Război în Ucraina, ziua 403: Atacuri și campion mort. Un ex-șef CIA prezice moartea lui Putin, iar Zelenski declară falimentul ONU

A luat de la o femeie 700 de euro și i-a promis că-i scapă fiul de armată. Șeful secției administrativ-militare Dondușeni, reținut

07 martie 2023, ora 17:11

Un șef al secției administrativ-militare Dondușeni a fost reținut în flagrant de ofițerii Direcției Generale Teritoriale „NORD” a CNA și procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă. Acesta ar fi pretins și primit 700 de euro de la mama unui tânăr pentru neprezentarea acestuia la comisia de încorporare în serviciul militar.

„Potrivit denunțătoarei, șeful secției administrativ-militare Dondușeni ar fi luat de la ea 700 de euro pentru ca fiul acesteia, care se afla peste hotarele țării, să nu aibă probleme pentru eschivarea de la serviciul militar”, se menționează într-un comunicat de presă al CNA. 

Astăzi, suspectul a fost reținut în flagrant în momentul primirii sumei de 700 euro, bani transmiși sub controlul ofițerilor DGT „Nord” a CNA și plasat în izolator pentru 72 de ore. 

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere pasivă.

Descoperire macabră la Căușeni: O femeie și-a găsit socrii morți în bucătărie, în toiul nopții
Descoperire macabră la Căușeni: O femeie și-a găsit socrii morți în bucătărie, în toiul nopții
De la Chișinău la NASA: Povestea lui Oleg Alexandrov, inginerul ce dezvoltă tehnologii pentru explorarea spațiului
De la Chișinău la NASA: Povestea lui Oleg Alexandrov, inginerul ce dezvoltă tehnologii pentru explorarea spațiului
Încă un accident grav în Chișinău cu implicarea unui troleibuz. Mai multe persoane au fost rănite
/VIDEO/ Încă un accident grav în Chișinău cu implicarea unui troleibuz. Mai multe persoane au fost rănite
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: „Câinii de pază” ai Rusiei. Cine denigrează imaginea UE în Găgăuzia din contul banilor publici
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: „Câinii de pază” ai Rusiei. Cine denigrează imaginea UE în Găgăuzia din contul banilor publici

Detalii despre accidentul de pe strada Muncești: Șoferul mașinii s-a ales cu diverse traumatisme, iar pasagerul cu fracturi

02 aprilie 2023, ora 11:36

Șoferul autoturismului implicat în accidentul produs duminică dimineața pe strada Muncești s-a ales cu diverse traumatisme, iar pasagerul acestuia a primit fracturi. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, persoanele au fost predate serviciului de asistență medicală urgentă și transportate la spital pentru îngrijiri de rigoare.

Salvatorii din capitală au fost solicitați la ora 07:42 pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma accidentului în care a fost implicat și un troleibuz de pe ruta nr. 5.

Pentru lucrări de descarcerare, la fața locului au fost trimise două echipaje de pompieri. 

Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că șoferul auto și pasagerul acestuia au rămas blocați în interiorul automobilului. Salvatorii au reușit să descarcereze ambii bărbați din fiarele autovehiculului avariat. În urma accidentului conducătorul s-a ales cu diverse traumatisme, iar pasagerul a primit fracturi.

Ulterior, aceștia au fost predați serviciului de asistență medicală urgentă și transportați la spital pentru îngrijiri de rigoare. 

Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de specialiști. Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 20 situații de risc.

TV8 amintește că un accident rutier cu implicarea unui troleibuz de pe ruta nr. 5 și a unui automobil de marca Toyota s-a produs în dimineața zilei de duminică, 2 aprilie, în municipiul Chișinău. In rezultatul impactului cu traume s-a ales și taxatoarea din troleibuz.

În funcție de gravitatea leziunilor cu care s-au ales victimele, șoferul care va fi găsit vinovat in rezultatul anchetei, urmează a fi sancționat conform legislației.

Preliminar s-a stabilit că automobilul circula pe contrasens.

Încă un accident grav în Chișinău cu implicarea unui troleibuz. Mai multe persoane au fost rănite
Mama fetiței de 12 ani, care a fost lovită mortal de un troleibuz la Ciocana: „A strivit viața în corpul fragil al copilei mele”
/VIDEO/ Mama fetiței de 12 ani, care a fost lovită mortal de un troleibuz la Ciocana: „A strivit viața în corpul fragil al copilei mele”
De la Chișinău la NASA: Povestea lui Oleg Alexandrov, inginerul ce dezvoltă tehnologii pentru explorarea spațiului
De la Chișinău la NASA: Povestea lui Oleg Alexandrov, inginerul ce dezvoltă tehnologii pentru explorarea spațiului
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cobasna, butoiul cu pulbere. Documente secrete și mărturii ale experților care au inspectat armamentul
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cobasna, butoiul cu pulbere. Documente secrete și mărturii ale experților care au inspectat armamentul
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
Ultima oră! Șoferița troleibuzului care a lovit mortal o fetiță în Capitală, plasată în arest pentru 30 de zile
Ultima oră! Șoferița troleibuzului care a lovit mortal o fetiță în Capitală, plasată în arest pentru 30 de zile
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram