Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin, rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front

/VIDEO/ Testarea pentru depistarea drogurilor în laborator: Cum are loc întregul proces

18 septembrie 2023, ora 10:00

Cât încă poliția nu poate ieși în stradă cu aparatele de testare a drogurilor, singura posibilitate de depistare a acestor substanțe este testarea în laborator. Această procedură durează aproximativ 10 minute și presupune mai mulți pași. Pentru a vedea cum se desfășoară tot acest proces, reporterul „Moldova gândește”, Constantin, s-a testat personal. Ce a arătat testul, vedeți imediat. 

În momentul de față, testarea la consumul de droguri se face doar în cadrul Dispensarului Republican de Narcologie.

„Dacă pacientul dorește să treacă expertiza voluntar, la cerere, se îndeplinește așa un formular. După ce s-a completat, trecem chiar la expertiza propriu-zisă. Se începe de la alcotester”, a explicat medicul superior la Dispensarul Republican de Narcologie, Vladimir Apostol.

Am vrut să vedem cum se face această testare și cum sunt obținute rezultatele. Pentru că nu am găsit o persoană care să fie supusă unui asemenea test, am decis să experimentăm pe noi.

„- E sigilat, împachetat, de unică folosință. - E aceeași procedură ca la testarea în trafic, da? - În principiu da. Uitați-vă, de fața dumneavoastră îl despachetăm. Dumneavoastră vă luați aer deajuns, suflați în tub fără întrerupere. Când e de ajuns eu vă spun. Suflăm fără să ne oprim. Așteptăm rezultatul. - Ce scrie aici? - 0,0. Deci ăsta e primul pas. - Da”. 

După testarea pentru depistarea vaporilor de alcool, se trece la următoarea procedură: cea care va depista dacă există substanțe narcotice în organism. În acest caz, e nevoie de testul la urină. 

Atunci când se prelevează probe de urină, pacientul este întotdeauna însoțit de un cadru medical, în funcție de sexul pacientului. În acest mod, se evită prelevarea probelor de către o altă persoană. 

Pentru a determina dacă există substanțe narcotice, trebuie să așteptăm 5 minute. Dacă rezultatul preliminar este unul pozitiv, se vor preleva și probe de sânge pentru un rezultat final. 

„- Deci, cum se citește testul? - Când apar două liniuțe, înseamnă că e negativ. Atunci când apare numai una, e pozitiv. Și ne uităm la care dintre substanțe. Avem aici morfină/opiacee, THC (cannabis), benzodiazepinele (medicamente), amfetamine, metamfetamine și cocaină. Iată acestea sunt cele șase substanțe pe care le testăm. - Dar dacă vreun șofer consumă droguri sintetice, le puteți testa aici? - Nu. Doar la laborator, prin probe de sânge, dacă este suspect. - Deci doar dacă are un comportament suspect i se prelevă sânge, în rest nu, asta e toată procedura? - Da”. 

Referitor la folosirea testelor în stradă de către agenții de patrulare, medicul are o oarecare reticență, considerând că testele de laborator sunt mult mai precise.

„Eu socot că atunci când este suspecție, nu văd o problemă să fie adus șoferul la mine. - Dar dumneavoastră cum vedeți în ultima perioadă, a crescut numărul de cazuri cu șoferi care sunt depistați sub influența drogurilor? - Da. Dacă să comparăm cu câțiva ani în urmă, da. Și pe zi ce trece numărul crește mai mult. - Deci este o problemă? - Da. Mai ales tinerii consumă, asta e o problemă”. 

Pentru a nu crea confuzii, șoferii sunt îndemnați ca, înainte de a urca la volan, să nu consume produse alimentare ce conțin mac. S-ar putea, spun specialiștii, să influențeze rezultatul la opium. 

Un reportaj de Constantin Niculae 

Imagine de Vlad Glinjan

Montaj de Constantin Niculae 

/VIDEO/ Șoferii drogați, pericol de moarte: Numărul acestora a explodat de la începutul anului
/VIDEO/ Fenomenul șoferilor drogați la volan. Când vor fi conducătorii auto testați narcologic, în stradă
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin,  rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin, rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/VIDEO/ Surpriză de neuitat într-un parc din Capitală! Un chitarist s-a trezit cu The Motans la microfon
/VIDEO/ Surpriză de neuitat într-un parc din Capitală! Un chitarist s-a trezit cu The Motans la microfon
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Primele acțiuni ale fostului șef DNA dacă ar conduce PA din Moldova: Trebuie să se deparaziteze instituția de corupți
/VIDEO/ Primele acțiuni ale fostului șef DNA dacă ar conduce PA din Moldova: Trebuie să se deparaziteze instituția de corupți

/VIDEO/ Tănase, declarații exclusive la TV8 despre decizia CC privind oamenii lui Șor. „Era clar că art. 16 are mai multe probleme”

03 octombrie 2023, ora 23:16

„Magistrații Curții Constituționale au avut nevoie de mai puțin de o zi de muncă pentru a pronunța o decizie favorabilă fugarului Ilan Șor, deși o puteau face în două luni”. Declarația a fost făcută în exclusivitate pentru TV 8 de fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, în cadrul principalului buletin de știri al zilei de 3 octombrie. 

Ex-magistratul constituțional spune că decizia de astăzi a Curții Constituționale, de a da undă verde oamenilor lui Ilan Șor să participe la alegerile locale din luna noiembrie, dar și la alte scrutine, nu l-a surprins. Asta deoarece, spune Tănase, „era clar de la bun început că articolul 16 din Codul Electoral are mai multe probleme”

„În principal, este vorba despre posibilitatea de a individualiza responsabilitatea fiecărei persoane pentru un delict pe care l-a comis. Este problema nr. 1, deoarece legea ca atare impunea restricții unui cerc foarte mare de persoane care nu neapărat au vreo responsabilitate. Un alt aspect care a trezit semne de întrebare ține de motivul pentru care Parlamentul a votat această lege, chiar după ce a fost începută perioada electorală. În mod oficial, s-a anunțat că această modificare s-a făcut pentru executarea hotărârii CC referitor la neconstituționalitatea acestui partid politic. Ori din textul acestei hotărâri nu rezultă o obligație pentru Parlament de a modifica legislația”, a subliniat Alexandru Tănase. 

În opinia fostul președinte al Curții Constituționale, Parlamentul „nu avea dreptul să vină cu restricții mai mari decât cele stabilite de către Curte”. 

„Hotărârea Curții era foarte clară și nu necesita modificări legislative. Există și un principiu care derivă din Codul bunelor pratici al Comisiei de la Veneția, care de fapt, împiedică autoritățile să opereze modificări cel puțin un an de zile înainte de scrutinul propriu-zis”, a menționat Alexandru Tănase. 

Astfel, Tănase consideră că înainte să se purceadă la examinarea sesizării depuse de către deputații din fostul Partid Șor, ar fi trebuit așteptată opinia Comisiei de la Veneția „astfel încât acele principii care vor fi reținute în opinia Comisiei să fie într-un fel sau altul utilizate de Curtea Constituțională”. 

Fostul magistrat constituțional consideră că cel mai probabil, decizia de azi a CC ar putea influența rezultatele alegerilor locale din noiembrie, dar că responsabilitatea cea mai mare este a societății, care îi poate penaliza prin vot pe politicienii cu probleme de integritate. 

/EXCLUSIV/ O actriță celebră de la Hollywood a vizitat Chișinăul: „Vreau să spun lumii despre sacrificiul moldovenilor”
/EXCLUSIV/ O actriță celebră de la Hollywood a vizitat Chișinăul: „Vreau să spun lumii despre sacrificiul moldovenilor”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/VIDEO/ La un an distanță. Cum a reușit Revaca să inaugureze primul stadion prin „Satul European”, cu 2 milioane de lei
/VIDEO/ La un an distanță. Cum a reușit Revaca să inaugureze primul stadion prin „Satul European”, cu 2 milioane de lei
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ EXCLUSIV! Noi imagini TV8 din momentul exploziei de la Anenii Noi! Geniștii au detonat componenta rachetei găsite în lac
/VIDEO/ EXCLUSIV! Noi imagini TV8 din momentul exploziei de la Anenii Noi! Geniștii au detonat componenta rachetei găsite în lac
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram