Război în Ucraina, ziua 400: Stare de urgență prelungită în Moldova și scandal cu preoți la Kiev! Rusia alertează puterile atomice

/VIDEO/ România și SUA au adoptat o Declarație comună prin care își arată sprijinul pentru R. Moldova și Ucraina

15 martie 2023, ora 10:45

„România și Statele Unite rămân angajate în sprijinirea autorităților alese în mod democratic ale Republicii Moldova, în eforturile acestora de a-și consolida reziliența politică și economică, de a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială și de a continua procesul de integrare europeană”. Mesajul se regăsește textul declarației adoptată în cadrul celei de-a opta Reuniune a Dialogului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii, desfăşurată marţi, 14 martie, la București, pe fondul celei mai grave amenințări la adresa securității euro-atlantice.

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe de la București, sesiunea Dialogului Strategic a examinat stadiul colaborării și liniile principale ale cooperării bilaterale în domeniile majore ale Parteneriatului Strategic România-SUA: politic, apărare, energie, economie, consolidarea relațiilor interpersonale. 

Agenda Dialogului Strategic a inclus sesiuni dedicate unor teme importante pentru dialogul bilateral, precum proiectele strategice în domeniul energiei nucleare și perspectivele producției de energie regenerabilă, accederea țării noastre în programul Visa Waiver, aspecte de interes prioritar în colaborarea economică și comercială, cooperarea în domeniile judiciar și polițienesc, combaterea traficului de ființe umane, procesul de accedere a României la OCDE.

Totodată, oficialii au purtat discuții privind securitatea României și a Moldovei, invazia rusă în Ucraina și independența energetică.

„Dialogul Strategic SUA - România  a avut loc pe fondul celei mai grave amenințări la adresa securității euroatlantice din ultimele decenii. 

La un an de la declanșarea războiului nejustificat și neprovocat al Federației Ruse împotriva Ucrainei, ne confruntăm cu provocări la adresa securității europene, cu efecte de amploare pentru poporul ucrainean și efecte globale cu privire la securitatea energetică și alimentară. Invazia brutală lansată de Federația Rusă este un atac la adresa suveranității Ucrainei și la ordinea internațională bazată pe reguli”, se arată în Declarația publicată de MAE.

Este menționat că delegațiile română și americană au acordat o atenție specială riscului potențial al acțiunilor destabilizatoare ale Federației Ruse în regiunea Mării Negre, în special la adresa securității și stabilității Republicii Moldova. 

„România și Statele Unite rămân angajate în sprijinirea autorităților alese în mod democratic ale Republicii Moldova, în eforturile acestora de a-și consolida reziliența politică și economică, de a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială și de a continua procesul de integrare europeană.

Rămânem angajați în susținerea principiilor independenței, suveranității, integrității teritoriale și respectarea dreptului internațional, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca bază a arhitecturii de securitate euroatlantice”,este menționat în textul Declarației.

Totodată, România și Statele Unite au analizat progresele înregistrate în cadrul Dialogului Strategic, inclusiv eforturile comune de sprijinire a Ucrainei, a poporului ucrainean și a regiunii extinse. 

„România și Statele Unite subliniază importanța critică a porturilor românești de la Marea Neagră și de pe Dunăre pentru comerțul Ucrainei. Statele Unite salută leadership-ul României în creșterea substanțială a capabilităților de procesare și de tranzit, în mod special prin creșterea mai mult decât dublu a capacității de tranzit pe Canalul Sulina, și rămân angajate în identificarea unui sprijin adecvat pentru eforturile continue ale României în acest sens.

Ca principală concluzie a Dialogului Strategic, România și Statele Unite evidențiază că acum mai mult decât oricând, importanța unității transatlantice în prevenirea oricărei viitoare agresiuni și permiterea atingerii întregului potențial al Mării Negre ca o conexiune strategică între Europa și Asia Centrală”, se arată în Declarație.

Cele două părți au subliniat importanța acordării unei atenții speciale cooperării în cadrul NATO, pentru o consolidare mai puternică a apărării și descurajării în regiunea Mării Negre, o zonă de importanță strategică pentru Alianță.

Potrivit declarației, cele două părți au evaluat cooperarea bilaterală în domeniul energiei, luând notă de progresul semnificativ înregistrat în proiectele-fanion: proiectele nucleare civile de la Cernavodă și reactorul modular de mici dimensiuni de la Doicești. 

„Au subliniat relevanța crescută a acestor proiecte pentru reziliența regiunii Mării Negre, în contextul încercărilor Rusiei de a utiliza aprovizionarea cu energie ca armă.

România și Statele Unite rămân angajate să lucreze împreună pentru sprijinirea eforturilor României de a îndeplini criteriile stabilite prin lege pentru admiterea României în programul Visa Waiver. Dialogul care a fost inițiat în 2021 pe acest subiect, la nivel de experți și la nivel politic, va continua”, se mai arată în declarație.

Această a opta rundă a Dialogului Strategic a fost găzduită de MAE al României și a inclus reprezentanți la nivel înalt ai ambelor guverne. 

Sesiunea a inclus întrevederi ale grupurilor de lucru înființate în cadrul Dialogului Strategic: securitate regională și cooperare politică și militară; evoluții regionale politice și economice; cooperare economică bilaterală privind infrastructura, investițiile și comerțul; energie; cooperare în domeniile justiție și afaceri interne; și consolidarea relațiilor interpersonale.

Delegația a fost condusă de partea română de Iulian Fota, secretar de stat pentru afaceri strategice, iar de partea americană de Dereck Hogan, adjunctul principal al asistentului secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice. 

De asemenea au mai participat reprezentanți de rang înalt și experți din instituțiile românești cu atribuții în domeniu, din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Energiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Economiei, Ministerul Educației și Ministerul Cercetării, Inovației și Digitalizării, precum și oficiali americani de rang înalt din partea Departamentului de Stat, Departamentului Apărării, și Departamentului Comerțului.

Șoferul mașinii care a lovit-o pe Marcela pe viaduct, audiat. Magistrații au aplicat sechestru pe bunuri de 1 milion de lei
Șoferul mașinii care a lovit-o pe Marcela pe viaduct, audiat. Magistrații au aplicat sechestru pe bunuri de 1 milion de lei
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
/VIDEO/ Declarație cu semne de întrebare a lui Igor Dodon, la Comrat: „Ai noștri deja sunt aproape”
/VIDEO/ Declarație cu semne de întrebare a lui Igor Dodon, la Comrat: „Ai noștri deja sunt aproape”
Șoferița de troleibuz, care a lovit mortal o fetiță de 12 ani, eliberată din penitenciar și plasată în arest la domiciliu
Șoferița de troleibuz, care a lovit mortal o fetiță de 12 ani, eliberată din penitenciar și plasată în arest la domiciliu
Pachetul de legi privind reforma SIS, votat în prima lectură de Parlament, pe fundalul criticilor deputaților BCS
Pachetul de legi privind reforma SIS, votat în prima lectură de Parlament, pe fundalul criticilor deputaților BCS

/DOC/ Un Mercedes, trei conturi bancare și pensie: Averea celui mai în vârstă deputat, Eduard Smirnov

30 martie 2023, ora 21:28

Deputatul BCS, Eduard Smirnov, și-a depus declarația de avere pentru anul 2022. Potrivit documentului, Smirnov a ridicat un salariu de circa 249.000 de lei de la Parlament. Totodată, acesta a primit o pensie de 120.240 de lei, aproximativ 10.000 de lei lunar.

Acesta a mai obținut venituri de circa 4.000 de lei din depuneri la bancă, indemnizație de 6.000 de lei de la CNAS și aproximativ 245.000 de lei - indemnizații de la Parlament.

În declarația de avere, deputatul BCS a indicat un garaj de 65.365 de lei și un apartament cumpărat în 2001 cu circa 194.000 de lei, dar nu pe numele său.

Eduard Smirnov conduce o mașină marca Mercedes 200E, procurată în 2003 cu 140.000 de lei.

Deputatul a mai indicat trei conturi bancare, pe care are depozitați circa 220.000 de lei și 5.300 de dolari.

Smirnov este decanul de vârstă al Legislativului. Socialistul are 83 de ani și a mai fost deputat din 2014 până la dizolvarea Parlamentului anterior.

/DOC/ Averea președintelui Parlamentului: Salariu de peste 200.000 de lei, niciun cont bancar și mașină pe numele unei rude
/DOC/ Apartament de aproape 2.000.000 de lei, ceas de lux, pensie și salariu de deputat: Averea lui Voronin
/DOC/ Salariul lui Dumitru Alaiba pe când era deputat și mașina pe care o conduce: Ce arată declarația de avere
Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
/VIDEO/ Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor imagine
/VIDEO/ Anchetă RTEC după ce o copilă a fost lovită mortal de un troleibuz: Versiunea taxatoarei diferă de cea a polițiștilor
/VIDEO/ Anchetă RTEC după ce o copilă a fost lovită mortal de un troleibuz: Versiunea taxatoarei diferă de cea a polițiștilor
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cobasna, butoiul cu pulbere. Documente secrete și mărturii ale experților care au inspectat armamentul
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cobasna, butoiul cu pulbere. Documente secrete și mărturii ale experților care au inspectat armamentul
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram