Război în Ucraina, ziua 392: Ultimul mesaj al lui Jinping pentru Putin. Analiză: Lovitură majoră Chinei, dacă înarmează Rusia

Recean, întrevedere cu ambasadorul Poloniei la Chișinău: RM și Polonia vor intensifica cooperarea pe domeniul comercial-economic

Dorin Recean, întrevedere cu ambasadorul Poloniei la Chișinău
13 martie 2023, ora 14:13

Parcursul european al Republicii Moldova și intensificarea cooperării bilaterale moldo-poloneze pe segmentul comercial-economic au fost principalele subiecte abordate în cadrul unei întrevederi la Guvern între prim-ministrul Dorin Recean și ambasadorul Poloniei la Chișinău, Tomasz Michał Kobzdej. Potrivit unui comunicat emis de Executiv, oficialii s-au referit și la organizarea în timpul apropiat a unui forum al oamenilor de afaceri. 

Premierul Dorin Recean a salutat sprijinul consecvent al autorităților de la Varșovia pentru parcursul european al țării noastre și a exprimat aprecierea pentru suportul financiar al Poloniei oferit atât în plan bilateral, cât și în cadrul Platformei de sprijin a Republicii Moldova.

Totodată, în comunicatul Guvernului este menționat că șeful Executivului a declarat că agenda de reforme este orientată pe crearea unor condiții mai bune pentru cetățeni și redresarea economică.

Oficialii au vorbit și despre oportunitățile de aprofundare a cooperării dintre cele două state, prin atragerea investitorilor polonezi în Republica Moldova și organizarea în timpul apropiat a unui forum al oamenilor de afaceri. 

Totodată, interlocutorii s-au referit și la posibilitatea de fortificare a interacțiunilor moldo-poloneze în ceea ce privește asigurarea stabilității și securității la nivel regional.

/VIDEO/ Avocată: „Nu am nicio problemă să se facă reforme dure, dar cultivarea urii față de judecători e o abordare greșită”
/VIDEO/ Avocată: „Nu am nicio problemă să se facă reforme dure, dar cultivarea urii față de judecători e o abordare greșită”
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Război în Ucraina, ziua 391: Explozii în Crimeea și plan cu 1 milion de obuze. SUA alertează privind pacea propusă de China
Război în Ucraina, ziua 391: Explozii în Crimeea și plan cu 1 milion de obuze. SUA alertează privind pacea propusă de China
/DOC/ Trei apartamente, 14 conturi bancare și datorii: Declarația de avere a lui Nicu Popescu
/DOC/ Trei apartamente, 14 conturi bancare și datorii: Declarația de avere a lui Nicu Popescu
/VIDEO/ Ziua Internațională a Poeziei, marcată pe 21 martie: Versuri puse pe muzică de artiști autohtoni
/VIDEO/ Ziua Internațională a Poeziei, marcată pe 21 martie: Versuri puse pe muzică de artiști autohtoni

Copilul căzut de la etajul 7 al unui bloc din Bălți, operat de urgență la Chișinău. În ce stare se află

22 martie 2023, ora 11:45

Copilul de patru ani, care a căzut de la etajul șapte al unui bloc de locuit din Bălți, a fost operat de urgență la Chișinău, după ce a fost transportat de la Spitalul din Bălți la Institutul Mamei și Copilului. În prezent, acesta se află în stare gravă, dar stabilă. Contactată de echipa TV8, purtătoare de cuvânt a spitalului din Bălți, Andreea Galici, ne-a comunicat că minorul s-a ales cu fracturi la bazin și a fost afectată splina.

TV8.md reamintește că totul s-a întâmplat în ziua de 21 martie, în jurul orei 14:40.

Potrivit Poliției, geamul apartamentului era deschis, iar copilul, sprijinindu-se de plasă, a căzut în gol.   

Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

„Poliția îndeamnă părinții să-și supravegheze permanent copiii, în special dacă locuiesc la bloc. Totodată, trebuie să se asigure că micuții nu au acces la geam, să monteze dispozitive speciale pentru blocarea geamurilor și să le închidă dacă nu sunt lângă copil, chiar și pentru câteva clipe”, transmit oamenii legii.

Un copil de patru ani, în stare gravă la spital: Ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuit din Bălți
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Activitatea Centrului Unic de Gestionare a Crizei, sistată: CSE a aprobat o decizie în acest sens
Activitatea Centrului Unic de Gestionare a Crizei, sistată: CSE a aprobat o decizie în acest sens
/VIDEO/ Scandalul de la o benzinărie din orașul Râșcani: Cum un fals a devenit un videoclip viral
/VIDEO/ Scandalul de la o benzinărie din orașul Râșcani: Cum un fals a devenit un videoclip viral
Președinta cere crearea Curții Anticorupție: „E naiv ca unii judecători să creadă că vor bloca sistemul și vom privi neputincioși”
/VIDEO/ Președinta cere crearea Curții Anticorupție: „E naiv ca unii judecători să creadă că vor bloca sistemul și vom privi neputincioși”
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram