Război în Ucraina, ziua 403: Atacuri și campion mort. Un ex-șef CIA prezice moartea lui Putin, iar Zelenski declară falimentul ONU

/VIDEO/ „Este o chestiune de gest. Poate fi și un cadou puțin costisitor”. Cum își vor surprinde miniștrii soțiile în ziua de 8 Martie

07 martie 2023, ora 17:55

Mâine, de Ziua Femeii, toți bugetarii au parte de zi liberă. Inclusiv miniștrii, pe care i-am întrebat ce cadouri au pregătit pentru femeile din viața lor. Aceștia au fost, însă, scumpi la vorbă. Majoritatea spun că vor dărui flori, dar că la restul mai au timp să se gândească până mâine. 

„Lalelele sunt florile ei preferate. Fac buchetele din 7,9 sau 11 și le aleg să fie de diferite culori”, a menționat Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.

Astfel, soția ministrului Agriculturii va avea parte mâine cel puțin de un buchet gingaș de lalele. Altceva Vladimir Bolea spune că n-a pregătit, deocamdată. Acesta ne-a spus câte ceva despre semnificația istorică a zilei de 8 martie: 

„De 8 martie, am uitat în ce an, probabil în perioada interbelică au fost omorâte pe trotuar două doamne și soțul uneia dintre ele. Mergeau pe trotuar de la ședință, când un grup de neofasciști le-a omorât în mijlocul zile. Deci, din acel moment ziua de 8 martie simbolizează lupta femeilor pentru dreptul la vot, la învățare”.

Alți miniștri n-au fost atât de deschiși, când au fost întrebați ce cadouri au pregătit femeilor din viața lor. Și mai discreți au fost atunci când a venit vorba despre sumele pe care sunt gata să le scoată din buzunar pentru surprizele de 8 martie.

„Cadou am pregătit. Rămâne să cumpăr florile să fie mai proaspete. Nu vă spun ce cadou. E un secret. Foarte simplu și drăguț, dar cred că și util”, a relatat Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

„Cred că nu banii contează, este o chestiune de gest mai curând. Poate fi și un cadou puțin costisitor, dar felul în care l-au oferit și momentul în care l-ai oferit contează”, a spus viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian.

Și dacă unii miniștri par să fi pregătit tot felul de surprize pentru ziua de mâine, alții spun că cel mai mare cadou pentru femeile lor va fi faptul că vor avea parte de o zi liberă în sânul familiei. 

„Pentru soție și pentru familie cel mai mare cadou va fi că această zi va fi prima când planific să o petrec complet cu familia. În rest, tradițional voi felicita și colegele de la minister. Ministerul încă nu e creat, dar colegele le vom felicita”, a menționat ministrul Energiei, Victor Parlicov.

Nici ministrul Muncii nu pare să se gândească  acum prea mult la cadouri. El spune că 8 martie e un prilej în plus să lupte, acum și ca membru al guvernului, pentru drepturile femeilor din Moldova.

„N-am pregătit ceva special. Asta este, eu acuma sunt la minister, încerc să mă concentrez pe munca de la minister. Asta este un angajament ferm pentru a asigura drepturi și oportunități egale pentru femeile și bărbații din Republica Moldova. Pentru mine ziua de 8 martie reprezintă un angajament ferm de a promova mai departe egalitatea de gen în Republica Moldova”,a relatat Ministrul Muncii, Alexei Buzu.

Mâine, de Ziua internațională a femeii, bugetarii vor avea parte de zi liberă.

Descoperire macabră la Căușeni: O femeie și-a găsit socrii morți în bucătărie, în toiul nopții
Descoperire macabră la Căușeni: O femeie și-a găsit socrii morți în bucătărie, în toiul nopții
De la Chișinău la NASA: Povestea lui Oleg Alexandrov, inginerul ce dezvoltă tehnologii pentru explorarea spațiului
De la Chișinău la NASA: Povestea lui Oleg Alexandrov, inginerul ce dezvoltă tehnologii pentru explorarea spațiului
Încă un accident grav în Chișinău cu implicarea unui troleibuz. Mai multe persoane au fost rănite
/VIDEO/ Încă un accident grav în Chișinău cu implicarea unui troleibuz. Mai multe persoane au fost rănite
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: „Câinii de pază” ai Rusiei. Cine denigrează imaginea UE în Găgăuzia din contul banilor publici
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: „Câinii de pază” ai Rusiei. Cine denigrează imaginea UE în Găgăuzia din contul banilor publici

Detalii despre accidentul de pe strada Muncești: Șoferul mașinii s-a ales cu diverse traumatisme, iar pasagerul cu fracturi

02 aprilie 2023, ora 11:36

Șoferul autoturismului implicat în accidentul produs duminică dimineața pe strada Muncești s-a ales cu diverse traumatisme, iar pasagerul acestuia a primit fracturi. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, persoanele au fost predate serviciului de asistență medicală urgentă și transportate la spital pentru îngrijiri de rigoare.

Salvatorii din capitală au fost solicitați la ora 07:42 pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma accidentului în care a fost implicat și un troleibuz de pe ruta nr. 5.

Pentru lucrări de descarcerare, la fața locului au fost trimise două echipaje de pompieri. 

Ajunși la destinație, aceștia au stabilit că șoferul auto și pasagerul acestuia au rămas blocați în interiorul automobilului. Salvatorii au reușit să descarcereze ambii bărbați din fiarele autovehiculului avariat. În urma accidentului conducătorul s-a ales cu diverse traumatisme, iar pasagerul a primit fracturi.

Ulterior, aceștia au fost predați serviciului de asistență medicală urgentă și transportați la spital pentru îngrijiri de rigoare. 

Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de specialiști. Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 20 situații de risc.

TV8 amintește că un accident rutier cu implicarea unui troleibuz de pe ruta nr. 5 și a unui automobil de marca Toyota s-a produs în dimineața zilei de duminică, 2 aprilie, în municipiul Chișinău. In rezultatul impactului cu traume s-a ales și taxatoarea din troleibuz.

În funcție de gravitatea leziunilor cu care s-au ales victimele, șoferul care va fi găsit vinovat in rezultatul anchetei, urmează a fi sancționat conform legislației.

Preliminar s-a stabilit că automobilul circula pe contrasens.

Încă un accident grav în Chișinău cu implicarea unui troleibuz. Mai multe persoane au fost rănite
Mama fetiței de 12 ani, care a fost lovită mortal de un troleibuz la Ciocana: „A strivit viața în corpul fragil al copilei mele”
/VIDEO/ Mama fetiței de 12 ani, care a fost lovită mortal de un troleibuz la Ciocana: „A strivit viața în corpul fragil al copilei mele”
De la Chișinău la NASA: Povestea lui Oleg Alexandrov, inginerul ce dezvoltă tehnologii pentru explorarea spațiului
De la Chișinău la NASA: Povestea lui Oleg Alexandrov, inginerul ce dezvoltă tehnologii pentru explorarea spațiului
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cobasna, butoiul cu pulbere. Documente secrete și mărturii ale experților care au inspectat armamentul
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cobasna, butoiul cu pulbere. Documente secrete și mărturii ale experților care au inspectat armamentul
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
Ultima oră! Șoferița troleibuzului care a lovit mortal o fetiță în Capitală, plasată în arest pentru 30 de zile
Ultima oră! Șoferița troleibuzului care a lovit mortal o fetiță în Capitală, plasată în arest pentru 30 de zile
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram