O aeronavă a companiei Tailwind Airlines, care zbura pe ruta Antalya-Praga şi care avea la bord 112 pasageri, a aterizat de urgență, vineri dimineață, pe Aeroportul „Henri Coandă” București, după ce a anunțat detectarea unor posibile scurgeri de combustibil, scrie digi24.ro.
Avionul opera vineri dimineață zborul TI797 Antalya - Praga și a aterizat de urgență pe aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București.
Piloții avionului au semnalat detectarea unor posibile probleme tehnice, mai exact scurgeri de combustibil. Avionul a aterizat în siguranță şi își va continua cursa, după verificări.