Grupurile politice din Parlamentul European au decis joi, 9 martie, să includă pe agenda sesiunii plenare o dezbatere despre situația din Republica Moldova și despre provocările pe care autoritățile de la Chișinău trebuie să le gestioneze în această perioadă. Dezbaterea va fi urmată de o rezoluție, care va fi adoptată cel mai probabil în sesiunea plenară din luna aprilie.
Un anunț în acest sens a fost făcut de europarlamentarul român Siegfried Mureșan.
„Încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina acum un an, am spus că Republica Moldova este la fel de importantă ca Ucraina pentru securitatea României și a Uniunii Europene.
Tocmai de aceea, trebuie să ne implicăm pentru ca UE să ajute cât mai mult Republica Moldova să treacă peste provocările actuale, să ia noi măsuri în beneficiul oamenilor și să fie pregătită de începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
Dezbaterea de săptămâna viitoare va fi un foarte bun moment pentru ca noi, Parlamentul European, să ne arătăm din nou toată susținerea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Rezoluția va fi dezbătută săptămâna viitoare de Parlamentul European.