/VIDEO/ Muniții din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, descoperite la Bender. Au fost găsite de drumari
13 septembrie 2023, ora 16:01
Mai multe muniții care datează din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe o stradă din Bender, în timp ce drumarii efectuau lucrări de schimbare a scurgerilor pluviale.
În timpul lucrărilor, muncitorii au găsit trei obuze și imediat au chemat specialiștii și poliția. În urma săpăturilor suplimentare au mai fost descoperite alte 34 de obuze, la o adâncime de 3 metri.
Potrivit presei locale, zona a fost încercuită, iar geniștii continuă verificările pe porțiuni extinse. Ei presupun că în această regiune a existat un depozit de muniții. Cele găsite până acum nu prezintă pericol, acestea având semne evidente de coroziune.
/VIDEO/ Mii de dolari pentru migrația ilegală a ucrainenilor. Unde ajung banii și cine ar mai putea fi implicat în schemele ilegale
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
Horoscop optimist de la ChatGPT pentru astăzi, 1 octombrie 2023: Gemeni plini de idei și Scorpioni deschiși la schimbare
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni jurnalist la site-ul TV8.md, cameraman sau editor imagine
/VIDEO/ Fost șef al DNA, la TV8: Sistemul judiciar din Moldova e încă în căutări. Nu poate funcționa independent față de politic
/VIDEO/ Istorie încurcată la Hîncești. O femeie, declarată moartă de soț, ca să vândă casa pe nimic
/VIDEO/ Vie în Germania, moartă – acasă. Femeia, cu statut de persoană decedată, încă așteaptă răspunsul ASP
/VIDEO/ Stare de urgență în New York: Imagini dezastroase cu străzi transformate în râuri, mașini sub apă și case inundate
TV8.md, printre lideri în topul celor mai credibile site-uri de știri din Republica Moldova

01 octombrie 2023, ora 21:08
Sistemul de justiție din Republica Moldova este într-o perioadă de căutări. Cel puțin asta crede fostul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România, Daniel Morar. Într-un interviu exclusiv pentru „Cutia Neagră PLUS”, acesta a declarat că nu există încă senzația că puterea judecătorească este independentă de politic.
„La acest moment, sistemul judiciar și Procuratura Anticorupție din Republica Moldova se află la început, se află în căutări. Nu a existat încă o atitudine disruptivă față de ce s-a întâmplat până acum în sistem, așa cum s-a întâmplat în România după 15 ani de justiție postrevoluționară. La un moment dat, au venit niște instituții, care au avut atitudini care au șocat, care au schimbat lucrurile.
În Moldova, din câte cunosc eu, acest lucru încă nu s-a întâmplat. E încă o vreme a așteptărilor, a promisiunilor, a nemulțumirilor, dacă încă nu există senzația că autoritatea judecătorească e una pe picioarele ei, care poate funcționa separat de politic, independent, că este stăpână pe propriile decizii”, a spus Daniel Morar, la TV8.
Fostul șef al DNA a mai menționat că și în România, s-a vorbit de reforma justiției mult timp, dar, la un moment dat, „ne spuneam că nu mai suntem în fază de reformă, fiindcă, la un moment dat, orice corp profesional, prin urmare și sistemul judiciar trebuie să ajungă la o maturitate și evident că reforma nu mai este cuvântul cel mai potrivit, aici vorbim despre un sistem format, care are nevoie de stabilitate”.
„Eu ce văd acum în ceea ce privește instituția anticorupție, e că suntem încă în perioadă de căutări, pentru că așa cum au fost împărțite competențele până în vară între CNA și PA - lucrurile nu funcționează la parametrii care sunt așteptați de societate”, a punctat Morar.