Război în Ucraina, ziua 582: Explozie la Anenii Noi și vizită-surpriză la Kiev! Un general anunță cele mai rele scenarii

Slusari, după publicarea contractelor încheiate cu MGRES: „Prima analiză denotă că au fost semnate juridic în defavoarea Moldovei”

24 ianuarie 2023, ora 22:20

Prima analiză a contractelor semnate între Centrala de la Cuciurgan (MGRES) și Energocom denotă faptul că „au fost semnate juridic în defavoarea Republicii Moldova”. O spune ex-deputatul Alexandru Slusari, potrivit căruia contractele nu ar prevedea „nicio sancțiune pentru Transnistria” în cazul în care sistează sau reduce volumele de energie electrică furnizate.

„În primul rând, după semnarea ultimului contract din 3 decembrie 2022, conducerea Energocom ar trebui să fie urmărită penal pentru recunoașterea Transnistriei. În preambulul ultimului contract, Energocom recunoaște că Termocentrala din Cuciurgan exportă energia electrică în Moldova. 

Apropo, în acordurile precedente, această formulare anticonstituțională lipsește. Ancheta urmează să stabilească circumstanțele apariției clauzei respective”, a scris Slusari, pe Facebook.

„Vă propun să analizați responsabilitatea părților. În cazul în care Energocom întârzie achitarea energiei electrice livrate mai mult de 3 zile, se calculează penalitatea. Totodată, contractul nu prevede nicio sancțiune pentru Termocentrala din Cuciurgan pentru sistarea sau reducerea energiei electrice furnizate atunci când dorește ea sau cei de la Moscova”, a mai menționat fostul deputat.

„Sper foarte mult că, în scurt timp, experții se vor expune punctual pe toate aspectele tehnice și juridice ale documentelor publicate și aștept că contractele respective vor trezi un interes sporit din partea Procuraturii”, a conchis Alexandru Slusari.

TV8.md reamintește că, pe 24 ianuarie, vicepremierul Andrei Spînu a făcut publice contractele semnate de compania Energocom și Centrala de la Cuciurgan, pe parcursul anului 2022. Astfel, au fost publicate atât contractele, cât și anexele documentelor.

„Vom continua să asigurăm țara cu resurse energetice și vom avea grijă ca informațiile referitor la acțiunile Guvernului în domeniul energetic să fie publice”, a menționat, în context, ministrul Spînu.

În cadrul ediției din 19 ianuarie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, Andrei Spînu a fost întrebat de ce contractele dintre Energocom și MGRES nu au fost făcute publice, după cum a solicitat anterior premierul Natalia Gavrilița.

Atunci, ministrul a argumentat că MGRES nu a răspuns dacă permite acest lucru: „Energocom a solicitat de la MGRES dreptul de a publica contractul, nu avem încă un răspuns. Este o clauză cu adevărat în contract, care nu permite publicarea lui. Este un contract comercial, s-a făcut solicitare, chiar și azi am discutat cu MGRES”.

Totodată, Spînu a subliniat că va „insista ca următorul contract să nu mai aibă această clauză de confidențialitate” pentru a putea fi publicat.

Pe 3 decembrie, Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice pentru luna decembrie cu MGRES, iar în schimb, Chișinăul a livrat volumele de gaze rusești către regiunea transnistreană. 

În timp ce unii au criticat decizia, considerând că un asemenea contract este „o trădare de patrie”, „o greșeală”, care ar „sugruma economia noastră”, alții au apreciat-o, subliniind că acest acord contribuie la asigurarea securității energetice a Republicii Moldova și totodată, ne permite ca plata pentru facturile la lumină să fie mai mică.

Pe 27 decembrie, Energocom a anunțat că a prelungit contractul cu Centrala de la Cuciurgan pentru luna ianuarie, urmând ca malul stâng să primească gaze naturale furnizate de Gazprom în valoare de 5,7 milioane m³ pe zi, ca în decembrie.

/DOC/ Contractele semnate de Energocom și MGRES, desecretizate. Spînu a făcut publice documentele
Contractul semnat cu MGRES pentru furnizarea energiei electrice: Între critici și laude
Acordul cu MGRES pentru furnizarea energiei nu ne oferă nicio siguranță? Spînu: „Dar la moment avem lumină”
/VIDEO/ O nouă colaborare muzicală. Trupa Akord și Mihaela Tabură, cu un remake al unui hit pe versurile lui Grigore Vieru
/VIDEO/ O nouă colaborare muzicală. Trupa Akord și Mihaela Tabură, cu un remake al unui hit pe versurile lui Grigore Vieru
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
Elevii din Văsieni se întorc în bănci! „Consiliul raional s-a angajat să acopere cheltuielile pentru funcționarea clasei a X-a”
/VIDEO/ Elevii din Văsieni se întorc în bănci! „Consiliul raional s-a angajat să acopere cheltuielile pentru funcționarea clasei a X-a”
/VIDEO/ Cum răspunde ministrul Educației la întrebări de cultură generală: Întrebările ce l-au pus în dificultate
/VIDEO/ Cum răspunde ministrul Educației la întrebări de cultură generală: Întrebările ce l-au pus în dificultate
Marș în memoria copiilor morți în accidente! Părinții de îngeri fac apel la acțiune: Când va înceta calvarul dezlănțuit pe 4 roți?
/VIDEO/ Marș în memoria copiilor morți în accidente! Părinții de îngeri fac apel la acțiune: Când va înceta calvarul dezlănțuit pe 4 roți?

/DOC/ Ministrul desemnat al Finanțelor va depune joi jurământul de învestire în funcție. Decretul, semnat de șefa statului

28 septembrie 2023, ora 09:35

Noul ministru desemnat al finanțelor, Petru Rotaru, va depune joi, 28 septembrie, jurământul de învestire în funcție, în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Anunțul a fost făcut de Guvern.

Totodată, decretul de numire a fost semnat de șefa statului miercuri, 27 septembrie, la fel ca și cel de demisie a ministrei Veronica Sirețeanu. 

Premierul Dorin Recean a transmis miercuri președintei Maiei Sandu, propunerea de numire a lui Petru Rotaru în funcția de ministru al Finanțelor. 

În prezent, Rotaru este director la Serviciul Fiscal de Stat, funcție pe care o exercită din martie 2023. Anterior, Rotaru a mai deținut funcția de membru al Curții de Conturi timp de cinci ani.  

Petru Rotaru a activat în domeniul financiar fiscal începând 2006, atât în sectorul privat, cât și în sectorul public, inclusiv, în anii 2010-2012 a condus Inspectoratul Fiscal de Stat Ialoveni.

A absolvit facultatea Finanțe la Academia de Studii Economice din Moldova. Totodată, deține și un master în drept financiar fiscal la aceeași instituție.

Anterior, funcția de ministru al Finanțelor a fost ocupată de Veronica Sirețeanu.

/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
/VIDEO/ Din culisele „afacerii” cu brățările electronice. Iavorschi explică de ce a câștigat aceeași companie de cinci ori
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni

/VIDEO/ Imagini noi cu accidentul mortal de la Anenii Noi. Surse: Șoferul din Renault ar fi suferit un stop cardiac
/VIDEO/ Imagini noi cu accidentul mortal de la Anenii Noi. Surse: Șoferul din Renault ar fi suferit un stop cardiac
/VIDEO/ Cum răspunde ministrul Educației la întrebări de cultură generală: Întrebările ce l-au pus în dificultate
/VIDEO/ Cum răspunde ministrul Educației la întrebări de cultură generală: Întrebările ce l-au pus în dificultate
/VIDEO/ Experiment TV8, la Piața Centrală: Câți vânzători eliberează bonul de casă, după reforma patentei
/VIDEO/ Experiment TV8, la Piața Centrală: Câți vânzători eliberează bonul de casă, după reforma patentei
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram