Război în Ucraina, ziua 400: Stare de urgență prelungită în Moldova și scandal cu preoți la Kiev! Rusia alertează puterile atomice

Familiile victimelor accidentului feroviar din Grecia, revoltate de valoarea despăgubirilor: „Atât valorează viața unui om?”

17 martie 2023, ora 14:00

Fiecare familie a celor 57 de oameni care au murit în urma coliziunii celor două trenuri din Grecia va primi o „plată în avans” de 42.000 de euro, a anunțat, joi, 16 martie, compania privată Hellenic Train, stârnind furia rudelor victimelor, relatează publicație elenă To Vima, notează Libertatea.

„Nici o sumă din lume nu va opri lupta noastră pentru dreptate pentru familii și pentru ca toți cei responsabili să plătească”, a spus Stelios Sourlas, avocatul victimelor. 

Compensațiile anunțate de compania Hellenic Train sunt: Avans de 42.000 de euro către familiile decedatului; 10.000 de euro răniților care sunt încă internați; 5.000 de euro răniților care au fost externați; 300 de euro pentru bagajele distruse ale morților și răniților. Avocatul Ariadni Nouka a explicat că „Hellenic Train era obligată, în temeiul legislației europene, să plătească avansul, indiferent dacă poartă sau nu răspunderea pentru accident”.

„Un avans de 21.000 de euro este prevăzut de regulamentul european și este independent de responsabilitate. Dacă firma este responsabilă, acest lucru va fi decis în instanță. Avansul nu e rambursabil”, susține avocatul Ariadni Nouka.

„Nu vrem banii lor, sunt criminali” 

„Tot ce s-a făcut cu acest anunț de despăgubiri este mizerabil. Nu vrem banii lor, sunt criminali! Și nu vrem bani de la criminali. E ridicol, la atât a fost apreciată viața unui om? 42.000 de euro? Nu le este rușine”, a declarat Dimitris Aslanidis, care și-a pierdut fiul de 26 de ani în accidentul feroviar.

„În primul rând, ne interesează răspunderea penală, nu ne interesează banii. Toți se ascund. Pe măsură ce politicienii se ascund, unul după altul, cine mai e de vină?”, a spus părintele îndurerat. Familia Ifigeniei Mitska, o tânără care și-a pierdut viața în trenul mortal, își exprimă aceeași dorință, de tragere la răspundere a vinovaților, prin avocat: „Din prima clipă, noi am cerut urmărirea penală a personalităților politice. Nu ne vom da înapoi de la asta”. 

Apostolos Lytras avertizează rudele victimelor să nu accepte despăgubirile: „Ei dau acești bani ca o compensație și le vor cere acestor oameni să renunțe la toate pretențiile. Trebuie să fie foarte atenți.” Avocata Ariadni Nouka afirmă că rudele pot cere despăgubiri mai mari în instanță, „de la 300.000 euro la 500.000 euro”. 

Accidentul a avut loc marți, 28 februarie, cu puțin înainte de miezul nopții. Un tren de pasageri care transporta 350 de persoane a intrat în coliziune cu un tren de marfă, după ce ambele au ajuns pe aceeași linie de cale ferată – ceea ce a făcut ca vagoanele din față să fie cuprinse de flăcări. În urma accidentului, și-a pierdut viața și românul Ionuț Culea. Majoritatea victimelor catastrofei feroviare erau studenţi care se întorceau la Universitatea din Salonic după un weekend prelungit, de sărbătoare, în Grecia.

Șoferul mașinii care a lovit-o pe Marcela pe viaduct, audiat. Magistrații au aplicat sechestru pe bunuri de 1 milion de lei
Șoferul mașinii care a lovit-o pe Marcela pe viaduct, audiat. Magistrații au aplicat sechestru pe bunuri de 1 milion de lei
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
/VIDEO/ Declarație cu semne de întrebare a lui Igor Dodon, la Comrat: „Ai noștri deja sunt aproape”
/VIDEO/ Declarație cu semne de întrebare a lui Igor Dodon, la Comrat: „Ai noștri deja sunt aproape”
Șoferița de troleibuz, care a lovit mortal o fetiță de 12 ani, eliberată din penitenciar și plasată în arest la domiciliu
Șoferița de troleibuz, care a lovit mortal o fetiță de 12 ani, eliberată din penitenciar și plasată în arest la domiciliu
Pachetul de legi privind reforma SIS, votat în prima lectură de Parlament, pe fundalul criticilor deputaților BCS
Pachetul de legi privind reforma SIS, votat în prima lectură de Parlament, pe fundalul criticilor deputaților BCS

/VIDEO/ CSM nu ar putea funcționa legal cu 4 membri. Arseni: „Niciun act adoptat nu are forță juridică și e pasibil de atacat în instanță”

30 martie 2023, ora 23:15

Deși potrivit fostei ministre a Justiției, deputata Olesea Stamate, dar și a unor experți juridici, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) devine funcțional odată cu numirea în funcție, de către Parlament, a celor trei membri noi, din rândul non-judecătorilor, niciun act ce ar urma să fie adoptat în această componență „nu are forță juridică și este pasibil de atacat în orice instanță”.

O spune doctorul în drept constituțional, Alexandru Arseni, potrivit căruia CSM nu poate funcționa legal cu doar patru membri. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 30 martie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit lui Arseni, activitatea CSM ar fi neconformă cu prevederile legale și constituționale. Acesta susține că pentru ca CSM să poată funcționa în mod deliberativ și legal, trebuie să fie prezenți cel puțin 7 din cei 12 membri și să se voteze cu o majoritate de 2/3 din cei 12 membri, nu din cei 4.

„Orice instituție care are un număr stabilit de persoane, în cazul dat, CSM - 12, pentru ca el să fie deliberativ, să poată lucra, trebuie să fie prezenți cel puțin 50+1, adică 7, iar pentru ca hotărârile lui să fie legale și legitime, trebuie să voteze 2/3 din 12, nu din 4. Este o interpretare absolut greșită și speculativă a funcționării unui organ legal și legitim”, a spus Alexandru Arseni.

Doctorul afirmă că interpretarea conform căreia CSM poate funcționa cu doar 4 persoane ar fi greșită și speculativă.

„Această redactare este neconstituțională, dar nu a atacat-o nimeni, iar interpretarea doctrinară, autentică nu permite unui organ cu 4 persoane să fie deliberativ, este o confuzie totală în teoria generală a dreptului.

Niciun act care va fi adoptat în această componență nu are forță juridică și este pasibil de atacat în orice instanță. Asta va demonstra neseriozitatea acestora și neglijența față de societate”, a subliniat Arseni.

TV8.md amintește că Tatiana Ciaglic, Ion Guzun și Alexandru Postică au fost numiți, pe un mandat de șase ani, în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. La ședința de astăzi, 30 martie, Parlamentul a votat trei proiecte de hotărâri care prevăd acest lucru.

Candidaturile au fost propuse Parlamentului după desfășurarea concursului pentru selectarea candidaților la funcția de membru al CSM. Concursul a fost desfășurat după ce toți cei trei candidați au promovat evaluarea efectuată de Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor.

Potrivit legislației, CSM este constituit din 12 membri. Șase dintre ei, care nu fac parte din rândul judecătorilor, sunt numiți de Parlament, cu votul a trei cincimi dintre deputații aleși.

Consiliul Suprem de Securitate (CSS) a pus un ultimatum după întreruperea Adunării Generale a Judecătorilor la care urma să fie aleasă o nouă componență a CSM. Președinta Maia Sandu a anunțat, în urma ședinței din 20 martie a CSS, că Adunarea Generală a Judecătorilor trebuie să accelereze crearea unui nou CSM. Mai exact, CSS a oferit la dispoziția magistraților 30 de zile pentru a alege un CSM complet funcțional. 

CSM, funcțional după desemnarea noilor 3 membri? Expert: „E o situație neordinară și neconstituțională”
Doi juriști și un specialist în drepturile omului. CV-urile și experiența celor 3 membri noi ai CSM, din rândul non-judecătorilor
Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
/VIDEO/ Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
/VIDEO/ Anchetă RTEC după ce o copilă a fost lovită mortal de un troleibuz: Versiunea taxatoarei diferă de cea a polițiștilor
/VIDEO/ Anchetă RTEC după ce o copilă a fost lovită mortal de un troleibuz: Versiunea taxatoarei diferă de cea a polițiștilor
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cobasna, butoiul cu pulbere. Documente secrete și mărturii ale experților care au inspectat armamentul
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cobasna, butoiul cu pulbere. Documente secrete și mărturii ale experților care au inspectat armamentul
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram