Război în Ucraina, ziua 458: Primii pași ai contraofensivei și sancțiuni UE. Zalujnîi: „E timpul să întoarcem ce ne aparține”

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 456: Start contraofensivei! Rusia transferă arme atomice în Belarus, Zalujnîi apare viu, iar Putin e vânat

25 mai 2023, ora 22:44

Administrația militară de la Kiev a asigurat joi că apărarea antiaeriană a capitalei a respins pe deplin un nou atac „masiv” al dronelor rusești asupra orașului, „al doisprezecelea” în mai, potrivit AFP, transmite Agerpres. Ucrainenii susțin că au distrus nu mai puțin de 36 de drone Shahed. Pe de altă parte, militarii ruși susțin că ucrainenii au atacat locații din Crimeea, 6 drone fiind distruse.

Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat pe contul său de Telegram că 20.000 dintre luptătorii săi au fost ucişi în bătălia pentru oraşul ucrainean Bahmut, relatează ziarul britanic The Guardian, citat de news.ro. Totodată, presa rusă scrie în dimineața zilei că gruparea de mercenari se retrage din oraș, lăsând pozițiile sub controlul armatei ruse. Între timp, consilierul prezidențial ucrainean Mihail Podoliak susține că deja a fost dat startul contraofensivei ucrainene, iar comandantul secund al serviciilor secrete militare ucrainene spune că spionii de la Kiev încearcă în mod activ să îl ucidă pe Vladimir Putin, liderul rus fiind conștient de acest lucru.

UPDATE Comandantul unei miliţii ruseşti care în această săptămână a efectuat un raid într-o regiune de frontieră rusă a declarat miercuri că grupul său va lansa în curând mai multe incursiuni pe teritoriul rusesc, relatează Reuters.

UPDATE O bombă din perioada sovietică nedirijată a fost descoperită în regiunea Belgorod, la 23 km de granița cu Ucraina, joi, 25 mai.Forțele aeriene ruse au lansat eronat obuzul în momentul în care voiau să bombardeze Ucraina, și bomba FAB-500 a aterizat într-un câmp din apropierea satului Kalinino (regiunea Belgorod).Bomba ”pierdută” de piloții ruși a fost găsită la 23 km de granița cu Ucraina. Forțele de securitate ruse au izolat teritoriul din apropiere și au promis populației înspăimântate că vor neutraliza obuzul „azi”.Cert este că de la locul căderii bombei de cinci sute de kilograme până la cea mai apropiată clădiri rezidențială sunt aproximativ 300 de metri, scrie Ziare.com.

UPDATE Un oficial ucrainean a declarat că Kievul a asigurat joi eliberarea a 106 soldați capturați în cadrul unui schimb de prizonieri cu Rusia, relatează Sky News. Șeful de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Andriy Yermak, a declarat că soldații, inclusiv opt ofițeri, au fost capturați luptând în orașul Bahmut, devastat de bătăliile din estul țării.

UPDATE Sancțiunile Occidentului au dus la înghețarea de active rusești în valoare de 196,6 miliarde de euro, din care 180 de miliarde de euro reprezintă active ale Băncii Centrale Rusești, explică Financial Times. Acești bani se află în prezent în posesia Euroclear, cea mai mare casă de decontare din lume, notează Biziday.

UPDATE Posibilele livrări de sisteme de apărare aeriană din partea Occidentului doar vor slăbi securitatea Republicii Moldova, nu o vor întări. Declarația a fost făcută de vice-ministrul de Externe al Rusiei, Mihail Galuzin, în cadrul unui interviu pentru RIA Novosti, scrie Știripesurse.

UPDATE Zeci de nave nu reuşesc să ajungă în Ucraina, la câteva zile după ce a fost prelungit acordul privind transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, iar ritmul este puţin probabil să se accelereze, din cauza inspecţiilor lente, dar şi a altor incertitudini, relatează Reuters, care citează trei surse, precum şi date comerciale maritime, potrivit Digi24.

UPDATE Presa de stat rusă susţine că Valeri Zalujnîi, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a fost rănit în timpul unui atac rusesc cu rachete, lângă Herson, la începutul lunii mai. Ucrainenii au negat informaţia, spunând că este propagandă rusă şi au transmis că generalul continuă să își îndeplinească atribuțiile. Astăzi, presa din Ucraina a distribuit o filmare în care Zalujnîi apare viu și nevătămat, fiind așezat la un birou:

UPDATE Curtea Supremă din Rusia a anunțat, joi, dizolvarea celui mai vechi partid de opoziție la regimul Putin, a anunțat site-ul independent de știri Mediazona, citat de The Moscow Times. Partidul Libertății Poporului (Parnas) este a doua versiune a Partidului Republican din Rusia, format inițial în 1990, și a fost susținătorul drepturilor omului și federalismului real în Rusia. La fel ca predecesorul său, Parnas a fost dizolvat de dictatura de la Kremlin, potrivit Digi24.

UPDATE Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să prelungească până în luna iunie 2024 suspendarea tuturor tarifelor vamale, cotelor şi măsurilor de apărare față de exporturile Ucrainei în țările din blocul comunitar, notează Antena3.

UPDATE Leonid Ilici Brejnev a fost lipsit de titlul de „cetățean de onoare al orașului Kiev”. O decizie în acest sens a fost aprobată, joi, 25 mai, de membrii Consiliului Local al Kievului, fiind acordate 82 de voturi, scrie Cotidianul.

UPDATE Miniştrii apărării din Rusia şi Belarus, Serghei Șoigu, respectiv Viktor Hrenin, au semnat joi un document referitor la desfăşurarea de arme nucleare tactice ruseşti în Belarus, a relatat agenţia de presă rusă de stat TASS, citată de The Guardian și News.ro. Focoasele nucleare vor fi păstrate pe teritoriul Belarusului într-un depozit special, iar Moscova va continua să dețină controlul acestor arme, relatează TASS.

UPDATE  Purtătorul de cuvânt a lui Putin, Dmitri Peskov, spune că Rusia va interveni în cazul unei revolte armate populare în Belarus menită să răstoarne regimul autoproclamatului său președinte, Alexandru Lukașenko.

UPDATE După un raid rapid al voluntarilor ruși în apropiere de Belgorod, Kremlinul a decis să retragă o parte din forțele sale desfășurate în Donbas. Mișcarea Rusiei vine după anunțul "apocaliptic" a lui Prigojin care avertiza conducerea rusă că o revoluție e tot mai aproape în Rusia, notează NewsWeek.

UPDATE Ministrul interimar al apărării din Bulgaria, Dimitar Stoianov, a negat afirmaţiile conform cărora militari bulgari vor fi trimişi pe frontul din Ucraina. De la tribuna parlamentară, Stoianov a declarat că în cadrul cabinetului interimar, Ministerul Apărării nu a intenţionat şi nu a propus Consiliului de Miniştri luarea unei decizii de către Adunarea Naţională, potrivit Rador.

UPDATE Ucrainenii susțin că au doborât un avion militar rusesc de model Su-25 în apropiere de Melitopol. Aparatele de zbor sunt des folosite de forțele invadatoare, iar Ministerul rus al Apărării publică imagini din timpul operațiunilor de atac:

UPDATE Mercenarii ruşi din Wagner sunt "înlocuiţi" de trupe regulate ruseşti la periferia oraşului Bahmut din estul Ucrainei, dar luptătorii Wagner rămân în interiorul oraşului devastat, a declarat joi Hanna Mailar, adjunct al ministrului apărării din Ucraina, relatează CNN.

UPDATE Liderul kazah, Kassîm-Jomart Tokaev, a acuzat, la summitul Uniunii Economice Euroasiatice (UEE), de la Moscova, încălcarea unora dintre principiile UEE. În prezența președintelui rus, Vladimir Putin, și a celui belarus, Aleksandr Lukaşenko, Tokaev a calificat drept o problemă gravă apropierea celor două țări, relatează News.ro, care citează organizația media rusă indepedentă Agentsvo.

UPDATE În prezent se desfăşoară „un veritabil război în Europa” a declarat joi preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care se află în vizită la Sibiu, împreună cu președintele Klaus Iohannis. Steinmeier a repetat apelul la unitate în UE și în NATO, scrie Digi24.

UPDATE Rusia a anunţat expulzarea a cinci diplomaţi suedezi, ca răspuns la o decizie similară a guvernului de la Stockholm împotriva a cinci diplomaţi ruşi. De asemenea, guvernul de la Moscova a decis să-şi închidă consulatul său din Göteborg şi pe cel suedez din Sankt Petersburg, totul începând cu 1 septembrie, notează Mediafax.

UPDATE FSB a anunțat arestarea a doi cetățeni ucraineni, care, potrivit agenției, în ajunul Zilei Victoriei urmau să submineze peste 30 de turnuri de transmisie a energiei electrice la centralele nucleare Leningrad și Kalinin, scrie BBC. „Conform planului serviciilor speciale ucrainene, acest lucru ar fi dus la oprirea reactoarelor nucleare, o încălcare a funcționării normale a centralei nucleare”, a precizat serviciul secret, într-un comunicat, potrivit G4media.

UPDATE Dictatorul rus Vladimir Putin se află în fruntea listei de „candidați” la eliminare de către forțele speciale ucrainene, iar motivul pentru care Podul Crimeei nu a fost încă distrus este acela de a le oferi rușilor o cale de a părăsi peninsula, a declarat Vadim Skibițki, adjunctul șefului serviciului de informații al Ministerului Apărării din Ucraina, într-un interviu acordat publicației germane Welt și citat de Pravda.

UPDATE Preţurile gazelor naturale în Europa au continuat să scadă joi, până la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, transmite Bloomberg.

UPDATE Armata Naţională anunță desfășurarea exerciţiului multinațional „Bastion Aerian”, în premieră pentru Republica Moldova. Va fi implicată tehnica militară din dotarea Armatei Naționale, precum și cea a armatelor franceze, române și britanice. Unitățile de transport militar vor intra în țara noastră în perioada 25-27 mai curent, prin punctul de trecere Leușeni. Unitățile de tehnică se vor deplasa pe traseul Leușeni – Chișinău - Baza de Instruire militară Bulboaca, fiind escortate de poliția militară rutieră. Urmare a participării la exercițiul “Bastion Aerian 2023”, vor avea loc deplasări de tehnică militară pe teritoriul național.

UPDATE Consiliul de Stat al Crimeii anexate (de Rusia, n.r.) a decis naționalizarea a 58 de proprietăți deținute de politicieni și antreprenori ucraineni, inclusiv apartamentul din Ialta al președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat președintele parlamentului regional Volodimir Konstantinov pentru postul rus de televiziune Rossia-24, potrivit Rador.

UPDATE Pugilistul ucrainean Oleksandr Onişcenko a căzut la datorie în luptele din jurul localităţii Bahmut, unde lupta alături de forţele armate ale ţării sale împotriva trupelor ruseşti, a anunţat Federaţia ucraineană de box.

UPDATE Cel mai nou submarin cu rachete balistice şi cu propulsie nucleară al marinei ruse va fi transferat la o bază permanentă în peninsula Kamceatka în luna august, a transmis miercuri agenţia TASS, citată de Reuters, în contextul în care Rusia îşi consolidează prezenţa militară la Pacific, conform Agerpres.

UPDATE Președintele Vladimir Putin a pus din ce în ce mai mult economia Rusiei pe picior de război de la invazia sa din Ucraina, în urmă cu mai bine de 450 de zile. În disperarea sa, președintele rus a ”aruncat” și Banca Centrală a Rusiei pe câmpul de luptă. A desemnat un ofițer ca viceguvernator al Băncii, pentru a conduce direct furnizarea de fonduri trupelor aflate în război, potrivit Ziare.com.

UPDATE Compania StormWall a înregistrat un val de atacuri DDoS ce au vizat 20 de site-uri ale guvernelor regionale ruse, scrie INTERFAX, potrivit Rador.

UPDATE Germania va cumpăra 18 tancuri Leopard 2 şi 12 obuziere autopropulsate pentru a reface stocurile epuizate de livrările către Ucraina, a declarat miercuri pentru Reuters un membru al comisiei parlamentare pentru buget care a aprobat această achiziţie, potrivit Money.

UPDATE Cea mai mare navă de război construită vreodată, portavionul american USS Gerald Ford, a sosit miercuri la Oslo cu escorta sa pentru o escală denunțată de Rusia vecină, relatează AFP.

UPDATE Grupul de mercenari Wagner din Rusia a început să-și retragă forțele din orașul ucrainean Bahmut, a declarat fondatorul grupului, Evgheni Prigojin, într-o înregistrare video publicată joi. Evgheni Prigojin a anunțat sâmbătă că a capturat Bahmut, după cea mai lungă și sângeroasă bătălie din război. El a spus că luptătorii săi se vor retrage acum și că trupele regulate rusești îi vor înlocuim scrie Rador.

UPDATE „Rusia a făcut pe ea de frică și a retras trupele” din Kiev în primele zile ale războiului, a declarat fondatorul grupului de mercenari Wagner, citat de Sky News.

UPDATE SUA au anunţat vânzarea unor sisteme avansate de rachete sol-aer NASAMS Ucrainei pentru aproximativ 285 de milioane de dolari cu scopul de a consolida apărarea aeriană a ţării în faţa Rusiei, notează AFP. „Ucraina are nevoie să-şi consolideze urgent capacitățile de apărare împotriva loviturilor cu rachete şi aviației ruse”, a indicat Agenţia americană de cooperare în domeniul apărării (DSCA) într-un comunicat.

UPDATE Hackerii ruși au intrat în sistemul informatic de urmărire a navelor comerciale și au creat impresia că traseele acestora au desenat un „Z” de zeci de kilometri pe Marea Neagră, notează experții britanici, subliniind că această acțiune a crescut riscul de accidente maritime, potrivit HotNews.

UPDATE „Contraofensiva decurge deja de câteva zile. Luptele intense au loc pe cei 1500 de kilometri ai graniței, dar acțiunile deja au început”, a declarat Podoliak, menționând că armele obținute de la aliați nu vor fi folosite pentru lovituri pe teritoriul Rusiei, dar vor fi utilizate în zonele ocupate de ruși, cum ar fi Crimeea și Donbas.

UPDATE Rusia „a atacat din nou Kievul din aer”, a scris pe Telegram şeful administraţiei civile şi militare a Kievului, Serhii Popko, adăugând că alerta aeriană asupra oraşului a durat mai bine de trei ore „Conform informațiilor preliminare”, dronele de tip Shahed erau la lucru în acest atac „masiv”, a spus el. „Îngerii păzitori ai Ucrainei nu i-au dat o șansă agresorului. Toate țintele aeriene care zboară spre Kiev au fost distruse de apărarea noastră aeriană”, a spus el.

UPDATE Declarațiile Poloniei despre disponibilitatea lor de a sprijini o lovitură de stat în Belarus arată că Varșovia intenționează să se amestece deschis în treburile altor țări, inclusiv prin forță, a declarat purtătorul de cuvânt prezidențial rus Dmitri Peskov, miercuri, în programul Moscova, Kremlin, Putin. Cu o seară înainte, fostul comandant al Forțelor Terestre poloneze, generalul Waldemar Skrzypczak, într-un interviu pentru postul de televiziune Polsat, a cerut autorităților republicii să se pregătească  pentru o potențială revoltă în Belarus și să o susțină, notează Adevărul.

UPDATE Un incendiu la sediul central al Ministerului Apărării este semnalat pe rețelele de socializare. Agenția oficială Tass susține că fumul provine dintr-un balcon și că incidentul este unul minor. Incidentul s-a petrecut joi dimineață devreme, la puțin după miezul nopții. Pozele și filmulețele de pe rețelele de socializare sunt însoțite de comentarii care arată că un miros de plastic ars s-a răspândit în zona centrală a Moscovei, în timp ce sediul central al Ministerului Apărării este învăluit în fum. Potrivit agenției oficiale Tass, intervenția pompierilor a arătat că a fost vorba de un incendiu pe unul dintre balcoanele clădirii, fără a da detalii despre cauzele acestuia. De la izbucnirea războiului, au loc frecvente incendii izbucnite la clădiri guvernamentale din Rusia, dar autoritățile rareori recunosc că acestea sunt atacate sau sabotate, scrie Biziday.

UPDATE Preşedintele american Joe Biden va anunţa joi intenţia sa de a-l numi pe Charles Q. Brown, general afro-american care în prezent comandă forţele aeriene, pentru a conduce statul major al întregii armate americane, potrivit programului său oficial publicat de Casa Albă, notează AFP.

UPDATE După 15 luni de război, numărul rușilor care susțin invazia în Ucraina a scăzut, dar nu foarte mult. Ceea ce s-a schimbat este natura suportului. Acum un an, rușii se așteptau la o victorie ieftină și rapidă; acum sprijinul lor se bazează pe necesitate și pe frica de înfrângere. Potrivit celui mai recent sondaj ExtremeScan, sprijinul pentru război a scăzut cu 13% într-un an — de la 64% în martie și aprilie 2022 la 51% în aprilie 2023. Acest lucru este semnificativ, dar în mod clar nu este suficient pentru a face regimul Putin să tremure. Russian Field a constatat că doar 27% dintre ruși susțin continuarea escaladării militare, în timp ce 34% doresc discuții de pace. Puțin confuz, 33% sunt în favoarea ambelor opțiuni în același timp. Tendințele sunt suficient de clare – sprijinul pentru război este pe un trend de scădere lent, iar problema este extrem de divizantă, scrie Antena3.

UPDATE Atacul cu drone asupra Kremlinului de la începutul acestei luni a fost probabil orchestrat de una dintre unitățile speciale militare sau de informații ale Ucrainei, scrie, citând oficiali americani, New York Times, preluat de The Guardian. Agențiile de informații americane nu știu ce unitate a efectuat atacul și nu era clar dacă președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, sau înalții săi oficiali erau la curent cu operațiunea. Oficialii americani spun că nivelul lor de încredere în faptul că guvernul ucrainean a autorizat direct atacul cu dronă al Kremlinului este „scăzut”, dar acest lucru se datorează faptului că agențiile de informații nu au încă dovezi specifice care să identifice ce oficiali guvernamentali, unități sau agenți ucraineni au fost implicați, scrie G4media.

UPDATE Ucraina nu va putea deveni membră a Alianţei Nord-Atlantice în cursul actualului conflict militar, izbucnit prin invazia rusă, afirmă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că face totul pentru ca piloții ucraineni să aibă cât mai repede aeronave noi şi puternice. Totodată, Zelenski le-a cerut iranienilor să reanalizeze furnizarea de drone letale către Rusia, pentru a-şi opri alunecarea către "partea întunecată a istoriei", scrie Rador. Între timp, Iranul a publicat imagini cu lansarea unei rachete balistice, care, potrivit informațiilor, ar putea atinge ținte aflate la 2000 de kilometri.

Război în Ucraina, ziua 455: Prăbușire la Gazprom și alerta de revoluție a lui Prigojin. Sandu, amenințată cu dosar penal în Rusia
Război în Ucraina, ziua 454: Scrisori alarmante la Chișinău și alertă în Rusia! Sandu: „Putin ar fi arestat, dacă vine în Moldova”
/VIDEO/ Ploaia a făcut ravagii în unele zone ale țării: Străzi „transformate” în cascade, grindină și mașină avariată
/VIDEO/ Ploaia a făcut ravagii în unele zone ale țării: Străzi „transformate” în cascade, grindină și mașină avariată
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Război în Ucraina, ziua 458: Primii pași ai contraofensivei și sancțiuni UE. Zalujnîi: „E timpul să întoarcem ce ne aparține”
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 458: Primii pași ai contraofensivei și sancțiuni UE. Zalujnîi: „E timpul să întoarcem ce ne aparține”
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
Tragedie la Ialoveni: Un tânăr a murit electrocutat. Încerca să ridice remorca unui camion
/VIDEO/ Tragedie la Ialoveni: Un tânăr a murit electrocutat. Încerca să ridice remorca unui camion

/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 458: Primii pași ai contraofensivei și sancțiuni UE. Zalujnîi: „E timpul să întoarcem ce ne aparține”

27 mai 2023, ora 20:52

Războiul din Ucraina continuă în ziua cu numărul 458. Ambasadorii UE au aprobat sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a situației în Republica Moldova, în privința a cinci persoane. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul român, Vlad Gheorghe, potrivit căruia o decizie oficială a Consiliului European urmează a fi luată pe 31 ma. Totodată, UE va introduce sancțiuni pentru cetățenii moldoveni Alexandr Kalinin și Grigore Karamalac, pentru „acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei”. 

Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, a publicat un videoclip care sugerează începutul contraofensivei. În filmare, soldații ucraineni se pregătesc de luptă, rostind o rugăciune de luptă. La sfârșitul videoclipului - un apel pentru a se alătura Forțelor Armate. „A venit timpul să întoarcem ce ne aparține”, a spus Zalujnîi în videoclip. Pe fondul așteptatei contraofensive a Forțelor Armate ale Ucrainei, această declarație a lui Zalujnîi poate sugera începutul ei.

UPDATE Consilierul biroului prezidențial de la Kiev, Mihail Podoliak, a declarat că Ucraina pregătește terenul pentru o contraofensivă împotriva forțelor de ocupație ruse, iar intensitatea ostilităților este în creștere. „Acesta este un proces complex, nu este o chestiune de o zi, o anumită dată sau o anumită oră. Acesta este un proces continuu de dezocupare. Unele procese sunt deja în curs, de exemplu, distrugerea liniilor de alimentare sau exploziile de depozite în spate. Intensitatea este în creștere, dar va dura destul de mult timp”, a spus el. este într-un interviu pentru The Guardian. Podoliak prezice că, pe măsură ce contraofensiva va câștiga avânt, grupurile ruse care luptă de partea Ucrainei vor efectua raiduri similare cu operațiunile recente din regiunea Belgorod a Federației Ruse.

UPDATE Forțele armate ale Ucrainei au început antrenamentele pe tancurile americane M1 Abrams în Germania. Pe 12 mai, Statele Unite au redistribuit 31 de tancuri în Germania pentru pregătirea corespunzătoare a Forțelor Armate ale Ucrainei. New York Times scrie despre acest lucru, citând o declarație oficială a purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Garron Garn. Se observă că instructorii americani au început pregătirea a 400 de soldați ucraineni. 

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a impus sancțiuni împotriva a peste 200 de companii din Rusia și Belarus. Potrivit decretului lui Zelenski, au fost impuse sancțiuni împotriva a 51 de ruși, inclusiv a oamenilor de știință și a directorilor generali de fabrici, precum și împotriva a 220 de persoane juridice asociate cu Rusia. Lista sancțiunilor includea structurile MTS și Căile Ferate Ruse, precum și companii din Belarus, inclusiv Uzina de Automobile Minsk, Uzina Mecanică Minsk numită după S. I. Vavilov, Uzina de Componente Radio Monolit din Vitebsk, Uzina de Reparații de Avioane Orsha.

UPDATE Un atac cu două drone a provocat o explozie în regiunea rusă Pskov, în apropiere de granița cu Belarus, care a avariat clădirea administrativă a unei conducte de petrol, a declarat sâmbătă guvernatorul local Mihail Vedernikov pe Telegram, informează Reuters.

UPDATE Ucraina este pregătită să lanseze mult așteptata contraofensivă împotriva forțelor rusești, a declarat pentru BBC un oficial ucrainean de rang înalt, transmite The Guardian. Postul de televiziune a relatat că Oleksii Danilov nu a vrut să precizeze o dată exactă, dar a spus că un asalt pentru a recuceri teritoriul de la forțele de ocupație ale președintelui Vladimir Putin ar putea începe „mâine, poimâine sau peste o săptămână”.

UPDATE Explozii puternice au tunat în Berdiansk (regiunea Zaporojie), ocupată temporar, după un indiciu de dimineață de la comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujni, despre posibila începere a unei contraofensive. Localnicii au început să raporteze zgomote puternice. Potrivit datelor preliminare, o „sosire” este posibilă în zona portului orașului, precum și prin acumularea de invadatori care se află pe teritoriul centrului de recreere Kimik.

UPDATE Cel mai probabil, fondatorul grupului de mercenari Wagner, Evghenii Prigojin, a început retragerea mercenarilor săi din Bahmut pentru a transfera controlul pozițiilor trupelor regulate ale armatei ruse. Rotația corespunzătoare va continua în mai multe etape, deoarece rușii vor încerca să mențină flancurile în vecinătatea orașului, potrivit informațiilor britanice. 

UPDATE Continuă operațiunea de căutare în urma atacului cu rachete rusești asupra unui spital din Dnipro. Potrivit șefului OVA din Dnepropetrovsk, Serhii Lisak, la Dnipro a fost declarată zi de doliu. „Până acum, 90% din dărâmături au fost demontate. Soarta a trei persoane care ar fi putut fi în clădirea afectată este încă necunoscută. Salvatorii au găsit fragmente de cadavre acolo. Experții criminaliști lucrează”, a spus Lisak.

UPDATE În adresarea sa de vineri seara, președintele Volodimir Zelenski i-a condamnat pe cei care se află în spatele atacului mortal cu rachete rusești asupra unei clinici medicale din Dnipro ca fiind „creaturi absolut bolnave”. Potrivit acestuia, bilanțul victimelor se ridică la doi morți și peste 30 de răniți.

UPDATE Ministerul ucrainean al Apărării a declarat că Rusia plănuiește să simuleze un accident major la centrala nucleară Zaporojie controlată de forțele pro-ruse. Astfel, ar încerca să zădărnicească o contraofensivă ucraineană planificată de mult timp pentru a recuceri teritoriul ocupat de Rusia. „În următoarele ore, rușii pregătesc o provocare de amploare pentru a simula un accident la centrala nucleară din Zaporojie. Pentru aceasta se va desfășura o grevă direct pe teritoriul centralei. După aceea, o scurgere de urgență. de substanțe radioactive vor fi anunțate. În mod tradițional, Ucraina va fi acuzată pentru incident”, a spus GUR, într-un comunicat.

UPDATE În direcția Bahmut, se constată o scădere a ritmului operațiunilor ofensive rusești. Este probabil ca Forțele de Apărare să înceapă o nouă fază a operațiunilor și să îngreuneze transferul planificat al pozițiilor Wagner către unitățile ruse din Bahmut. Acest lucru este precizat în raportul Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Se observă că forțele ucrainene au efectuat contraatacuri cu succes în zona Orehovo-Vasilievka (11 km nord-vest de Bahmut) și Klesceevka (7 km sud-vest de Bahmut). Unul dintre corespondenții militari ai Federației Ruse susține că contraatacurile ucrainene din regiunea Orehovo-Vasilievka au forțat unitățile PMC veterane să se retragă la un kilometru de pozițiile lor din zonă.

UPDATE Pe 26 mai, în jurul orei 21:40, a fost înregistrat un cutremur în Ucraina, la 20 km vest de orașul Poltava. Potrivit Centrului Principal de Control Special, a avut o magnitudine de 3,5 (pe scara Richter) la o adâncime de 7 km. Experții au remarcat că mai devreme au fost înregistrate cutremure de putere similară de pe teritoriul regiunii Poltava, în special, ultimul dintre ele pe 14 ianuarie 2023 cu o magnitudine de 2,7 și pe 3 octombrie 2022 cu o magnitudine de 3,4.

UPDATE Două explozii puternice au tunat în zona Azovstal din Mariupol în seara zilei de 26 mai, a declarat Petr Andriușchenko, consilier al primarului, pe Telegram, citând confirmarea mișcării locale de rezistență. Agenția de propagandă TASS confirmă că un atac asupra orașului ocupat ar fi fost efectuat cu rachete cu rază lungă de acțiune.

UPDATE Parlamentul polonez, controlat de naționaliști, a adoptat vineri o lege controversată de creare a unei comisii de anchetă privind „influența rusă în Polonia”, descrisă de opoziție drept o „lovitură constituțională”, înainte de alegerile parlamentare din toamnă, potrivit AFP.

UPDATE La câteva zile după ce militarii ruși care luptă împotriva regimului lui Putin au realizat un raid transfrontalier care a generat panică în regiunea Belgorod, Legiunea pentru Libertatea Rusiei a postat un videoclip care ar rezuma incursiunea de două zile, subliniind că, deși erau în superioritate numerică, soldații armatei regulate a Rusiei s-au ascuns de teamă în casele localnicilor, pe după copaci și după garduri.

UPDATE UE avertizează împotriva demersului „extrem de periculos” al Rusiei de a amplasa arme nucleare în Belarus. „Regimul belarus este complice la războiul de agresiune ilegal și neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei”, a afirmat Serviciul European de Acțiune Externă într-un comunicat, făcând apel la Belarus să „revină asupra unor decizii care nu pot contribui decât la creșterea tensiunilor în regiune și la subminarea suveranității Belarusului”, potrivit CNN.

Război în Ucraina, ziua 457: Starea de urgență e prelungită în Moldova, iar UE cere insistența Chinei! Kievul: Putin e ținta nr.1
Război în Ucraina, ziua 456: Start contraofensivei! Rusia transferă arme atomice în Belarus, Zalujnîi apare viu, iar Putin e vânat
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Secretul din Larnaca. Conexiunile dintre soțul Emmei Tăbîrță și fiul patronului Trans-Oil
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Secretul din Larnaca. Conexiunile dintre soțul Emmei Tăbîrță și fiul patronului Trans-Oil
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
/VIDEO/ Detalii despre tragicul accident de la Orhei: Cum s-a întâmplat totul și cine s-ar face vinovat
/VIDEO/ Detalii despre tragicul accident de la Orhei: Cum s-a întâmplat totul și cine s-ar face vinovat
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
/VIDEO/ Ediție Specială TV8: Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Mesaje oficiale, rezoluție și horă în PMAN
/VIDEO/ Ediție Specială TV8: Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Mesaje oficiale, rezoluție și horă în PMAN
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram