, Liban, Iordania, Grecia şi Cipru, notează Antena3. 

/VIDEO/ Cutremur puternic în Turcia și Siria: Sunt 200 de morți. Momentul în care o clădire se prăbușește
/VIDEO/ Detalii cutremurătoare despre tragedia din Căușeni: Bărbatul a fost găsit mort în zăpadă, cu lopata alături
/VIDEO/ Detalii cutremurătoare despre tragedia din Căușeni: Bărbatul a fost găsit mort în zăpadă, cu lopata alături
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 644: Atac din Marea Neagră, optimism la Kiev, iar Zelenski e la Odesa! Rusia nu exclude un război cu NATO
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 644: Atac din Marea Neagră, optimism la Kiev, iar Zelenski e la Odesa! Rusia nu exclude un război cu NATO
/VIDEO/ Palestinienii strămutați se întorc la casele lor pe durata armistițiului. Nimic nu le amintește de locul în care au trăit
/VIDEO/ Palestinienii strămutați se întorc la casele lor pe durata armistițiului. Nimic nu le amintește de locul în care au trăit
/METEO/ Noapte cu temperaturi de până la -10 grade și zero precipitații: Cum va fi vremea astăzi, 30 noiembrie 2023
/METEO/ Noapte cu temperaturi de până la -10 grade și zero precipitații: Cum va fi vremea astăzi, 30 noiembrie 2023
/VIDEO/ Record de cereri pe compensatii.gov.md. Cei care au completat solicitările cu erori vor beneficia și ei de ajutor la contor
/VIDEO/ Record de cereri pe compensatii.gov.md. Cei care au completat solicitările cu erori vor beneficia și ei de ajutor la contor

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 645: Vizită la Chișinău, alertă nocturnă și pericol atomic! Zelenski: Sunt multe probleme la Odesa

30 noiembrie 2023, ora 11:42

Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, vine astăzi la Chișinău. Acesta va susține un discurs de la tribuna Parlamentului, aproape de ora 17:00. Ulterior, speakerul ucrainean va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Încă nu a fost anunțat programul oficial, dar se știe că Ruslan Stefanciuk se va afla în Republica Moldova și mâine. Aceasta este prima vizită la Chișinău a lui în calitate de președinte al Radei Supreme de la Kiev. Recent, Parlamentul Republicii Moldova și Rada Supremă a Ucrainei au încheiat un Memorandum de înțelegere. Documentul are drept scop intensificarea relațiilor parlamentare bilaterale și conjugarea eforturilor instituțiilor parlamentare din cele două țări în apropierea de UE. 

Totodată, ucrainenii anunță că ocupanții ruși au atacat cu rachete S-300 raionul Pokrovsk din regiunea Donețk, unde 10 persoane au fost rănite, inclusiv 4 copii. Alte 5 persoane sunt căutate sub dărâmături. Rușii continuă bombardamentele, cea mai afectată fiind regiunea de graniță Sumî. Până la ora 6.00, a fost alertă de raid aerian pe tot teritoriul Ucrainei. Experții Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) din Ucraina au raportat explozii în urma luptelor din apropierea centralei nucleare Hmelnițk și a centralei nucleare Zaporojie, notează Libertatea.

UPDATE Poliția din regiunea Donețk a anunțat că orașele Pokrovsk, Novogrodivka și Myrnograd au fost sub foc. 10 oameni, inclusiv 4 copii, printre care un băiețel de 6 luni, au fost răniți în urma bombardamentelor, iar încă cinci mai sunt căutați sub ruine. Unul dintre obuze a lovit curtea unei case private în care locuia o familie cu doi copii. Explozia a distrus pereții și acoperișul clădirii, iar oamenii au rămas prinși sub dărâmături, scrie publicația Suspline.

UPDATE O rachetă a lovit și o clădire rezidențială cu trei etaje din Novogrodivka. Potrivit parchetului din regiunea Donețk, cinci persoane - trei femei în vârstă de 42, 58, 63 de ani și un bărbat de 62 de ani - au fost rănite. De asemenea, un băiat de 13 ani a fost internat în spital cu răni, comoție și vânătăi în stare gravă. Operațiunile de salvare sunt în desfășurare. 

UPDATE În total, în această noapte, Ucraina a anunțat că a distrus 14 drone „Shahed” din cele 20 lansate de Federația Rusă. Potrivit forțelor aeriene, atacurile au fost făcute din două direcții: Crimeea și Primorsko-Akhtarsk. În plus, Moscova a lansat opt rachete ghidate S-300, susține Kievul. Apărarea antiaeriană a funcționat în regiunile de sud, est și centru.

UPDATE „Miercuri, rușii au efectuat 3 bombardamente ale teritoriilor și așezărilor de graniță din regiunea Sumîi. Au fost înregistrate 15 explozii. Comunitățile din Krasnopilsk, Esmansk și Velikopysarivsk au fost atacate", se arată în mesajul armatei ucrainene, pe Telegram, citat de TSN, notează Libertatea.

UPDATE Pericolele cresc în jurul centralelor nucleare ucrainene din cauza apropierii luptelor şi a întreruperilor de curent, a avertizat directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, citat de AFP. „Sunt numeroase pericole care se înmulţesc şi care sunt acolo până la sfârşitul conflictului”, a declarat Grossi presei, în marja unei vizite la un loc prevăzut pentru depozitarea de deşeuri radioactive la Bure, în estul Franţei.

UPDATE Preşedintele Volodimir Zelenski a vizitat, ieri, regiuni din sudul Ucrainei, inclusiv Odesa, unde efectele vremii rele s-au simţit cel mai pregnant, şi a cerut autorităţilor locale să pună la punct „centrele de invincibilitate”, puncte unde ucrainenii se pot încălzi sau pot avea energie electrică, fie în caz de intemperii, fie după atacuri ale ruşilor, relatează Obozrevatel. „Sunt multe probleme, aproape toate se referă la securitate, la protecţia statului nostru, la protecţia poporului nostru”, a recunoscut liderul de la Kiev. El a spus că la Odesa a avut o întâlnire cu armata şi a discutat despre apărarea aeriană pentru oraş, pentru regiune, pentru porturile ucrainene de la Marea Neagră şi pentru coridorul de export pe care Ucraina şi l-a făcut pe Marea Neagră, notează Libertatea. La Odesa, unde nu este căldură, pentru că vremea rea a avariat termocentrala, Zelenski a dat asigurări că autorităţile regionale sunt pregătite să ajute oraşul cu tot ceea ce are nevoie.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 644: Atac din Marea Neagră, optimism la Kiev, iar Zelenski e la Odesa! Rusia nu exclude un război cu NATO
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 643: Luptă grea, vămi închise, record dubios și lider influent! „Criza energetică din Europa s-a sfârșit”
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine se află în spatele gazului ieftin promis de Șor. Planul ascuns pus la cale
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine se află în spatele gazului ieftin promis de Șor. Planul ascuns pus la cale
/VIDEO/ Ca într-un film american! Cum arată spitalul din Taraclia, după reparația de milioane, susținută partenerii de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Ca într-un film american! Cum arată spitalul din Taraclia, după reparația de milioane, susținută partenerii de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Parlicov, despre gazul de 10 lei promis de Guțul: „Multe promisiuni înainte de alegeri. Toate s-au stins undeva”
/VIDEO/ Parlicov, despre gazul de 10 lei promis de Guțul: „Multe promisiuni înainte de alegeri. Toate s-au stins undeva”
/VIDEO/ Primele declarații ale celor doi fermieri cu dosar penal: „Mașina a fost zdruncinată, nu înseamnă că a fost distrusă”
/VIDEO/ Primele declarații ale celor doi fermieri cu dosar penal: „Mașina a fost zdruncinată, nu înseamnă că a fost distrusă”
/VIDEO/ Zăpada a adus și bucurie! Moș Crăciun pe lac și imagini de poveste din Capitală, surprinse de TV8
/VIDEO/ Zăpada a adus și bucurie! Moș Crăciun pe lac și imagini de poveste din Capitală, surprinse de TV8
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram