Război în Ucraina, ziua 586: Avioane desenate, gluma lui Musk și miza Rusiei. Germania: „UE va fi de la Lisabona la Luhansk”

Parteneriat tripartit între Belarus, Rusia și Coreea de Nord: S-ar negocia un acord de livrare de armament

16 septembrie 2023, ora 18:30

Președintele belarus Alexandr Lukașenko și-a exprimat interesul pentru crearea unui parteneriat trilateral cu Rusia și Coreea de Nord, în contextul în care există zvonuri potrivit cărora Vladimir Putin și Kim Jong-un ar negocia un acord de livrare de armament care să susțină războiul Rusiei din Ucraina, scrie The Guardian, notează Libertatea.

Liderul belarus a făcut aceste declarații în timpul unui summit cu omologul său rus, Vladimir Putin, în orașul Soci, o stațiune de la Marea Neagră, unde cei doi au avut a șaptea întâlnire față în față din acest an. „Cred că ne putem gândi la o cooperare în trei direcții”, a declarat Lukașenko. „Coreea de Nord, Rusia. Știu că coreenii au un mare interes pentru voi. Cred că acolo se poate găsi un spațiu de lucru și pentru Belarus. Având în vedere problemele care există”, a adăugat dictatorul belarus. 

Putin și Kim s-au întâlnit în cursul acestei săptămâni pe cosmodromul Vostochny din Orientul Îndepărtat al Rusiei. Summitul, defăşurat cu măsuri stricte de securitate, a fost prima călătorie a lui Kim în afara Coreei de Nord în ultimii patru ani. Puţine detalii despre discuţiile dintre cei doi au fost date publicităţii, dar s-a spus că Rusia ar căuta muniţie nord-coreeană, în ciuda sancţiunilor ONU care interzic tranzacţiile cu arme cu regimul lui Kim. 

La rândul său, liderul nord-coreean este interesat de tehnologia militară şi aerospaţială rusă, inclusiv de ajutorul Rusiei în lansarea propriilor sateliţi de spionaj, precum şi de asistenţa tehnică pentru programul de rachete balistice al Phenianului.

Coreea de Nord caută, de asemenea, ajutor alimentar şi umanitar din cauza penuriei de alimente care a început din cauza regimului său de izolare. Vineri, Putin a părut să nege faptul că Rusia plănuieşte să încalce sancţiunile ONU prin încheierea unui acord de armament cu Coreea de Nord. „Coreea este vecinul nostru şi trebuie să construim relaţii de bună vecinătate cu vecinii noştri, într-un fel sau altul”, a declarat Putin, în cadrul unei conferinţe de presă după discuţiile cu Lukaşenko. „Da, există anumite particularităţi asociate cu peninsula coreeană. 

Discutăm deschis despre acest lucru, nu încălcăm niciodată nimic, iar în acest caz nu vom încălca nimic. Dar, bineînţeles, vom căuta oportunităţi pentru a dezvolta relaţiile ruso-nord-coreene”, a precizat liderul de la Kremlin. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat vineri că nu au fost semnate acorduri sau contracte de armament de către cei doi lideri în timpul vizitei în Rusia a lui Kim Jong Un. 

Cu toate acestea, itinerariul lui Kim în timpul turneului său în desfăşurare în Orientul Îndepărtat al Rusiei sugerează că pe ordinea de zi se afla cooperarea militară. Vineri, el a inspectat o fabrică rusă de avioane de vânătoare din oraşul Komsomolsk-pe-Amur, la aproape 6.000 de kilometri est de Moscova, care se află sub incidenţa sancţiunilor occidentale.

Kim a fost fotografiat inspectând cabina de pilotaj a unui avion de vânătoare rusesc modern Su-57 şi a observat, de asemenea, un zbor de testare a unui avion Su-35. El va călători în continuare în Rusia pentru a vedea flota rusă din Pacific şi pentru a vizita o universitate şi alte facilităţi. Anterior în cursul acestei săptămâni, Parlamentul European l-a acuzat pe Lukaşenko de complicitate la crimele de război comise de Rusia în Ucraina şi a cerut Curţii Penale Internaţionale (CPI) să emită un mandat de arestare pe numele dictatorului belarus.

/LIVE TEXT/ Ultima dorință a lui Ion Druță, îndeplinită: Scriitorul a fost înmormântat la Soroca, lângă Lumânarea Recunoștinței
/LIVE TEXT/ Ultima dorință a lui Ion Druță, îndeplinită: Scriitorul a fost înmormântat la Soroca, lângă Lumânarea Recunoștinței
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
Un tânăr de 30 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe Calea Orheiului. Traversa în afara trecerii de pietoni
Un tânăr de 30 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe Calea Orheiului. Traversa în afara trecerii de pietoni
/FOTO/ „Salutări din Cancelarie”! Imagini exclusive publicate de creatorii serialului care va fi lansat, în curând, la TV8
/FOTO/ „Salutări din Cancelarie”! Imagini exclusive publicate de creatorii serialului care va fi lansat, în curând, la TV8
/VIDEO/ Acesta este locul de veci ales de Ion Druță. Mormântul săpat într-o poieniță în apropiere de „Lumânarea Recunoștinței”
/VIDEO/ Acesta este locul de veci ales de Ion Druță. Mormântul săpat într-o poieniță în apropiere de „Lumânarea Recunoștinței”

Turcia a arestat 20 de persoane pentru presupuse legături cu atentatul terorist comis duminică la Ankara

02 octombrie 2023, ora 23:10

Autoritățile din Turcia au arestat 20 de persoane pentru presupuse legături cu gruparea de militanţi kurzi, care a revendicat atentatul sinucigaş cu bombă comis la finalul săptămânii trecute la Ankara. Ministerul de Interne turc a declarat că suspecţii se află în detenţie la Istanbul şi în provincia Kirikkale, la est de Ankara. 

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), entitate aflată pe listele organizaţiilor teroriste ale Turciei, Uniunii Europene şi Statelor Unite, a revendicat atacul de duminică în care un individ s-a aruncat în aer în faţa intrării Ministerului de Interne turc şi un altul a murit într-un schimb de focuri cu forţele de ordine, când doi poliţişti au fost răniţi uşor. 

În timpul operaţiunii desfăşurate luni au fost confiscate arme şi muniţie, potrivit ministerului de Interne, transmite Agerpres, citat de Digi24

Duminică seara, armata turcă a efectuat lovituri aeriene împotriva poziţiilor PKK din nordul Irakului, ''un număr mare de terorişti fiind neutralizaţi''. Agenţia de presă ANF, afiliată PKK, a confirmat atacurile, care au vizat ''infrastructura civilă''. 

PKK deţine de mult timp poziţii în munţii Qandil, din nordul Irakului. Ankara a fost scena a numeroase atentate în perioada 2015-2016, revendicate de separatiştii kurzi din PKK sau de gruparea Stat Islamic. Cel mai recent atentat comis pe teritoriul Turciei, la Istanbul, ce datează din 13 noiembrie 2022, s-a soldat cu şase morţi şi 81 de răniţi, și nu a fost revendicat, fiind atribuit PKK de către autorităţile guvernamentale turce. 

/EXCLUSIV/ O actriță celebră de la Hollywood a vizitat Chișinăul: „Vreau să spun lumii despre sacrificiul moldovenilor”
/EXCLUSIV/ O actriță celebră de la Hollywood a vizitat Chișinăul: „Vreau să spun lumii despre sacrificiul moldovenilor”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ La un an distanță. Cum a reușit Revaca să inaugureze primul stadion prin „Satul European”, cu 2 milioane de lei
/VIDEO/ La un an distanță. Cum a reușit Revaca să inaugureze primul stadion prin „Satul European”, cu 2 milioane de lei
/FOTO/ „Salutări din Cancelarie”! Imagini exclusive publicate de creatorii serialului care va fi lansat, în curând, la TV8
/FOTO/ „Salutări din Cancelarie”! Imagini exclusive publicate de creatorii serialului care va fi lansat, în curând, la TV8
/VIDEO/ EXCLUSIV! Noi imagini TV8 din momentul exploziei de la Anenii Noi! Geniștii au detonat componenta rachetei găsite în lac
/VIDEO/ EXCLUSIV! Noi imagini TV8 din momentul exploziei de la Anenii Noi! Geniștii au detonat componenta rachetei găsite în lac
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram