Război în Ucraina, ziua 392: Ultimul mesaj al lui Jinping pentru Putin. Analiză: Lovitură majoră Chinei, dacă înarmează Rusia

/VIDEO/ Cetățean moldovean, omorât într-o pădure din nordul Franței. Patru membri ai grupării „Chitaeț”, cercetați

14 martie 2023, ora 09:58

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI din cadrul Poliției și ofițerii de investigații francezi anunță că investighează omorul unui cetățean moldovean, comis în septembrie 2021, în orașul Amiens din Franța. Potrivit autorităților, în dosar sunt cercetați patru membri ai organizației criminale conduse de hoțul în lege „Chitaeț”.

În comunicatul publicat de PCCOCS, este menționat că după comiterea omorului, corpul neînsuflețit și dezgolit al bărbatului cu vârsta de 29 de ani, a fost îngropat într-o pădure din localitatea franceză, iar locul îngropării a fost camuflat cu ramuri de arbuști.

După deshumarea acestuia, oamenii legii au constatat decesul lui printr-o împușcătură în regiunea capului.

„Potrivit materialelor dosarului de bază investigat de autoritățile franceze, înaintea omorului, victima a accidentat automobilul pe care-l conducea, iar la fața locului s-au prezentat forțele de ordine. Sosite la fața locului, suplimentar gestionării legale a accidentului, autoritățile au confiscat din automobilul acestuia țigări introduse ilegal în Franța din Belgia, în valoare de circa 260.000 euro.

Ulterior, superiorii victimei din organizația criminală „Chitaeț” („Chinezul,” din limba rusă) i-au cerut suma de bani în contul mărfii confiscate, pentru ca mai apoi să treacă la răfuială fizică, în lipsa compensării pretinse”,potrivit PCCOCS.

Urmare a investigațiilor autorităților franceze, în decembrie 2022, procurorii DIICOT din România l-au reținut pe organizatorul infracțiunii, cu vârsta de 40 de ani, care sosise din Italia. 

Potrivit comunicatului publicat de Procuratură, acesta este persoana de încredere a conducătorului organizației criminale conduse de hoțul în lege cunoscut drept „Chitaeț,” responsabil și de acumularea mijloacelor bănești pentru organizație. 

Urmare a reținerii, acesta a fost plasat în izolatorul de detenție preventivă din orașul francez în care a fost comisă crima, iar conducătorul organizației este anunțat în căutare, în vederea audierii în calitate de bănuit.

Între timp, autoritățile franceze au sesizat autoritățile din Republica Moldova, iar în primăvara lui 2022 a fost format un grup comun de investigații. 

Prin urmare, ulterior documentării celor patru bănuiți, cu vârstele cuprinse între 25 și 40 de ani, pentru o perioadă de până la jumătate de an, la 9 martie 2023 la aceștia au fost desfășurate percheziții. 

Perchezițiile au avut loc în Bălți și Chișinău și au rezultat în ridicarea telefoanelor mobile, cartelelor telefonice, dispozitivelor de stocare a informației, unor ceasuri de lux și altor obiecte relevante urmăririi penale. 

De asemenea, oamenii legii din Moldova urmează să stabilească dacă mostrele de ADN preluate de la locul faptei din Franța le aparțin celor patru bănuiți, care pe parcursul investigațiilor se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
 

/VIDEO/ Avocată: „Nu am nicio problemă să se facă reforme dure, dar cultivarea urii față de judecători e o abordare greșită”
/VIDEO/ Avocată: „Nu am nicio problemă să se facă reforme dure, dar cultivarea urii față de judecători e o abordare greșită”
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Război în Ucraina, ziua 391: Explozii în Crimeea și plan cu 1 milion de obuze. SUA alertează privind pacea propusă de China
Război în Ucraina, ziua 391: Explozii în Crimeea și plan cu 1 milion de obuze. SUA alertează privind pacea propusă de China
/DOC/ Trei apartamente, 14 conturi bancare și datorii: Declarația de avere a lui Nicu Popescu
/DOC/ Trei apartamente, 14 conturi bancare și datorii: Declarația de avere a lui Nicu Popescu
/VIDEO/ Ziua Internațională a Poeziei, marcată pe 21 martie: Versuri puse pe muzică de artiști autohtoni
/VIDEO/ Ziua Internațională a Poeziei, marcată pe 21 martie: Versuri puse pe muzică de artiști autohtoni

Militarii prin contract ai Armatei Naționale vor beneficia de rație alimentară: Guvernul va aloca 8,8 mln lei anual în acest sens

22 martie 2023, ora 11:13

Începând cu luna aprilie curent, militarii prin contract ai Armatei Naționale vor fi asigurați cu hrană, în modul stabilit de Ministerul Apărării. O decizie în acest sens a fost aprobată de Executiv. 

Noile prevederi vor contribui la sporirea atractivității serviciului militar, ținând cont de faptul că dreptul la alimentarea militarilor prin contract, respectiv dreptul la compensarea rației alimentare a fost anulat încă în anul 2009.

„Aprobarea acestui proiect este un pas important pentru îmbunătățirea pachetului social și un factor motivant pentru militarii angajați prin contract”, a accentuat secretarul de stat al Ministerului Apărării, Sergiu Plop.

Reglementările privind asigurarea acestei rații vor fi stabilite în detaliu de către Ministerul Apărării în actele sale normative departamentale. Costul anual al implementării proiectului constituie 8,8 milioane de lei. 

În anul curent, acest efort financiar al bugetului de stat va fi acoperit din contul alocațiilor aprobate deja pentru Ministerul Apărării, la capitolul „Procurarea produselor alimentare”.

/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Activitatea Centrului Unic de Gestionare a Crizei, sistată: CSE a aprobat o decizie în acest sens
Activitatea Centrului Unic de Gestionare a Crizei, sistată: CSE a aprobat o decizie în acest sens
/VIDEO/ Scandalul de la o benzinărie din orașul Râșcani: Cum un fals a devenit un videoclip viral
/VIDEO/ Scandalul de la o benzinărie din orașul Râșcani: Cum un fals a devenit un videoclip viral
Președinta cere crearea Curții Anticorupție: „E naiv ca unii judecători să creadă că vor bloca sistemul și vom privi neputincioși”
/VIDEO/ Președinta cere crearea Curții Anticorupție: „E naiv ca unii judecători să creadă că vor bloca sistemul și vom privi neputincioși”
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram