/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 644: Atac din Marea Neagră, optimism la Kiev, iar Zelenski e la Odesa! Rusia nu exclude un război cu NATO

/VIDEO/ Vești bune de la Banca Națională! Rata inflației este de 5 ori mai mică decât acum un an

14 noiembrie 2023, ora 17:49

Am putea încheia anul cu o inflație de cinci la sută. Potrivit datelor prezentate de Banca Națională, luna trecută aceasta a ajuns la nivelul prognozelor instituției, de 6,3 la sută. Astfel, prețurile la alimente, bunuri, dar și servicii se scumpesc mult mai lent decât acum un an, când s-a înregistrat o inflație de cinci ori mai mare. Conform guvernatorului BNM, Octavian Armașu, trendul va rămâne descendent și la începutul anului viitor.

„Așa cum am și prognozat anterior, la sfârșitul lunii octombrie, inflația a intrat în intervalul de variație. Biroul Național de Statistică a constatat nivelul de 6,3% a inflației anuale la sfârșitul lunii octombrie. Toate componentele inflației manifestă un trend descendent”, guvernator BNM, Octavian Armașu.

Altfel spus, creșterea prețurilor este din ce în ce mai lentă, mai ales după ce exact acum un an, moldovenii au trecut printr-un șoc inflaționist.

În octombrie 2022, rata anuală a inflației a ajuns la 34,6%, iar cea mai mare scumpire înregistrată a fost la gazele naturale, prețul cărora a crescut de cinci ori față de aceeași perioadă a anului 2021. Dintre produsele alimentare cele mai mari scumpiri se înregistrau la fructe, legume și ouă.

Luna trecută, în schimb, s-a înregistrat o inflație cu peste 28 de puncte procentuale mai mică. Cea mai mare creștere de preț s-a înregistrat la încălzirea centralizată, cu peste 53 la sută, iar dintre produsele alimentare, fructele și legumele s-au scumpit cu aproximativ nouă procente.

În același timp, comparativ cu anul trecut, în octombrie 2023, au fost înregistrate și scăderi de prețuri la gaze, energie electrică, carburanți, dar și ulei vegetal.  

Ținta Băncii Naționale a Moldovei pentru acest an este de cinci la sută, iar intervalul de variație pentru anul următor este cuprins între 3,5 și 6,5 la sută. 

„La sfârșitul lunii octombrie am revenit în intervalul de variație și noi vom întreprinde toate măsurile ca să menținem inflația în limita intervalului de variație la ținta de 5%.Putem constata că acel val inflaționist s-a consumat și acum noi suntem în faza când trebuie să susținem recuperarea economică și să aducem creșterea economică la potențial.”, guvernator BNM, Octavian Armașu.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în luna octombrie 2023 față de septembrie anul curent, s-au înregistrat majorări mai accentuate a prețurilor medii de consum la legume, cu peste 14% și la ouă, cu mai mult de 10 la sută. Totodată, în perioada de analiză au fost înregistrate diminuări de preț la fructe, ulei vegetal și zahăr. 

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 644: Atac din Marea Neagră, optimism la Kiev, iar Zelenski e la Odesa! Rusia nu exclude un război cu NATO
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 644: Atac din Marea Neagră, optimism la Kiev, iar Zelenski e la Odesa! Rusia nu exclude un război cu NATO
Caz șocant la nordul Moldovei: Un mort a ars cu tot cu sicriu într-o casă
Caz șocant la nordul Moldovei: Un mort a ars cu tot cu sicriu într-o casă
De ce are R. Moldova nevoie de o bază militară la Băcioi? Explicațiile ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi
De ce are R. Moldova nevoie de o bază militară la Băcioi? Explicațiile ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi
/UPDATE/ Drochia: Minora de 15 ani, căutată de mai bine de zece zile, a fost găsită. Detalii de la Poliție
/UPDATE/ Drochia: Minora de 15 ani, căutată de mai bine de zece zile, a fost găsită. Detalii de la Poliție
/METEO/ Ploi în toată țara și temperaturi de până la -1 grad: Cum va fi vremea astăzi, 29 noiembrie 2023
/METEO/ Ploi în toată țara și temperaturi de până la -1 grad: Cum va fi vremea astăzi, 29 noiembrie 2023

/VIDEO/ Record de cereri pe compensatii.gov.md. Cei care au completat solicitările cu erori vor beneficia și ei de ajutor la contor

29 noiembrie 2023, ora 20:40

Guvernul schimbă macazul. Autoritățile spun că cei care se încălzesc cu lemne sau cărbune mai pot miza pe compensația de 800 de lei pentru luna noiembrie, chiar dacă nu s-au înregistrat în termen. Pentru a beneficia de compensație, oamenii sunt îndemnați să apeleze la asistenții sociali din localitate. 

„Noi avem această prevedere normativă prin care dacă cetățeanul s-a înscris în sistem, dar există anumite erori, inclusiv erorile se datorează nouă, ministerului, Guvernului, atunci până când vom clarifica situația, cetățeanul va primi retroactiv. Dacă, spre exemplu, durează soluționarea situației până în ianuarie, atunci cetățeanul va primi compensația pe noiembrie, pe decembrie și așa mai departe”, a spus Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Deși este perioada în care oamenii așteaptă să vadă dacă sunt eligibili pentru ajutorul statului, ministrul Alexei Buzu afirmă că cei care s-au înregistrat singuri pe compensatii.gov.md, au trebuit să mai facă un drum.

„Pentru plata monetară era necesară această formă de control. Aceste persoane au fost notificate că trebuie să meargă la registrator să facă acest lucru și pentru 99% din aceste persoane, toate situațiile au fost clarificate”, a spus Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Echipa TV8 a mers la Telenești și Cimișlia, unde majoritatea oamenilor ne-au spus că au apelat la ajutorul asistenților sociali pentru a se înregistra la compensații.

„Am completat. Unde? La primărie, la asistența socială. Așteptați? Cu nerăbdare. Dar până când cum vă descurcați? Aveți lemne? Avem lemne, dar tot când este un ajutor e mai bine, cu lemnele stau la risc, poate să-mi ajungă, poate nu” 

„Fiica a făcut online, dar ceva nu i-a ieșit și s-a dus la bibliotecă și a rezolvat problema”.

„Majoritatea locuitorilor din sat au fost, s-au adresat, i-am ajutat, am completat cererea împreună. Unde nu au putu ei, am ajutat eu. Așteaptă cu nerăbdare să vadă și pe factură și cei 800 de lei care li s-au promis.”, a spus Ioana Roșca, asistent social.

Oamenii se bazează pe ajutorul de la Guvern, mai ales că iarna adevărată a venit mai repede decât cea din calendar. 

„Cum să nu așteptăm dacă iată a dat Dumnezeu și ne-a nins oleacă ar fi binevenit, dar dacă statul nu are ca cum nu avem nici noi, cred că”

„Cumpărăm cu preț de piață, cum adunăm capică cu capică și cumpărăm cum ajunge, în jur de două mii de lei metrul cub”. 

„Foarte mult așteptăm că dacă noi suntem foarte bolnavi, la pat. Noi amândoi luăm trei mii de lei pensia”

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, în acest an, s-a înregistrat un număr record de cereri. 

„De la 1 noiembrie până la această dată, avem un număr record de înregistrări în cadrul acestui program. Pe compensații.gov.md au fost depuse 742 de mii 383 de cereri din partea cetățenilor. Vreau să informez, de asemenea, publicul că la etapa actuală au fost procesate peste 31 de mii de apeluri telefonice și au răspuns la peste 15 mii de mailuri”, Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Autoritățile promit că beneficiarii de compensații își vor afla gradul de vulnerabilitate în primlele zile ale lunii decembrie, în cabinetul personal de pe platforma de înregistrare. 

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine se află în spatele gazului ieftin promis de Șor. Planul ascuns pus la cale
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Cine se află în spatele gazului ieftin promis de Șor. Planul ascuns pus la cale
/VIDEO/ Ca într-un film american! Cum arată spitalul din Taraclia, după reparația de milioane, susținută partenerii de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Ca într-un film american! Cum arată spitalul din Taraclia, după reparația de milioane, susținută partenerii de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Parlicov, despre gazul de 10 lei promis de Guțul: „Multe promisiuni înainte de alegeri. Toate s-au stins undeva”
/VIDEO/ Parlicov, despre gazul de 10 lei promis de Guțul: „Multe promisiuni înainte de alegeri. Toate s-au stins undeva”
/VIDEO/ Primele declarații ale celor doi fermieri cu dosar penal: „Mașina a fost zdruncinată, nu înseamnă că a fost distrusă”
/VIDEO/ Primele declarații ale celor doi fermieri cu dosar penal: „Mașina a fost zdruncinată, nu înseamnă că a fost distrusă”
/VIDEO/ Zăpada a adus și bucurie! Moș Crăciun pe lac și imagini de poveste din Capitală, surprinse de TV8
/VIDEO/ Zăpada a adus și bucurie! Moș Crăciun pe lac și imagini de poveste din Capitală, surprinse de TV8
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram