Război în Ucraina, ziua 343: Vizită oficială, drone de 1 dolar și mesaj din SUA. Rusia ar pregăti o escaladare majoră în curând

Kaufland: 3.000 de caiete produse din hârtie reciclată, donate în 13 școli și centre de creație din Chișinău, Ungheni și Orhei /P/

12 ianuarie 2023, ora 17:05

În cadrul campaniei „Implicare prin reciclare”, Asociația de Voluntariat Internațional din Moldova (AVI), cu sprijinul Kaufland Moldova, și-au propus să sensibilizeze și să readucă în atenția publicului importanța protecției mediului, colectării și reciclării hârtiei. 

Astfel, în perioada lunilor octombrie - decembrie 2022, AVI-Moldova și Kaufland Moldova, au organizat ediția a II-a a concursului național de desene „3R: Reduce, Reutilizare, Reciclare”. 

Scopul concursului a fost să încurajeze elevii din școlile a trei orașe din Republica Moldova (Chișinău, Ungheni și Orhei) să prezinte viziunea lor despre importanța reciclării și sortarea deșeurilor pentru protejarea mediului înconjurător.

Peste 300 de elevi din cele trei regiuni au participat la concurs. În urma procesului de evaluare a lucrărilor, au fost selectați câte 5 participanți din fiecare oraș, care au avut posibilitatea să-și expună desenele în magazinele Kaufland din Chișinău, Ungheni și Orhei. 

„În cadrul campaniei „Implicare prin reciclare", am reușit să donăm 3.000 de caiete produse din hârtie reciclată, instituțiilor de învățământ din Chișinău, Ungheni și Orhei, ca parte a eforturilor noastre de a crește conștientizarea și încurajarea tinerilor să dezvolte obiceiuri responsabile de colectare și reciclare. Prin organizarea concursului național de desene "3R: Reduce, Reutilizare, Reciclare", dorim să încurajăm tinerii să-și exprime mai des viziunea asupra importanței reciclării și sortării deșeurilor pentru protejarea mediului. Suntem încântați să putem oferi generației viitoare oportunitatea de a se implica în acest proces și de a contribui la crearea unei societăți mai sustenabile”, a comentat Cristina Aramă, PR Manager Kaufland Moldova. 

Timp de 3 săptămâni, peste 2.000 de clienți Kaufland au avut posibilitatea să admire talentele tinerilor și să voteze cea mai reușită lucrare din cele 15 expuse. 

În rezultat, în perioada 19 - 26 noiembrie, toți participanții la concurs au fost premiați pentru participare și creativitate cu diplome și cadouri din partea Kaufland Moldova.

Trei lucrări cu cele mai multe voturi acumulate în fiecare dintre cele 3 regiuni au fost imprimate pe un lot de 3000 de caiete. Caietele cu desene imprimate pe copertă au fost livrate de către organizatorii în 13 școli și centre de creație din Chișinău, Ungheni și Orhei, acolo unde tinerii participanți la concurs își fac studiile. Astfel, mesajul campaniei a fost transmis mai departe, pentru a sensibiliza societatea despre importanța colectării și reciclării hârtiei. 

„Campania implicare prin reciclare nu este doar despre cele 3.000 de caiete și doar despre copii implicați în această ediție. În ultimii ani ne-am propus să ajungem în cât mai multe școli din țară, acolo unde putem să comunicăm mesajul despre importanța protecției mediului și despre abordarea unor practici zilnice sustenabile în acest sens. Ne dorim ca tinerii participanți să multiplice cât mai mult posibil acest mesaj și să avem o societate care își unește eforturile de la mic la mare pentru ca lumea în care trăim să fie zilnic mai bună”, a declarat Olga CORTAC, Președinte AVI-Moldova. 

Concursul „3R: Reduce. Reuse. Recycle” este desfășurat pentru al doilea an consecutiv de către AVI, cu sprijinul Kaufland Moldova, în cadrul campaniei de conștientizare- „Implicare prin reciclare”. 

Despre AVI Moldova

În decursul activității sale, AVI  a gestionat mai multe proiecte ce au drept scop promovarea păcii, toleranței, voluntariatului internațional, schimbului intercultural, modului sănătos de viață și protecția mediului prin activitățile de voluntariat.

Protejarea  mediului înconjurător este doar una din prioritățile comunității noastre și echipa AVI  își propune în activitatea zilnică să creeze soluții pentru probleme de ordin ecologic ce vizează Republica Moldova. 

Pentru a afla mai multe detalii despre activitatea AVI, puteți accesa pagina de Facebook a Asociației

Despre Kaufland Moldova

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 9 magazine în Republica Moldova. Compania crede în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia. De aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială.

Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi kaufland.md.  

 /P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

Kaufland lansează noua campanie „Rețetele de economisire”: Detalii despre promoții și tombolă /P/
Alegerile locale - o repetiție a celor parlamentare? Negru: „Unele partide vor încerca să iasă din umbră sau să facă rebranding”
/VIDEO/ Alegerile locale - o repetiție a celor parlamentare? Negru: „Unele partide vor încerca să iasă din umbră sau să facă rebranding”
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/METEO/ Ultima lună de iarnă începe cu temperaturi negative, iar ghețușul de pe drumuri ne-ar putea da bătăi de cap: Unde va ninge
/METEO/ Ultima lună de iarnă începe cu temperaturi negative, iar ghețușul de pe drumuri ne-ar putea da bătăi de cap: Unde va ninge
Război în Ucraina, ziua 343: Vizită oficială, drone de 1 dolar și mesaj din SUA. Rusia ar pregăti o escaladare majoră în curând
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 343: Vizită oficială, drone de 1 dolar și mesaj din SUA. Rusia ar pregăti o escaladare majoră în curând
Republica Moldova va evolua în prima semifinală a Eurovision 2023: Țările cu care va concura și cine va cânta în a doua semifinală
/VIDEO/ Republica Moldova va evolua în prima semifinală a Eurovision 2023: Țările cu care va concura și cine va cânta în a doua semifinală

FlyOne activează modul PROMO pentru toate destinațiile: De la 39 de euro biletul din și spre Chișinău /P/

01 februarie 2023, ora 08:30

FlyOne activează modul PROMO pentru toate destinațiile. În perioada 1-14 februarie 2023, accesează pagina www.flyone.eu sau aplicația mobilă FLYONE și ai cele mai bune prețuri. 

Acum trebuie să profiți de această super ofertă, ca să te bucuri de o vacanță frumoasă de primăvară sau de vară. Cumpără imediat și călătorește în perioada: 10 februarie-30 septembrie 2023.

Tarifele biletelor către destinațiile dorite sunt dintre cele mai atractive, aplicându-se după cum urmează fiecărei destinații:
39 Euro pentru zboruri din/spre:
Parma, Verona, Roma, Milano, Frankfurt, Berlin, Dusseldorf, Munchen, Praga
49 Euro pentru:
Amsterdam, Bruxelles, Londra, Istanbul
69 Euro pentru:
Paris, Nisa, Dublin, Tel Aviv, Tbilisi, Barcelona, Valencia, Lisabona, Baku, Madrid

Activează călătoriile, cumpără inteligent. Grăbește-te, locurile supuse promoției sunt limitate.

Despre FLYONE
FLYONE (www.flyone.eu) s-a lansat în 2016, reușind în scurt timp să devină unul dintre liderii pieței avia din Republica Moldova.

Mai nou, FLYONE a reînnoit certificarea IOSA, cel mai înalt standard de siguranță în managementul operațional. La fel, în anul 2022, compania a devenit membru al Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene (IATA).

FLYONE a fost clasată lunar de multiple ori în anii 2018, 2019 și 2020 în TOP 10 „Cea mai punctuală companie”, conform categoriei EMEA (Europe, Middle East and Africa).

În decembrie 2022, FLYONE Airlines SRL a primit certificatul de operator aerian, oferit de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și licența- emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Pe parcursul aceluiași an, FLYONE a reușit să transporte peste 1 milion de pasageri și să lanseze 6 destinții noi.

FLYONE ARMENIA s-a lansat în anul 2021, iar în 2022 a devenit numărul 1 în Armenia. 

Amintim că FLYONE operează zboruri către 38 destinații. 20 Curse regulate spre: Frankfurt, Tel Aviv, Londra, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Istanbul, Erevan, Bruxelles, Dusseldorf, Nisa, Amsterdam, Barcelona, Roma, Milano, Valencia, Berlin, Tbilisi și 5 curse charter spre: Antalya, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Tivat, Hurghada.

Cu escală prin Erevan, FLYONE ARMENIA operează zboruri spre: Tbilisi, Lyon, Milano, Ekaterinburg, Vnukovo, Domodedovo, Sankt Petersburg, Mineralnye Vody, Novosibirsk, Samara, Sochi, Istanbul, Paris, Dubai, Beirut, Teheran, Dusseldorf, Tel Aviv.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

/VIDEO/ Prima campioană mondială la lupte din istoria Moldovei a rămas doar cu promisiuni: Unde locuiește Irina Rîngaci
/VIDEO/ Prima campioană mondială la lupte din istoria Moldovei a rămas doar cu promisiuni: Unde locuiește Irina Rîngaci
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/VIDEO/ Autocar din Republica Moldova, răsturnat pe o șosea înzăpezită din România: Sunt 3 răniți. Precizările oficiale
/VIDEO/ Autocar din Republica Moldova, răsturnat pe o șosea înzăpezită din România: Sunt 3 răniți. Precizările oficiale
Sfârșit tragic pentru o femeie: A decedat la Autogara de Sud din Chișinău, după ce i s-a făcut rău. Ce spune Poliția
Sfârșit tragic pentru o femeie: A decedat la Autogara de Sud din Chișinău, după ce i s-a făcut rău. Ce spune Poliția
Etapa audițiilor live s-a încheiat: Cine sunt cei 10 finaliști care luptă pentru a reprezenta Republica Moldova la Eurovision 2023
/VIDEO/ Etapa audițiilor live s-a încheiat: Cine sunt cei 10 finaliști care luptă pentru a reprezenta Republica Moldova la Eurovision 2023
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram