Șeful Inspectoratului de Poliție Sîngerei a fost sancționat cu retragerea unui grad special, iar alți trei angajați, dintre care unul cu funcție de conducere, au fost concediați după accidentul din 17 decembrie 2022.
Potrivit oamenilor legii, în accident au fost implicați doi polițiști. În privința acestora continuă ancheta.
Amintim că, totul a avut loc în apropierea satului Mihailovca. În acea zi, internații au publicat video cu accidentul.
În consecință, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a inițiat o anchetă de serviciu internă pentru a stabili circumstanțele accidentului rutier cu implicarea polițiștilor din Sîngerei.
„Conducerea IGP nu tolerează astfel de încălcări disciplinare în Poliție. Indiferent de grad, statut sau funcția deținută, toți polițiștii care nu-și vor îndeplini atribuțiile de serviciu și nu vor da dovadă de responsabilitate și integritate, vor răspunde conform legii”, subliniază IGP.